Voluntarii departamentului de comunicare din cadrul FITS au ocazia să participe la anumite spectacole și să relateze ceea ce au văzut. În acest fel pregătim comunicatorii de mâine, pe cei care vă vor transmite gândurile și emoțiile lor de la Festival în anii ce vor urma. Textul de mai jos este scris de Oana Lică:

Spectacolul ,,O mie de îngeri’’ este adus pe scena FITS de către absolvenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău pentru a prezenta un proiect educațional despre fenomenul bullying-ului, întâlnit tot mai des în rândul elevilor adolescenți.

Piesa are în centrul acțiunii soarta a doi băieți de la aceeași școală –Tedi și Micky. Tedi este elevul ,,ordonat, politicos și cu note bune’’, preferatul directoarei, care însă decedează, iar în locul lui vine Micky care ajunge să fie hărțuit de colegi din cauza integrării mai dificile în colectiv.

Spectacolul este un puzzle construit din interviuri, versuri create colectiv și scene care ne arată că fiecare elev care a făcut bullying asupra lui Micky, provenea din familii dezorganizate. De acolo se naște comportamentul conflictual și nevoia de a transmite sentimentele negative mai departe. În timpul spectacolului actorii își ies din personaj și își prezintă poveștile reale din viața lor menționând rolul pe care l-au avut ( martor, victimă sau agresor).

Spectacolul include scene de dans, cântece și rap care atrage publicul mai tânăr.

,,Voi fi un înger pentru tine, pentru tine și pentru tine’’ este mesajul puternic transmis de către actori către fiecare spectator.  Absolvenții Academiei au impresionat prin implicare lor atât în piesă cât și în viața reală, încercând să combată cât mai mult fenomenul de bullying.

Foto: Gligor Nicolae, FITS 2022