FITS 2017: Vania!

Spectacolul în regia lui Christophe Sermet, „Vania!”, constituie pânza pe care se proiectează viața tragică a unei familii din mediul rural, incapabilă să își redreseze propria existență și să accepte prezentul. Axându-se pe căderile emoționale a patru personaje, spectacolul ilustrează  forța și curajul actorilor de a da frâu liber celor mai ascunse și înflăcărate sentimente.

Sonya, o fată muncitoare, și mama ei vitregă, Yelena, sunt prinse în mrejele doctorului Astrov, perceput de restul personajelor asemeni unui intrus ce amenință să destabilizeze echilibrul familiei. Între timp, Vania, unchiul Soniei, și Astrov sunt vrăjiți de frumusețea Yelenei. De altfel, cei doi mărturisesc că farmecul feminin este singurul care reușește să le îndulcească drama pe care o trăiesc. Frumusețea fizică este, în ochii bărbaților, unica esență existențială rămasă nealterată în fața numeroaselor încercări nemiloase ale vieții. Această dragoste artificială împinge personajele până la cote inimaginabile, aflate la granița dintre viață și moarte, Vania plănuind să-l ucidă pe soțul Yelenei printr-o supradoză de morfină. Detaliile se opresc și asupra personajului lui Astrov. Acesta este un idealist ecologist a cărui pasiune pentru conservarea pădurilor rezonează cu realitatea contemporană: el devine un cărturar care luptă pentru nevoia oamenilor de a se întoarce la origini, dar care, în același timp, distruge armonia familiei din fața sa.

Pe scurt, Astrov este un ipocrit fără margini: susține neclintit responsabilitatea oamenilor de a se îngriji de cei din jur, seducând-o pe Yelena și ignorând iubirea Soniei.  Femeile devin astfel, inconștient, victime ale ego-ului doctorului.

Decorul scenic vine să întărească sentimentul de inhibare și închistare psihică a personajelor prin intermediul unei mese lungi, de lemn, care se rotește cu fiecare punct-cheie al piesei. Firul poveștii, momentele de maximă tensiune se împletesc pe alocuri cu sunetele suave ale muzicii: un personaj episodic intervine frecvent și, acompaniat de propria voce, mânuiește delicat diverse instrumente muzicale, printre care și o chitară a cărei corzi răsună în surdină pe scenă. Flacăra scenariului mocnește neîncetat de la ridicarea cortinei și capătă treptat amploare pe parcursul spectacolului, explodând o dată cu schimbul unui foc de arme ce are loc pe scenă. Personajul episodic vine să estompeze conflictul iscat. El începe să cânte o melodie suavă, stingând flacără violentă a scenariului printr-un pocnet triumfător al degetelor, suficient de puternic încât să inunde scena în întuneric.

 

Articol scris de Sebastian Baciu, voluntar al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cadrul departamentului de Comunicare și PR

*credit foto: Maria Ștefănescu

keyboard_arrow_up