Deschiderea de la spectacolul celor de la Kolben Dance Company. Lacrimile din timpul reprezentației „Laptele mamei” – Kibbutz Contemporary Dance Company. Momentul de ochi în ochi cu un actor de circ contemporan (Lurrak – „Revoltă prin muzică”) și starea de bine de după spectacol. Lacrimile Ofeliei Popii după Faust. Dansul de la clubul festivalului. Prăjiturile primite de la echipa de voluntari; și cafeaua pe care mi-o aduceau dimineața. Gospelul din biserica Romano-Catolică (Piața Mare) și ”This Little Light of Mine” cântat și dansat așa cum am văzut că se face în filme în bisericile din SUA. Paharele de vin împărțite cu my one & only C. Mâncarea de la Pardon Cafe adusă la nas, numai să mănânc. Momentele mele din ediția acestui an. Puține, foarte puține sunt aici, sper să mă țină memoria (și inima) să le păstrez pe toate)

Am fost culegător de emoții la FITS 2018, o meserie creată de cei de la UniCredit Bank pentru Fabrica de Cultură – locul în care se joacă Faust, Metamorfoze sau Povestea prințesei deocheate (toate producții-gigant ale TNRS regizate de Silviu Purcărete). Și să știți că le-am cules pe toate, ale mele și ale altora, pentru una dintre cele mai frumoase ediții de festival.

Oltea Zambori, nebuloasa.info – Citeşte restul articolului aici