TikTo a devenit una dintre cele mai importante rețele de socializare, așa că FITS trebuia să fie acolo. Am lansat în urmă cu câteva săptămâni contul oficial de TikTokînsă n-am vrut să ne oprim aici!

Așa că am stabilit un parteneriat cu cei de la TikTok prin intermediul căruia spectacolele FITS sunt mai aproape de public. Parteneriatul marchează și o premieră absolută la nivel mondial: primul spectacol de teatru transmis live pe TikTok.

Este vorba de producția #acedesiguranță@tiktok, în regia lui Bobi Pricop, text de Ionuț Suciu, o coproducție Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul este programat la FITS, în sala de la etaj a Teatrului Gong și live pe TikTok, pe 3 iulie, ora 16.

„Ne bucură în mod special parteneriatul cu TikTok și sper că va deveni o tradiție. La FITS suntem preocupați constant de tot ce e nou și ne îngrijim ca asta să se vadă în programul festivalului. Avem o amplă secțiune specială dedicată tinerilor artiști și școlilor de teatru, căutăm mereu noi tehnologii puse în slujba artelor spectacolului și a publicului. Suntem un festival cu suflet tânăr și ținem pasul cu tot ceea ce contează pentru publicul nostru. TikTok este platforma cu cea mai importantă creștere, împărtășim valori comune, astfel că le adresez un entuziast „Bun venit!” alături de noi”, a adăugat Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS.

Spectacolul regizat de Bobi Pricop întregește o serie de cinci evenimente artistice care vor fi transmise live, de la FITS, pe platforma TikTok. Primul dintre acestea este concertul celor de la Puerto Candelaria, evenimentul care inaugurează scena din Piața Mare la aceaastă ediție FITS, pe 24 iunie. Veniți direct din Medellin, câștigători ai unui Latin Grammy, cei șase îi vor provoca la dans pe cei prezenți, inclusiv via TikTok, pe muzica unor hituri precum Senderito De Amor sau Amor y Deudas.

Programul complet este mai jos:

Concert Puerto Candelaria – vineri, 24 iunie, ora 22:00
Prieteni de-o viață, duminică, 26 iunie, ora 20:45
Ouktap Nawaa, luni, 27 iunie, ora 21:00
O iubire în flăcări, joi, 30 iunie, ora 21:45
#acedesiguranțăTikTok, duminică, 3 iulie, ora 16:00

Ne vedem pe TikTok!