Conferinţă specială: Matei Vișniec în dialog cu Lukasz Twarkowski

Matei Vişniec: Cum ți s-au părut reprezentațiile spectacolului „Angajații” din festival?

Lukasz Twarkowski: Am venit doar la cel de-al doilea spectacol, iar primirea publicului mi s-a părut extraordinar de bucuroasă. Eu sunt foarte mulțumit de rezultat. Cum ne-am imaginat mereu pe navă că este foarte cald, acum publicul a simțit căldura și în tribune. Nu știu dacă a fost plăcut, dar a fost aceeași senzație. Multe mulțumiri pentru această primire magnifică.

Matei Vişniec: Câte limbi vorbești la fel de bine?

Lukasz Twarkowski: câteva: engleză, franceză, spaniolă, rusă.

Matei Vişniec: sunt multe piste de reflecție în acest spectacol, dar întâi câteva cuvinte despre acest tânăr creator. Ne propune un nou limbaj, transfrontalier. El este un scenograf, realizator de proiecte cinematografice, realizează aceste tehnologii cu care mare abilitate, cu mesaje neliniștitoare, își pune întrebări de ordine politic, moral. Este un autor care a explodat acum 13 ani, în 2011 devenind cu adevărat cunoscut, propunând spectacole uluitoare care propun multă tehnologie și finanțare. Perioada în care ai lucrat cu Krystian Lupa, pe care noi îl apreciem, ce ți-a adus ca experiență?

Lukasz Twarkowski: este adevărat că am avut o colabrare foarte lungă. Am început să lucrez cu Krystian Lupa de tânăr, în 2006, am fost asistentul lui în Rusia, când am lucrat la „Pescărușul” și ulterior am dezvoltat împreună peste 10 spectacole. Trebuie să spun că niciodată nu mi-am terminat studiile de teatru, am studiat regia un an și apoi m-am lăsat. Sunt recunoscător că a fost așa, pentru că teatrul meu ar fi fost altfel și nu aș fi vrut asta, pentru că academia te limitează. Această colaborare în sine a fost o școală incredibilă. Krystian Lupa este un artist total. Nu face niciun compromis. Cum vede el teatrul, ne duce mai departe, pentru a înțelege mai bine cum funcționează anumite lucruri și această idee e foarte înrădăcinată în mine acum.

Matei Vişniec: un bravo din toată inima tuturor celor care au colaborat cu tine la acest spectacol. Sunt artiști care vin din diferite zone. Colaboratorii tăi sunt cu totul și cu totul excepționali. Acest rezultat fiind dovada. Dar mai ales un cuvânt pentru actorii cu care ai lucrat. Noi îi iubim pe actorii polonezi de foarte mult timp. Ai lucrat cu actori care în interiorul acestei instalații au interpretat roluri precise, scoase dintr-o carte scrisă de o scriitoare daneză. Cartea a fost nominalizată în 2021 la International Booker Prize. Cum s-a transformat această carte în spectacol? Ți-a atras cineva atenția asupra ei?  

Lukasz Twarkowski: a fost un proces foarte foarte dificil, pentru că avem obiceiul să lucrăm în cadre ample și a fost prima mea propunere de a lucra cu un teatru din Polonia, însă am promis de mult că vom face ceva la studio. Lucrez rar pe text, pentru că de obicei  dezvoltăm împreună o temă. A fost însă un moment când cartea aceasta m-a captivat. Problema cu această carte este că e imposibil de pus în scenă ceea ce s-a dovedit după câteva săptămâni de lucru, pentru că nu este nicio acțiune, niciun personaj, nu știi dacă vorbește un om sau un umanoid. Acesta e cel mai mare atu: că nu știm. Așa a venit ideea de a dubla oamenii și umanoizii. Inițial începem să lucrăm fără scenariu. Este un laborator de 5-6 săptămâni unde lucrăm foarte mult la partea video și de aici și modul de a juca în fața camerei. Facem multe improvizații, apoi un cadru formal, 3 – 4 luni ne separăm, scriem scenariul, ne revedem și începem să lucrăm la spectacol. Nu ne întrebăm unde ajungem la final, că această întrebare te limitează de obicei. Am rescris scenariul de 3 ori. Prima data ne-am pus de acord că nu merge deloc scenariul, a doua oară la fel și din a treia versiune am păstrat doar jumătate și apoi am lucrat pe platou.

Matei Vişniec: ai lucrat în mai multe țări din Europa. Acum esti asociat al unui teatru din Grecia. Ce îți aduce Grecia?

Lukasz Twarkowski: sunt artist asociat doar 7 sezoane, deci curând se încheie această perioadă. Totul a început când am încercat să montăm în Grecia spectacolul „Respublika” Este spectacolul cel mai greu. Acum 2 săptămâni am avut premiera în Grecia, „La 50 km de Atena” și a fost o super performanță de 6h. Acțiunea se întâmplă în paralel în locații diferite. Ultimul spectacol s-a terminat cu 7300 de persoane implicate. Pregătim un proiect la Munchen. Revenind, este povestea unei prietenii îndelungate cu tot personalul care lucrează acolo, este o poveste de iubire cu publicul grec. Am închis sezonul cu „Respublika” Vom deschide sezonul cu un nou spectacol despre fizică cuantică.

Matei Vişniec: Ai dat un interviu despre „Respublika” în care spuneai că îi inviți pe spectatori să petreacă timp de 6h, în timp ce în Estul Europei este război. Ai răspuns că dictatorii vor să ne rupă de plăcearea de a trăi, de a dansa, de a petrece. Bucurându-ne de cultură suntem în rezistență. E suficient?

Lukasz Twarkowski: Există multe aspecte. Bucuria contează, este un lucru pe care tindem să-l uităm. Este ceva extrem de important. Desigur că acest spectacol la care am lucrat 1 an și jumătate, prima parte înainte de război, a doua în mijlocul său. După ce a început războiul l-am jucat pentru a treia oară și a fost foarte dificil și ne puneam aceleași întrebări. Cum ne putem bucura când oamenii mor? După mai multe săptămâni de lucru eram complet epuizați din punct de vedere emoțional și ne-am dat seama că este un spectacol necesar. Acest proiect nu ar fi avut loc dacă nu aș fi văzut un film despre acest gen de petreceri. Am descoperit ulterior diminensiunea politică a conceptului rave party. „Storning Sarajevo” este un documentar disponibil pe YouTube, unde niște oameni fac o petrecere pentru supraviețuitori și oamenii de acolo. Muzica nu este un lux, este o chestiune esențială, vitală. Ne gândim la niște oameni care pleacă din societate pentru a se izola în pădure. Ei vor să se pregătească pentru cea mai mare schimbare socială pe care ne-am putea-o imagina. Ei devin raveri profesionali pentru a organiza petreceri în pădure, apoi realizează că nu asta doreau și după 5 ani realizează că realitatea devenise imposibilă pentru că au scăpat lucrul cel mai important: viața în colectivitate. Decid astfel să împartă această bucurie de rave party cu restul lumii. Cred că este un gest politic important și semnificativ pentru că uităm exact această dimensiune politică. Nu este doar această petrecere în care ne simțim bine. În spectacol facem referire la gândirea utopică, diferite forme de manifest. Rave nu se întâmplă pur și simplu. Pentru a te simți liber este o muncă în spate. Avem nevoie de un efort făcut anterior.

Întrebare din public:  cum le-ați dovedit oamenilor că se înșală că nu puteți face asta? și o a doua întrebare, cum se simte să concurezi cu tine?

Lukasz Twarkowski: cele două întrebări au legătură una cu cealaltă. Primul proiect pe care l-am făcut în viața mea a fost momentul în care aveam această posibilitate. Era un anumit festival și aveam 2500 euro buget. Am făcut proiectul într o brasserie veche, orașul mi-a pus la dispoziție instrumente, am creat o instalație pe 1000 metri, o instalație enormă. Când crezi ceva, este posibil. Eu nici nu mai știu cum am reușit totul, pentru că totul depășea bugetul nostru. Oamenii credeau că am avut sponsori de mii de euro. Nu. Am crezut că putem face asta. Apoi, când ți se spune că oamenii nu vor agrea proiectul, eu le zic să încercăm și să vedem care va fi reacția publicul. La un spectacol la Teatrul din Vilnius avem 20 minute cu muzică foarte tare și toți colaboratorii erau împotriva mea, îmi spuneau că nu pot să fac asta, că oamenii nu vor suporta. Eu am zis că trebuie să fie insuportabil.

Concurența – nu cred că sunt în concurență cu mine însumi. Este important să-ți găsești ceea ce vrei să faci. Cel mai important e să îți acorzi timp. În Polonia faci minim 2-3 regii pe an, uneori chiar 4. Toată lumea îmi spunea că trebuie să fac mai mult. Eu le-am zis că nu îmi pasă, că am ritmul meu. Am făcut doar 1 producție maxim pe an.

Matei Vişniec: în „Angajații” știm că va fi un moment intens sonor și suntem pregătiți pentru asta. Ni se spune că va fi și pauză scurtă. Eu am respirat ușurat, ca să văd că vor fi insuportabile din punct de vedere sonor. Felicitări pentru această capcană, mi-a plăcut. Mi-a plăcut că nu puteam suporta pauza. Alt spectacol, „Rohtko”, de 4 ore cu pauze, prezentat la Paris. Ce este arta modernă? Este greu să o definim. E profund marcată de bani, capitalism și alte forme de manipulare. Pornim de la o poveste reală. Cum s-a structurat acest spectacol care ne face să ne speriem de arta modernă?

Lukasz Twarkowski: nu cred că e corect să spunem arta modernă pentru că eu cred că în operele noastre revine mereu tema asta: căutarea realului. Am o relație specifică cu realitatea și nu știu ce e de fapt. Eu nu știu obiectiv vorbind ce e cu adevărat real. Aceasta întrebare a valorii artei este o altă perspectivă din care să privești convențiile la care am ajuns împreună. Apoi dacă ne uităm la ce am crezut ani în șir vedem că sunt niște concepte asupra cărora ne-am pus de acord și nu ar exista. Ca un creaor văd lucrurile și mai complicate. Mai ales când vorbim și de lumea digitală și NFT-uri. Când am început să mă gândesc la NFT m-am șocat, să avem fișiere identice și doar unul să fie real. O carte care m-a ajutat să supraviețuiesc cât am lucrat în China este „Deconstruction in Chinese” unde autorul încearcă să analizeze 4 termeni: lege, original, copie și fals. Este o lectură ce mi-a deschis ochii și am inteles că trăim într-o paradigmă diferită. M-am gândit apoi să lucrăm cu „Rohtko” și paradigam lui și prin lentila filosofiei asiatice. A durat mult timp în care nu am realizat cum să punem lucrurile cap la cap. Ce faci dacă plângi în fața unui „Rohtko” care nu e real? Care este valoarea artei în era digitală? Când mă ocupam de casting, actorii spuneau: cum poți da atâtea milioane de euro pe un tablou? Și următoarea întrebare e: cum poți da 44 milioane dolari pe un fișier digital care nu există? Care e difierența dintre cele două? Am intrat în profunzimea piețelor de artă, valorilor și în viața lui „Rohtko” care era însăși împotriva curentului.

Întrebare din public: Credeți că prin artă, bucurie se poate ajunge la mintea unui tiran să poată priceapă ce grozăvii face?

Lukasz Twarkowski: nu sunt foarte optimism, tiranii sunt irecuperabili. Trebuie să păstrăm energia în noi pentru a avea energie să ne luptăm cu ei.

În sală sunt expuse imagini din spectacolul „Akropolis”.

Lukasz Twarkowski: mă bucur că ai ales acest spectacol, pentru că este un spectacol foarte vechi. Atunci am crezut că mi-am încheiat relația cu postumanismul și așa mai departe. Când mi-a venit ideea să lucrez pe textul Olgăi Ravn, am zis  că nu e necesar să repet aceleași lucruri pentru că Olga are un stil de abordare a lucrurilor. Ne axăm mai mult pe simțuri cum face ea. „Akropolis” este un text mitic polonez și am zis că e imposibil să-l punem în scenă. Lumea a crezut ca e o capcană, că nu reușesc să pun în scenă acest text și m-am întrebat ce pot face cu el? Lumea a zis că e imposibil de interpretat pentru că nu are sens. Mie mi-a plăcut că era o explozie de imaginație fără niciun compromis de a plăcea, a fost așa cum i-a venit și textul e compus din patru părți. Nu voi încerca sa-l montez dacă voi încerca să îl descifrez, pentru că era un text foarte personal și trebuia să mă descoper pe mine în acest labirint care reflecta ce trăiesc în momentul respectiv. Grotowski spunea, în anii ’50, că azi Acropolis nu mai putea fi constituit decât din centre de Auschwitz. Aveam această imagine în minte.

Matei Vişniec: nedumirerea mea e cu privire la ce spun oamenii de știină despre sensul aventurii umane, cum am apărut, de ce facem ce facem, încotro ne îndreptărm, tehnologiile ne depășesc și așa mai departe. Una dintre teorii spunea că nu e exclus să fim o experiență creată de o inteligență globală, cosmică. Suntem cobai ai unei experiențe. Așa că după ce în „Angajații”, unde am văzut un amestec între oameni si umanoizi, te intreb pe tine dacă ești real și dacă o poți dovedi.

Lukasz Twarkowski: în „Respublika”, la un moment dat, fetele care fac grevă: dacă visăm același lucru, acest vis e realitate. Din acest punct de vedere îmi imaginez că suntem reali.

keyboard_arrow_up