Spectacolul „Eu, Supremul!”, parte a proiectului American Democracy Series, este pus în scenă de către renumitul actor de film și teatru, dramaturgul și regizorul Roger Guenveur Smith, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a 24 a ediție.
„I am a fugitive slave!” Simpla replică prin care Roger Guenveur Smith a ales să-și înceapă spectacolul a avut un impact major asupra publicului, teleportându-l în trecutul sobru al oamenilor de culoare.
Frederick Douglass a apărut desculț în fața publicului – „desculț de teamă și nesiguranță, dar mai ales de rușine”. Își începe relatarea vieții într-un decor simplu, folosindu-se doar de voce și mimică. O dorință comună a spectatorilor a fost să vizioneze un monolog care să nu plictisească și să construiască un personaj realist, cu intenții autoironice, care să ridiculizeze într-o manieră sinceră istoria plină de controverse a cetățenilor de culoare americani.
Într-o societate de la mijlocul secolului al 19-lea în care albii s-au autoproclamat o rasă superioară, negrii au devenit doar o proprietate. Thomas Auld, stăpânul lui Frederick este un exemplu clasic al acestei mentalități. În momentul în care Frederick își câștigă primul dolar, acesta a fost învăluit de o senzație a libertății și a independenței. Această senzație a fost efemeră, urmând ca stăpânul său să-i reamintească statutul său de „proprietate”. Replica „Ai văzut un om devenind un sclav, acum vei vedea un sclav devenind un om!” trezește în sufletele spectatorilor o nouă perspectivă asupra tiraniei oamenilor.
De mic, acesta a avut o mare credință în Dumnezeu, credință care l-a ghidat, i-a dat putere și speranță. Lumea era pentru el împărțită în două categorii – cei albi și cei negrii, cei buni și cei răi. Lucrul acesta s-a schimbat când și-a privit propria soră biciuită de către „stăpânul” ei, iar atunci și-a pus pentru prima data întrebarea care avea să-i macine toată copilăria: „Cum Dumnezeu mai poate fi bun dacă îi lasă pe cei negrii să-i slujească pe cei albi?” Astfel, singurul lucru pe care îl credea adevărat, de fapt se transformă într-o incertitudine, iar el devine un sclav al propriei minți- nu se mai regăsește în nimic și nu se mai poate auto-definii. Ura, sentimentele reprimate și dorința de răzbunare ajung să pună stăpânire pe el- de aceea, este gata să recurgă la violență: „Sclavia poate fi oprită doar prin vărsare de sânge”.
Folosindu-se de metafora semințelor de dovleac, Frederick împărtășește cu spectatorii una dintre cele mai importante lecții de viață: „Pământul nu are prejudecăți asupra culorii”. Oamenii albi mănâncă semințele plantate de oamenii negrii, ceea ce îți invadează mintea. „Cum pot să dea dovadă de atâta ură și totuși, să nu aibă nicio repulsie când vine vorba de ceea ce plantează și crește o mână neagră?”
Se aduce în discuție și ziua de 4 iulie, care ar fi trebuit, în teorie, să fie o zi a egalității și a emancipării. A fost, însă, o zi care a reamintit cetățenilor de culoare că nu sunt altceva decât o rasă inferioară. Problema sclaviei începe să fie, apoi, un subiect larg dezbătut de președintele Statelor Unite din acea perioadă, Abraham Lincoln. El declară, simplu și la obiect, că cetățenii americani nu pot fi împărțiți – „ori suntem toți sclavi, ori suntem toți liberi”. Cu toate acestea, mentalitatea oamenilor nu s-a schimbat, un exemplu tragic și inspirat din realitate fiind Lewis, fiul său, veteran de război. Acesta și-a căutat un loc de muncă într-o societate ce ar fi trebuit să fie diferită, dar, totuși, a fost respins din motive rasiale, într-o lume ce nu era, de fapt, reparată.
După o oră în care mintea a luptat cu sufletul, iar spectatorii au trăit prin prisma sentimentelor paradoxale create de Frederick, publicul a ieșit din sală cu o altă viziune asupra realițății, și o serie de întrebări despre sine.
Voluntarii F.I.T.S. au avut ocaza de a face parte din publicul acestui spectacol discutând și împărtășind opinii cu audiența. Fiind „veterani” ai Festivalului, doi dintre spectatori au ales spectacolul american din dorința de a-și infirma sau confirma opiniile asupra culturii de peste ocean. Au fost atrași de interpretarea sub formă de monolog și de abilitatea de a construi un personaj într-un „One man show”.
Un alt spectator a fost impresionat de capacitătea de a menține publicul atent, pentru o perioadă relativ lungă de timp, printr-un monolog care a transmis, dincolo de cuvinte, sentimente și senzații foarte puternice. Lucrul cel mai surprinzător a fost originalitatea interpretării, pentru că tema rasismului este un subiect tabu.
Articol scris de Teodora Mitea & Tomuța Ștefania, voluntari ai Festivalului de Teatru de la Sibiu, departamentul Comunicare și PR.
*credit foto: Sebastian Marcovici.
