„Rocky Horror Show”, cunoscutul musical american, un spectacol controversat și ieșit din tiparele banalului, a fost prezent la cea de a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Atât pentru regizorul Cosmin Chivu, cât și pentru întreaga distribuție, formată din actori tineri ai teatrului Radu Stanca și ai Universității „Lucian Blaga”, reprezentația a însemnat o provocare, aceștia trebuind să se adapteze complet întregului scenariu. Însuși domnul Chivu a mărturisit că actorii nu au avut până în momentul respectiv experință în arta musical-ului, dar cu toate acestea au dat dovadă de profesionalism și au reușit să pună în scenă un show excepțional.

Acțiunea urmărește povestea lui Janet și Brad, un cuplu proaspăt logodit, care merg în vizită la profesorul lor, Dr. Everett Scott. Datorită vremii nefavorabile, aceștia sunt nevoiți să caute ajutor, ajungând într-un castel care dă startul unor evenimente stranii și contradictorii. Cei doi pătrund în lumea doctorului Frank N. Further, un extraterestru venit de pe Planeta Transexuală din Galaxia Transilvania. Învăluit de un aer misterios și provocator, acest doctor reușește „să îi dea peste cap” pe cei doi îndrăgostiți, atrăgându-i, prin puterea seducției, în lumea sa pătimașă. Totodată, fiind un aspirant al perfecțiunii fizice masculine, doctorul Frank N. Further prezintă cea mai proaspătă creație a sa, Rocky Horror.

Prin dinamica bine accentuată și jocul de culori și sunete, spectacolul reușește să fure inimile și atenția publicului, „invitându-i” să facă parte din universul excentric al acestuia, prin momente de dans, completate de muzică. Transparența și modul în care înfățișează direct și îndrăzneț dorințele trupești și „vinovate” ale oamenilor, într-un context scandalos, dar presărat cu umor, sunt elementele cheie, care transformă acest musical într-un spectacol unic.

Grație contextului în care a fost scrisă piesa (1975), o perioadă în care societatea a suferit schimbări majore, întreg show-ul încurajează integrarea transexualilor în comunitate. De asemenea, putem spune că spectacolul se potrivește perfect în contextul actual, datorită diversității pe care o întâlnim în relațiile interumane.

„Rocky Horror Show” reușește să îmbine muzica cu teatrul și, totodată, să transmită un mesaj important: ar trebui să ne acceptăm unul pe celălalt așa cum suntem.

*credt foto: Adi Bulboacă

Articol scris de Daria Badea și Andreea Mărginean, voluntari ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în departamentului de Comunicare și PR