Foto: Dragoş Dumitru

Text de Alina Popa

Căsătorie cu de-a sila (Le mariage forcé), de Molière a fost reprezentată pentru prima dată în trei acte la Palatul Luvru, la data de 29 ianuarie 1664. Conform unei legende apărute în secolul al XVIII – lea într-o revistă de anecdote, Molière a avut ca sursă de inspirație povestea contelui de Grammont care a sedus-o pe Lady Elizabeth Hamilton cu promisiunea de a se căsători, cuvânt uitat o dată ce și-a atins scopul. Sub presiunea celor doi frați ai doamnei, contele se căsătorește cu frumoasa Lady Hamilton.

În comedia dramaturgului francez, jucată în cadrul FITS2023 de către trupa moldoveană a Teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale, regăsim numeroase elemente comune acestei legende: Sganarelle, un burlac bogat de 52 de ani decide să se căsătorească cu tânăra și frumoasa Dorimène. Deși nu ascultă de sfaturile prietenului său Géronimo, care încearcă să îl descurajeze, se teme însă de această căsătorie, mai ales după ce descoperă că tânăra este o cochetă care vrea să se căsătorească pentru a putea face ce vrea, visând la plimbări, cadouri și mulți, mulți bani. Apelează în zadar la filozofi, boemi și magicieni de la care nu obține nimic, iar cele trei egiptence (țigănci) râd de el. Decizia de a renunța la căsătorie generează o răsturnare dramatică de situație, Sganarelle fiind anunțat de viitorul socru că are libertatea de a alege: duelul, biciuirea ori căsătoria, context în care decide forțat să se căsătorească cu tânăra infidelă. 

Comedia-mascaradă a lui Molière în regia lui Alexandru Grecu care semnează și scenografia, abundă de inserții care captează și electrizează publicul. Începutul reprezentației este marcat de apariția unei marionete care ne invită cu elocvență la spectacol, pentru ca la final, aceeași marionetă să ne adreseze mulțumiri. Cu certitudine această expresie de gratitudine nu ar fi fost bine primită de cele câteva persoane care s-au ridicat de pe scaune și au părăsit sala cu mult înainte de a se încheia reprezentația și nici de către mine, rezistând eroic până la final. O parte a publicului aplauda frenetic, pe când cealaltă a cunoscut perplexitatea și dezamăgirea unei reprezentații înveșmântate în nuanțele neonice ale unui dezmăț inexplicabil.

Costumele din materiale satinate, culori strălucitoare, semnate de Ecaterina Salimova ne introduc într-o lume a pedanteriei, a fastului și a preocupărilor estetice, mai mult decât asupra celor etice, îndeosebi în cazul lui Dorimène, interpretată de tânăra Alexandrina Grecu, ale cărei mișcări pasionale, chiar lascive reduce treptat, până la anulare, interesul pentru acest spectacol, în care bufoneria este ridicată la rang de artă. Desigur, se respectă în această privință intenția lui Molière, redată cu mare precizie de Grecu, regizorul care, alături de coregraful Dumitru Tanmoșan, a preferat să accentueze latura hedonică a ființei umane prin bogate momente scenice care explorează substanțial sexualitatea, într-un spațiu larg, permisiv acestui scop, prin lipsa elementelor decorative. 

Ilustrația muzicală asigurată de același Tanmoșan, dezvăluie atât firea expansivă, pasională a lui Dorimène, hotărâtă să trăiască mariajul independent, alături de iubitul ei Lycaste, cât și frământarea lui Sganarelle prin trecerile fulgerătoare de la registrele comice, de suspans, la cele grave, mai ales în cazul dansului celor trei ursitoare : Gelozia, Bănuiala, Tristețea. Costumele lor în culorile drapelului românesc, ne aduc îndată în contemporaneitate . Gheorghe Gușan reușește un rol în care pendulează cu multă naturalețe între umor, obtuzitate, teamă, către un destin cvasitragic. Dimensiunea exagerată a coarnelor pe care le poartă la final, subliniază noua partitură pe care urmează să o interpreteze pe parcursul noului drum ales, cel al “încornoratului”. Amprenta regizorală se distinge încă o dată prin cei doi travesti care interpretează rolurile țigăncilor, o fidelitate spre preferința lui Molière către astfel de personaje, precum în producția originală Burghezul gentilom, în care André Hubert a interpretat-o pe Madame Jourdain.

Infuziei necesare de satiric, grotesc, parodie, asigurată cu succes de tânăra trupă de actori moldoveni, i se adaugă o multitudine de secvențe coregrafice obscene care alternează cu scurte replici într-o franceză artificială, emfatică. Un spectacol incitant, care epatează și care poate chestiona curajul asumării deciziilor și echilibrul dintre frugalitate și depravare.

Căsătorie cu de-a sila

Regia artistică, dramatizarea și scenografia: Alexandru Grecu
Coregrafia, regia și coloana sonoră: Dumitru Tanmoșan
Costumele: Ecaterina Salimova
Asistentă coregraf și profesoară de limbă franceză: Lilia Cazacu

Distribuția:
Sganarelle: Gheorghe Gușan
Dorimène: Alexandrina Grecu
Gèronimo: Roman Malai
Gelozia: Olga Anghelici
Bănuiala: Natalia Caraman
Tristeţea: Ira Cazac                        
Țigăncile: Nadejda Crîlova, Stanislav Semionov, Nicolae Racoviță
Lycaste: Daniel Ciobanu
Alicantor: Alexandru Crîlov
Alcidas: Eugeniu Matcovschi     
Profesorul de dans: Constantin Ghilețchi
Un lacheu: Artiom Oleacu