Anul trecut, când FITS s-a întâmplat doar online, am experimentat o dubioasă formă de sevraj. După 11 ani de prezență neîntreruptă în Sibiul festivalier, lipsa acestei energii, și cu atât mai mult într-un context care ne-a secat pe mulți de bucurii, s-a simțit dureros de acut.
Cu atât mai mult cu cât Mark ne flutură zilnic pe ecrane amintirile din alți ani. A fost aproape o formă de masochism să mă uit anul trecut la poze din alte vremuri FITS-ești.
Prin urmare, revenirea la un FITS desfășurat în formatul consacrat* are efectul unui shot de cofeină după o serie de nopți cu prea puțin somn. Ceea ce, în paranteză fie zis, e și cazul la mine, că n-am prea avut pauză de recuperare între TIFF și FITS, așa cum n-o să am nici între FITS și Enescu. Noroc că ador munca asta!
Ruxandra Predescu, printreranduri.eu – Citeşte tot articolul
