*credit foto: Sebastian Marcovici
O trupă de bărbați feroce, impunători, cu origini africane, vine la Sibiu cu o poveste ancestrală despre cele mai îndepărtate neamuri ale omenirii. Coregrafia celor de la Compagnie Herve KOUBI se concentrează asupra capacității umane de a transmite emoția, în cea mai pură formă a ei, prin simpla unduire a trupului, prin freamătul glasului, prin accentuațiile intense ale respirației. Muzica este redusă, pe alocuri, doar la sunetul pătrunzător al tobelor ce pare a dubla bătăile inimii; artiștii ne amintesc, prin dansul lor, că oamenii sunt, în fond, o fărâmă de istorie, o creație a divinității, noi toți fiind rezultatul contopirii a sute de generații.
Spectacolul debutează printr-o scurtă prelegere, presărată cu umor, a coregrafului, a cărui poveste de viață se țese în jurul strădaniei sale de a-și cunoaște pe deplin originile. Simțind că sufletul său nu aparține societății francofone, Herve Koubi mărturisește că familia s-a stabilit la Cannes pe când acesta avea o vârstă fragedă. Mai târziu, el ajunge să-și cunoască adevărații strămoși, originari din Africa. Aflăm pe această cale că trupa este constituită din foști dansatori stradali, a căror rădăcini se ramifică dintr-un punct comun – continentul african – Herve Koubi destănuind că dansatorii nu sunt doar parte a trupei, ci frații lui regăsiți.
*credit foto: Dragoș Dumitru
Astfel, spectacolul se cristalizează în jurul unui amalgam de reflexii strălucitoare, a unui flux radiant obținut prin proiecția luminii pe coifurile artiștilor. Ca un tot unitar, ei se mișcă, se arcuiesc și se unduiesc în sincron, reușind să creeze echilibru, armonie, în ciuda aparențelor barbarice reflectate de cuțitele asemeni unor coarne diabolice, purtate de ei ca accesorii ale măștilor de cristal. Spectacolul continuă prin mișcări parcă ale unor călugări shaolin, precum și momente de street dance, atât de fin executate. În ton cu muzica și dansul, relevante pentru povestea migratorilor, dansatorii poartă niște fuste ce amintesc de delicatele petale ale unui trandafir plutind în adierea blândă a unui vânt primăvăratic.
*credit foto: Paul Băilă
Acțiunea atinge punctul culminant când unul dintre artiști se învârte pe cap și, privit admirativ de ceilallți membrii ai trupei, devine un astru pe orbita unor cuțite ce se rotesc odată cu el. Spectatorul este mai departe transpus într-un univers al secolelor de mult apuse, pe un câmp de bătălie, dansatorii folosindu-se de niște bețe lungi, care, de asemenea, datorită spirtului barbaric creează iluzia de a fi mai presus de niște arme de război, ci mai degrabă arme ale artei. Deznodământul este unul tragic, lupta nefiind una glorioasă, ci având ca final învingerea.
„Timp de o oră am fost prinsă într-o buclă istorică”, ne spune Diana, fană a dansului stradal. ”Am fost impresionată de coregrafia de excepție și îmbinarea acesteia cu o poveste la fel de captivantă. Câteodată mișcările artiștilor vorbesc de la sine, de aceea momentele de liniște au jucat un rol atât de important pe parcursul reprezentației.”
*credit foto: Paul Băilă
„Barbară e noaptea începuturilor” este, în fond, o simfonie despre oameni, despre obstacolele pe care le întâmpinăm în căutarea originilor. Dansul devine un mijloc de cunoaștere a sinelui, toate eforturile umane îndreptându-se spre descoperirea esenței și a adevărului primar. Atunci când omul este dezrădăcinat de locul căruia aparține, o fisură adâncă, dureroasă se ramifică în sufletul său până ce acesta, neputincios, se sfărâmă. Noaptea începuturilor poate că este barbară, însă nimic nu este mai sfâșietor decât să alergi după toate acele începuturi zi după zi.
Articol scris de Sebastian Baciu și Cristina Arcaș, voluntari ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cadrul departamentului de Comunicare și PR
