Ne despart mai puţin de 75 de zile de a treizecea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu! De pe 23 iunie 2023 şi până pe 2 iulie vom redeveni cu toţii #PartedinMiracol, aşa cum suntem de zeci de ani în această sărbătoare a artelor spectacolului.
Tema din acest an, Miracol/Wonder, ne îndeamnă să ne bucurăm încă o dată de artele spectacolului la această ediţie aniversară FITS30. Pentru că am primit o mulţime de întrebări de la prietenii noştri din social media, iată câteva informaţii utile care vă vor ajuta să vă pregătiţi pentru FITS 2023.
Programul FITS 2023
La fel ca în fiecare an, am pregătit sute de spectacole indoor şi outdoor, expoziţii variate, concerte, conferinţe şi multe alte evenimente conexe, în ceea ce va fi o ediţie cu adevărat memorabilă.
Programul spectacolelor va fi afişat marţi, 25 aprilie, începând cu ora 12:00. Ulterior vor fi adăugate informaţii privind toate celelalte evenimente care vor alcătui FITS30.
Bilete la FITS 2023
Am ascultat toate cererile primite de-a lungul timpului şi le-am luat în seamă, astfel că biletele pentru ediţia FITS 2023 se vor pune în vânzare miercuri, 26 aprilie, începând cu ora 12:00. În acest fel, veţi avea timp să consultaţi programul, să alegeţi spectacolele favorite şi să faceţi un plan de vacanţă. Alocaţi timp în seara zilei de marţi, 25 aprilie, pentru a studia cu atenţie programul. Vom pregăti şi noi informaţii privind highlight-urile ediţiei, astfel încât să nu vă scape nimic.
Cazări în Sibiu
Dacă veniţi din alt oraş special pentru FITS, ar trebui să căutaţi din timp şi cazare pentru perioada festivalului. Sibiul aşteaptă mii de turişti în perioada festivalului, aşa că recomandarea noastră este să rezervaţi o cameră imediat ce v-aţi stabilit programul şi aţi luat biletele la spectacole.
Cum ajungi la Sibiu?
În funcţie de oraşul din care veniţi, puteţi alege maşina, trenul, autocarul sau chiar avionul. Din Bucureşti există autocare ce parcurg distanţa în aproximativ 5 ore şi jumătate.
Trenul face aproape 6 ore, cu plecare din Gara de Nord. În ambele cazuri preţul unui bilet este mai puţin de 100 de lei.
Cu maşina personală puteţi face aproximativ 3 ore şi jumătate, datorită noului tronson de autostradă inaugurat în zona localităţii Tălmaciu.
Pentru cei care vor să ajungă foarte rapid la Sibiu, există curse aeriene directe din Bucureşti. Un bilet pentru zborurile Air Connect porneşte de la 400 de lei dus-întors, iar durata zborului este de aproximativ o oră.