Luni, 12 iunie, a avut loc la Timişoara Gala Premiilor UNITER, eveniment care premiază în fiecare an cele mai valoroase creaţii teatrale.
Trei dintre spectacolele distinse cu premii vor fi #ParteDinMiracol la #FITS30, în timp ce alte două au fost deja prezentate în ediţia FITS din 2022.
Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost câştigat de „Seaside Stories„, în regia lui Radu Afrim, cu texte scrise de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija. Seaside Stories se vede la FITS30 pe 25 iunie, însă este sold-out.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câştigat de Victor Rebengiuc, pentru rolul din „Tatăl„. Spectacolul se vede la FITS pe 26 iunie, însă este sold-out de foarte multă vreme.
Premiul pentru cel mai bun debut a fost câştigat de Theodor Cristian Niculae, pentru scenografia spectacolului Seaside Stories.
Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar a fost câştigat de Cedana Trifan în spectacolul „Mamă„, care se joacă pe 26 iunie în cadrul FITS30. Biletele încă sunt disponibile.
În plus, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost câştigat de Dan Pughineanu pentru rolul din spectacolul „Opera de trei parale”, spectacol care a fost invitat la FITS anul trecut.
De asemenea, premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal a fost câştigat de Costinela Ungureanu pentru rolul din spectacolul „Femeia mării”, spectacol invitat la FITS 2022.
Nu în ultimul rând, premiul pentru cea mai bună regie a fost câştigat de Silviu Purcărete pentru spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
Mai multe spectacole în regia lui Silviu Purcărete se văd la FITS30: „Faust”, „Jocuri, vorbe, greieri”, „Povestea prinţesei deocheate”.
Lista completă a câştigătorilor este aici.
FOTO: Seaside Stories, Alina Vasiliu