„Mai sunt bilete la FITS?”

Una dintre întrebările pe care le primim des este legată de bilete. Ne apropiem cu paşi repezi de ediţia aniversară FITS30 şi sunt mulţi oameni care îşi doresc să ajungă la Sibiu, însă nu ştiu dacă vor reuşi să intre la spectacolele indoor.

Răspunsul cel mai scurt este: da, mai există bilete la anumite spectacole, însă grăbiţi-vă să le luaţi pentru că se vând într-un ritm accelerat.

Însă FITS oferă o experienţă completă, din care spectacolele indoor sunt doar o mică parte. Cele peste 800 de evenimente ale ediţiei din acest an includ conferinţe, spectacole de stradă, filme, lansări de carte, sau expoziţii.

Conferinţele sunt un motiv suficient de bun pentru care să veniţi la Sibiu, chiar şi fără participarea la celelalte evenimente. Matei Vişniec şi Octavian Saiu vor intra în dialog cu nume uriaşe ale artelor spectacolului, iar accesul este gratuit. Veţi putea asculta conversaţii cu Neil Labute, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi la nivel internaţional, cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, cu Noa Wertheim sau Marie Chouinard, ca să-i numim doar pe câţiva dintre cei care vor fi la Sibiu în următoarele zile.

Revenind la spectacole, iată câteva dintre cele pe care n-ar trebui să le rataţi şi care mai au, totuşi, bilete disponibile:

Miracolul Flamenco – Vineri, 23 iunie, ora 16:00 – Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Faust

Altitza & Joc’n Joc – Vineri, 23 iunie, ora 17:00 – Centrul Cultural Ion Besoiu

Femeie, Miracol, Femeie – Duminică, 2 iulie, ora 21:00 – Centrul Cultural Ion Besoiu

Apă, ce bucurie! – Sâmbătă, 24 iunie şi Duminică, 25 iunie, ora 20:00 – Centrul Cultural Ion Besoiu

Text Shop – Duminică, 25 iunie, ora 17:00 – Filarmonica de Stat

Simfonie şi lumină – Luni, 26 iunie, ora 16:00 şi ora 22:00, Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Faust

Punk Rock – Duminică, 25 iunie, ora 16:00, Fabrica de Cultură UniCredit – Sala Faust

Ora în care nu ştiam nimic unii de alţii – Sâmbătă, 24 iunie, ora 17:00, Sala Mare TNRS

Aplauze pentru poet… pe scenă – Miercuri, 28 iunie, ora 19:00 – Filarmonica de Stat

Romeo şi Julieta – Luni, 26 iunie, ora 16:00, Sala Mare TNRS

Cameristele – Duminică, 25 iunie, ora 22:00, Sala Mare TNRS

După cum vedeţi, opţiuni încă există şi sunt diverse: teatru, dans, circ contemporan. Spectacole cu nume uriaşe la nivel internaţional, care vin la Sibiu pentru acest Miracol numit FITS.

Programul complet al ediției 30 a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu este disponibil pe sibfes.ro.

FOTO: Virgil Oprina

keyboard_arrow_up