Domnul FITS, psihoterapeut şi agent imobiliar

Orice iubitor de teatru (şi vorbesc în numele spectatorilor “civili” – nu ştiu cum e pentru “insideri”) vă va spune că în teatru este şi o valenţă psihoterapeutică de netăgăduit… Că ne ducem la teatru nu doar ca sa umplem agreabil şi/sau cultural ceva timp liber, nu doar pentru ca unora ne place enorm ce ni se-ntâmplă în penumbra complice a sălii de spectacol ci şi pentru că ne face bine, psihologic, timpul petrecut acolo.  Pentru ca in puntile care se leaga misterios intre noi si scena (ORICE fel de scena) gasim si un strop de putere sa depasim o zi grea, o saptamana rea sau o perioada teribila… De altfel, sa nu uitam, aceasta valenta terapeutica a fost de multe decenii “institutionalizata”:  psihodrama, dramaterapia, folosirea unor tehnici teatrale in sustinerea persoanelor vulnerabile  (de la adolescenti-problema la detinuti sau fosti ostatici).  

In alta ordine de idei, despre spectatorii pasionati se fac adesea glume care se refera la versantul de…dependenta (in sens de adictie!):  frecventa cu care unii dintre noi (“civilii”- sa nu uitam) se duc la spectacole si eforturile (de toate felurile ) facute pentru a merge la festivaluri sunt vazute ca o scama de patologie… Poate.  Sunt multe dependente pe lume. Cel mai simpatic apelativ  cu care m-am ales, in acest sens, a fost Mamifer Festivalier ( cu referire clara la FITS si la Enescu).

Ca orice bucurestean, asteptam festivaluri si turnee teatrale in Bucuresti, ca sa aflu ce se mai intampla in restul tarii, mai ales daca citisem cate ceva ( sunt inca foarte ambivalenta referitor la critica profesionista: e bine sa citesc ceva inainte de un spectacol, ca pe o recomandare sau e mai bine sa citesc post-festum, sa vad ce se… potriveste cu ce-am “patit” eu ?! N-am o regula, las hazardul sa decida: nu caut activ cronici dar daca dau peste ceva, citesc). Sunt insa intamplari providentiale care te scot din zona de confort si te imping sa schimbi ceva; ceva in viata ta de spectator impatimit, in cazul de fata. Prima intamplare a fost Pescarusul pus de Andrei Serban la Sibiu, cu distributie “mixta” ( sa fie 15 ani ?! mai mult ?! ). Ne-am organizat  un minisejur sibian  special pentru acel spectacol.  Sunt unul dintre multii iubitori de teatru marcati de spectacolele sale de la inceputul anilor ’90, la TNB ( sa numim Sindromul Trilogiei?!), decisi sa piarda cat mai putin din ce va mai monta prin tara. Tin minte perfect cat de tulburator mi s-a parut inclusiv  spatiul de joc si cat de mult am tacut dupa, plimbandu-ne pe strazi necunoscute, spre o cazare urata, luata la intamplare, pt doar 1-2 nopti… In orasul necunoscut, traversat arareori, in vacante, se intamplau Lucruri. A doua intamplare a fost Faust, printre primele reprezentatii ale spectacolului care avea sa devina brand de oras, brand de festival, nume de sala, loc pe care-l stiu toti taximetristii si chiar sibienii indiferenti la artele spectacolului… Era iarna, foarte frig in sala industriala unde erau si niste suflante cu aer cald. Eram cu prieteni, am dezbatut toata noaptea pro-contra multe chestiuni ( aveam sa revad de 2 ori, cu familia si cu prieteni din strainatate). Ca sa scurtez: dupa aceste 2 seri am decis ca Sibiul trebuie sa intre pe “harta”noastra culturala si ca vom face eforturi sa venim cat de des la FITS.

N-a fost usor: in “fisa postului” adultilor  care eram la varsta deciziei, multe rubrici s-au opus, adesea… Dar in mare, de multi ani, un punct constant si important al vacantei de vara este FITS. N-a fost usor nici sa gasim modelul ideal al acestei… culturalizari  terapeutice la 250 km de casa, an de an… Uneori, a trebuit sa renuntam ( si nu era ca acasa, unde sunai niste niste prieteni, sa le oferi bilete de teatru in acea seara, pentru ca-ti survenise ceva…). Era cu complicatii la bietele gazde la care rezervasem cazarea, era cu complicatii cu “caramida” de bilete la care poftisem… Dar cu mana pe inima pot spune ca a meritat fiecare strop de efort, de angoasa a nesigurantei, fiecare centima. A devenit un fel de blazon al vacantei noastre de vara. Vedem o medie de 15 spectacole in fiecare editie. Adesea comentam / povestim ca este deja un fenomen, nu un festival. Nu ma refer doar la productiile uluitoare care se pot aduna in acele 10 zile (practic, bati mapamondul teatral si ai “pe tava” numele cele mai importante ale momentului sau inovatia cea mai proaspata – zic cunoscatorii ca e pe lista cu Avignon si Edinburgh), ci la TOT RESTUL. Atmosfera de sarbatoare din intregul oras a facut sa curga multe rauri de cerneala; la fel, comentariile despre multiplele si uluitoarele spatii de joc, despre brandul Fabrica de Cultura, etc. Eu vreau sa semnalez niste aspecte mai…prozaice, trecute usor cu vederea dar care care ne dezvaluie o procupare iesita din comun pentru confortul si siguranta publicului.  Ceva dinainte de pandemie : salutarele autobuze gratuite care luau lumea din fata TNRS, dupa un spectacol acolo, s-o duca la Fabrica de Cultura, departisor daca doar in 15 minute incepea un alt spectacol la care aveai bilet…) Sau intrarea pe baza de bratara verde / certificat de vaccinare in curajoasa editie din 2021. Au trecut ani buni si ani rai ( multi cu terapia estivala FITS) si, inevitabil pentru oameni de varsta noastra, am ramas, si eu si sotul meu, fara parinti; fiecare, unic mostenitor. CEVA se impunea sa facem cu suma mostenirilor noastre, niciunul nu simte satisfactia sumelor de bani “moarte”, adunate,  si nici nu suntem oameni de afaceri, sa investim. In putine cuvinte, am cumparat un apartament in Sibiu (la margine, in cartierul Lazaret). Practic, el s-a impus: intr-un mod cinematografic, am rostit simultan acelasi cuvant, SIBIU, dupa ce am fost ironizata ca sunt “city girl” si m-as plictisi de moarte intr-un coltisor minunat de natura, departe de orice oras…                                                                                                             Recunosc: sunt “city girl” iar sa vin cat de des poate un om cu (inca) job,  intr-un loc cu filarmonica, teatre, felurite intamplari citadine si, MAI ALES, cu FITS, este un privilegiu pentru care trebuie sa multumesc multora, in felul acela penibil al premiatilor Oscar… Dar in randurile de fata este vorba despre un insolit agent imobiliar:  Dl. FITS…

Anul 2022 a fost unul amestecat, ca toate la aceasta varsta, in aceste vremuri, in aceasta tara; dar a fost si incredibilul an cand am mers la FITS de la un nou ACASA, fara griji, fara program, fara culpa deranjarii gazdelor ( oameni minunati cu care ne-am imprietenit, desigur – iti trebuie si prieteni noi intr-un oras nou…). Asa ca nu sunt sigura ca vraja intunecata din Trei surori al lui Perceval, cea pasionala a dansatorilor israelieni sau farmecul straniu al Macbeth ului sard (numesc la intamplare , nu e loc de ierarhii si nici nu ma “calific” sa le fac) nu au avut legatura si cu faptul ca eram, deja…un pic acasa.

MULTUMESC, DOMNULE FITS !

Text scris de doamna Consuela Vasilescu, o iubitoare de teatru şi de FITS

FOTO: Sebastian Marcovici

keyboard_arrow_up