Avem încă o veste bună pentru ediția FITS30! Emisiunea FITS Talks revine în acest an pentru al doilea sezon, transmis în direct de la Sibiu.

Scriitorul Marius Chivu își va relua rolul de moderator într-o serie de discuții cu câțiva dintre cei mai interesanți invitați ai acestei ediții. La fel ca anul trecut, am pregătit o serie de emisiuni cu actori, regizori, dar și alți protagoniști ai ediției aniversare FITS!

Între 23 iunie și 2 iulie, adică pe toată durata Festivalului, de la ora 13:00 vom transmite LIVE pe pagina de Facebook FITS şi pe canalul de Youtube FITS.

Anul trecut am avut parte de șapte conversații memorabile, în care Marius Chivu i-a avut alături pe Matei Vișniec, Cătălin Ștefănescu, Alex Tocilescu, Ofelia Popii, Horia Ghibuțiu și Iulia Popovici.

Vodafone România, partener Smart al acestei ediții FITS, susține emisiunea FITS Talks.

Până vineri, când începe FITS Talks, vă invităm să redescoperiți sezonul 1.