Voluntarii japonezi au susținut o serie de workshopuri la sediul NTT Data

FITS se bucură de foarte mulți ani de un parteneriat strategic cu Japonia în ceea ce privește voluntarii străini. An de an o serie de voluntari japonezi sosesc la Sibiu pentru a lua parte la Miracol timp de 10 zile. Nu putea face excepție nici anul acesta, la ediția aniversară FITS 30.

Anul acesta, voluntarii japonezi, sosiți de câteva zile în Sibiu, au susținut o serie de workshopuri dedicat culturii japoneze la sediul NTT Data, partener în inovație al FITS.

Participanții au putut afla mai multe despre origami, caligrafia japoneză, ceremonia ceaiului și dansul tradițional japonez.

A fost o ocazie excelentă pentru un schimb intercultural și pentru o mai bună conectare între festival și unul dintre partenerii strategici ai FITS.

keyboard_arrow_up