FITS 2017: Iubirea colorează străzile Sibiului

*credit foto: Sebastian Marcovici

Festivalul Internațional de Teatru este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante evenimente culturale care are loc în România. În Sibiu, atmosfera de festival se simte peste tot. De la agitația veselă a turiștilor care vizitează orașul în număr record cu ocazia FITS, la efervescența localnicilor pregătiți de oaspeți, pe durata celor 10 zile.

Aflat la cea de a 24-a ediție, FITS a devenit un punct de reper pentru iubitorii teatrului, bucurându-se de un public de o diversitate nemaintâlnită în România. Timp de 10 zile, pe străzile Sibiului ne putem întâlni cu englezi, francezi, chinezi, japonezi, canadieni, polonezi și mulți alții. Oamenii vin din toate colțurile lumii, special pentru FITS, pentru a vedea spectacolele inedite care au loc la Sibiu.

Pe lângă numeroasele spectacole care oferă o anumită culoare și sonoritate atmosferei, Festivalul Internațional de Teatru înseamnă și părerile și trăirile fiecărui spectator. Am stat de vorbă cu turiștii veniți în oraș pentru festival, iar ei ne-au povestit de ce revin mereu la FITS.

*credit foto: Sebastian Marcovici

Kathrin și Christian (Germania) fac turul României pentru două săptămâni. Au ales să își ia concediu în perioada FITS și 5 din cele 10 zile pe care le vor petrece în România sunt dedicate spectacolelor din festival.

Karen (Camerun, Africa) este pentru prima dată în Sibiu, special pentru festivalul de teatru, deși își dorește de mulți ani să participe. Vrea să vadă o mulțime de spectacole și recunoaște că s-a pregătit din timp, cumpărându-și bilete încă de când au fost puse în vânzare. Este foarte entuziasmat de ce a văzut în prima zi a FITS 2017 și abia așteaptă să descopere surprizele pe care le-a pregătit festivalul.

Cu toate că Barbara și Aurelian, actori stabiliți în Franța, au ales să vină la FITS ca spectatori.  Sunt uimiți de cât de primitori sunt localnicii și de cât de curat este orașul. De asemenea, aceștia sunt fascinați și de magia spectacolelor de stradă, de energia pozitivă pe care o transmite festivalul și abia așteaptă să vadă câteva dintre spectacolele din programul acestuia, în special Aglaja, Parfumul Iubirii și Metamorfoze.

*credit foto: Dragoș Dumitru

Nu doar străinii participă în număr mare la festival. Români din toate colțurile țării, dar și din alte locuri în care s-au stabilit, vin în oraș, în timpul evenimentului, pentru a se bucura de atmosfera unică a Festivalului de Teatru de la Sibiu.

Denisa și Andra locuiesc în Franța și au venit la Sibiu special pentru festivalul de teatru. Ele și-au propus să vadă în jur de 3 spectacole zilnic. De asemenea, își doresc să se bucure de concertele și spectacolele desfășurate în aer liber, deoarece atmosfera unică a FITS este dată, în mare parte, de publicul și artiștii aflați pe străzile Sibiului în această perioadă. Andra a revenit la FITS după ce anul trecut a fost de-a dreptul fascinată de spectacolele pe care le-a văzut, iar Denisa participă deja pentru a cincea oară și spune că va reveni, cu siguranță, și la edițiile următoare.

O altă fană înfocată, Otilia se pregătește să participe la cel puțin nouă spectacole, printre care Tango la înălțime 2, Romeo și Julieta sau Deșteptarea. De asemenea, abia așteaptă să vadă cât mai multe spectacole stradale.

Pe lângă faptul că experiența trăită în cadrul FITS reprezintă o oportunitate de a-ți încânta sufletul cu unele dintre cele mai splendide reprezentații, aceasta poate să fie, totodată, și o mică evadare. Daniel și Mădălina, alți doi oameni frumoși, din București, au ales să vină peste weekend la Sibiu pentru a face cunoștiință cu atmosfera acestui eveniment, regretând că nu au participat și la edițiile precedente. Aceștia au asistat la „Eu, Supremul” și „Aglaja”, despre care au doar cuvinte de laudă.

*credit foto: Dragoș Dumitru

Cu toate că odată cu venirea verii sosește și sesiunea, studenții nu renunță la ideea de a-și relaxa și bucura puțin mintea și inima. Andreea, o tânără studentă plină de viață, trăiește pentru prima dată experiența FITS, fiind nerăbdătoare să meargă la concertul Kadebostany, fiind o fană a trupei, și la multe alte spectacole pe care le-a marcat cu un „x” în programul festivalului. De asemenea, aceasta ne-a mărturisit că se gândește să se înscrie în cadrul programului de voluntariat anul viitor, pentru a simți și magia aflată în „spatele cortinei”.

Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că tema festivalului de anul acesta este iubirea, am rugat câțiva oameni care ne-au ieșit în cale să ne spună câte ceva despre acest sentiment complex care face parte din viața noastră.

Sarah, o domnișoară foarte voioasă din Marea Britanie, ne-a spus că pentru ea „iubirea este cea care face Pământul să se rotească”, prietena ei cea mai bună, Sofia, din însorita Barcelona, venind cu adăugarea că „dragostea ar trebui să fie singura noastră religie”.

*credit foto: Dragoș Dumitru

O altă doamnă, pe care am surprins-o răsfoind programul festivalului foarte atent, ne-a spus că ea crede că „Iubirea este permanentă. Atunci când e iubire, totul e frumos”.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu înseamnă o înșiruire de spectacole care generează emoție, sonoritate și culoarea atmosferei, dar pe lângă aceasta, festivalul înseamnă și trăirile și părerile fiecărui spectator.

Noi suntem extrem de bucuroși să ascultăm fiecare gând, pentru că iubirea nu se „citește” doar în ochii artistului, ci și în ochii celor care se bucură de spectacol.

Articol scris de voluntarii departamentului de Comunicare și PR, din cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu 2017. 

keyboard_arrow_up