Matei Vișniec în dialog cu Rafaela Carrasco

Conferinţa specială în cadrul căreia Matei Vişniec a intrat în dialog cu coregrafa spaniolă Rafaela Carrasco a avut loc pe 24 iunie 2024, la Sibiu, în cadrul FITS.

Matei Vișniec: mulțumim pentru ce ne-ați oferit ieri. Muzica, imaginile, lumina, tot ce ați creat ajunge până la vibrațiile sufletești, dincolo de mișcările văzute, de inventivitatea dvs. am simțitit cum văd sufletele artiștilor și cred că la sfârșit ați simțit și dvs. că acest spectacol a ajuns la sufletele oamenilor.

Constantin Chiriac: Rafaela, e o mare bucurie să te primim la Sibiu și să-ți dăruim un buchet de flori. Dorim să-ți smulgem promisiunea că vei reveni și că vom avea un proiect împreună pentru public, pentru umanitate. Pentru că e atât de important să ducem frumosul în jurul lumii!

Rafaela Carrasco: mulțumesc tare mult pentru cuvintele tale! Sper să găsim o cale comună, fiindcă e important să ne conectăm cu oamenii, cu publicul, cu societatea, să parcurgem acest drum împreună.

Matei Vișniec: dvs. ați simțit ce am simtit și eu, că publicul de la Sibiu vă iubește foarte mult?

Rafaela Carrasco: da, chiar da. E un spectacol foarte plin de emoții și dacă reușești să stabilești un contact cu publicul în călătoria pe care o faci pe scenă e minunat pentru că parcurgem drumul împreună.

Matei Vișniec: astăzi ați dat un curs, apoi un interviu, acum sunteți aici, diseară aveți din nou spectacol. De unde vă trageți energia?
Rafaela Carrasco: cred că atunci când faci lucrurile cu dragoste, cu pasiune, îți iei energia tocmai din ceea ce e în jur. Sigur, oboseala există în jur. Energia iese din tine și se duce spre ceilalți și invers. Astăzi am dat un masterclass unor dansatori care nu știau flamenco. Eu am zilnic o relație cu tinerii pentru că predau la Conservatorul din Madrid. M-am bucurat de legătura de azi dimineață cu studenții care nu cunoșteau acest stil, dar doreau să învețe și cred că ne alimentăm reciproc. Energia noastră rămâne la cote ridicate.

Matei Vișniec: am încercat să găsesc răspunsuri la energie și talentul dvs extraordinar. Am citit în biografia dvs. că la 6 ani ați început să dansați flamenco și de la 12 ani predați.

Rafaela Carrasco: da, la 6 ani am început să dansez într-un sătuc din Sevilla. Acolo e foarte normal să înveți de mic. E ceva normal. Niciodată nu m-am mai oprit din dansat flamenco. La 12-13 ani am început să predau flamenco din nevoie materială. Eu vin dintr-o familie umilă, sunt cea mai mică dintre 4 frați. Nevoia materială m-a împins să predau. Dimineața mergeam la cursuri, după amiaza predam cursuri. Mi s-a dezvoltat partea de pedagog, întotdeauna căutam să predau mai bine. Îmi cream propria metodologie. Acum sunt profesor universitar la Conservatorul din Madrid. Le insuflu instrumentele pe care eu le-am elaborat. Pedagogia m-a însoțit paralel în timp ce dansam. Am avut bucuria să lucrez împreună cu un mare coregraf la 17 ani, ca dansatoare și la repetiții. Am fost și asistenta lui, eram organizată, metodică. Lucram la dezvoltarea coregrafiei, la scenografie, lumini, toate elemenetele care se combină împreună. Apoi mi-am eleborat propria imaginație. Toate au venit în paralel. Interpretă, coregrafă, pedagogă.

Matei Vișniec: ceea ce am văzut aseară este un spectacol în care am văzut o gignatică muncă în spate. Ați găsit și lucruri foarte originale. Banda sonoră, muzica utilizată, este iarăși un personaj principal. Această bucătărie. Între gest și muzică. Ce vine întâi? Cum lucrați?

Rafaela Carrasco: fiecare artist vine cu propria metodă de lucru, eu lucrez foarte mult în echipă. Lucrăm foarte mult înainte de a intra în sala de dans. Avem o idee principală de la care pornim și lucrăm în jurul mesei. Tehnicianul de lumini, compoziție muzicală, costume, toate fac parte dintr-o compoziție care se elaborează pe parcurs și trece prin filtrul meu. Așa evoluează compoziția. De-a lungul anilor, începe să-mi fie tot mai greu să intru in studio să scot o mișcare dacă nu știu ce vreau să transmit prin ea. Apare întrebarea „de ce?” Trebuie să avem un motiv pentru fiecare element. Lucruruile se elaborează din mers. Totul pornește din nevoia de a povesti ceva. Durează 1 an să elaborez un spectacol. Nu lucrez zilnic, că avem și proiecte separate. Nu avem o companie stabilă din rațiuni financiare. Ne reunim la aceeași masă pentru procesul care durează cam 1 an. Aseară am avut 8 dansatoare complet diferite. De la fiecare dintre ei poți scoate ce e mai bun și așa rezultatul final devine mult mai bogat. Limbajul flamenco e numitorul nostru comun. Muzica e un mediu ușor de înțeles. Dacă vrei să-ți schimbi starea de spirit, îți pui o muzică și instant ți se schimbă.

Matei Vișniec: am căutat comentarii critice despre acest spectacol și am găsit lucruri frumoase legate de mistica nopții, de reverii, sunt atâtea interpretări, dar de fapt niciun fel de interpretare critică nu ajunge la esența acestui spectacol pentru că este intraductibil în emoții. Mi-ar plăcea să fiu în fiecare noapte într-o astfel de reverie. Ne-ați dăruit un model de cum ne-ar plăcea să arate nopțile noastre. E atâta frumusețe în acest spectacol. Cât timp va frământat ideea de a face un spectacol despre noapte și stările noastre?

Rafaela Carrasco:  un artist trebuie să fie onest și consecvent. Trebuie să explorăm tot timpul. Paradoxal, dorm destul de mult, dar în procesul de creație nu dorm deloc. Îmi repet tot felul de imagini în minte. Lucrările mele au caracter estetic, profund. Îmi apar tot felul de imagini. Am avut nevoie să-mi justific, să fac un tip de exercițiu psiholgic, pentru a găsi modalitatea de a arăta pe scenă ce simt eu nopțile. Mi-am dorit să-ncep o astfel de explorare. Sunt oameni care au insomnii. Sunt momente evocatoare, plăcute, gânduri bune, dar și momente mai grele. Mă refer la ființe nocturne, bizare, fără explicație. Explorăm modul în care nu ne mai opunem că nu mai reușim dormi. Mi-am dorit să pun toate acestea în scenă în așa fel încât și spectatorul să perceapă neliniștile, să găsesc modalitati prin care spectatorul să se conecteze cu ce ni se întâmplă nouă, creatorii. Am încheiat Nocturna de flamenco și acum vine un spectacol nou, cu o identitate diferită, un format total aparte. Este important ca artistul să se simtă liber să poată crea. Astfel găsim o modalitate naturală de a ne conecta cu publicul.

Matei Vișniec: în urmă cu 4 ani ați avut un proiect în Franța, „Ariadna”. Franța știe să utilizeze talentele din străinătate. Este primul dvs. spectacol creat în străinătate. Vă vedem în altă postură. Cum s-a construit acest spectacol printr-un limbaj flamenco ca să intrați în mitologia greacă?

Pe ecrane se afișează imagini din „Ariadna”.

Rafaela Carrasco: urmărind firul mitului este vorba de o tragedie greacă. Am lucrat cu un dramaturg și împreună am căutat un personaj feminin. Ideea nu era de a povesti mitul în sine, ci de a aduce personajul mitologic pe pământ, în fața oamenilor, să-l umanizăm. În final am găsit trăsături comune. Se lucrează cu iubirea, cu patriarhatul, cu ce trebuie să faci, lupta de a sparge stereotipurile. Am avut 4 dasatori bărbați și 1 femeie pe scenă (eu). Ne doream să punem femeia fața în față cu această societate care nu îi permitea să se exprime liber și care are nevoie de ceva diferit. Observăm confruntarea dintre cele 2 tabere. Scenografia are la final un mare zid de piatră mereu în spatele femeii, care nu are ieșire. Toată lumea e îmbrăcată în gri și negru, dar unde apare femeia sunt tot felul de culori și așa e creează fantezia. Citim printre rânduri ce se întâmplă. Este ceva ce am lucrat pornind de la emoții, de la găsirea ritmului muzicii flamenco. Toate acestea ne ajută pe noi ca spectatori să intrăm în acest context.

Matei Vișniec: am căutat mai multe imagini pentru că mă interesează modul în care scoateți muzica din corpuri. Ați creat compania în 2003 și primul spectacol creat avea acest titlu: Muzica corpului. Oare flamenco este un fel de cheie pentru a găsi muzica din corpuri? În România sunt deja școli de flamenco. În Franța francezii sunt nebuni după acest dans. Flamenco are niște rădăcini precise și cred că de acolo iese muzica din corp.

Rafaela Carrasco: flamenco este universal, nu ne mai aparține doaar nouă. Se leagă direct de emoție. Avem o paletă largă de stiluri extrem de diverse. Te legi de bucurie, de sărbătoare, de tristețe și altele. Vorbim despre o gamă de posibilități care se leagă de emoția omului. Oriunde te duci cu flamenco nu trebuie să-l înțelegi. El vibrează cu sufletul oamenilor. Omul se așază și se emoționează. Pentru flamenco e ușor să se conecteze cu oamenii. În 2002 am început procesul de creație pentru primul spectacol, iar stilurile de flamenco de până atunci erau limitate, structurate, organizate. Pentru că de-a lungul anilor s-a încercat mereu să se impună niște coduri care să nu fie niciodată sparte. Deși nu s-a chiar reușit, de asta am ajuns unde suntem aici. Este cea mai avangardistă artă posibilă. Mereu a evoluat. Se hrănea din ce se întâmplă în societate. La început îmi doream mai mult. De a găsi o notă în care să fie punctată de mișcarea brațului sau a capului și totul să fie încărcat de acea notă. Începusem să facem ceva ce nu era obișnuit. Activitatea mea s-a dezvoltat cu un concept scenografic și coregrafic. Sunt persoane care mențin tradiția și desigur că și asta e necesar, că ai nevoie să înțelegi rădăcina. Mi se pare că se aseamănă cu bucătăria. Nu trebuie să știi să gătești un fel clasic, dar trebuie să știi rădăcinile și pe baza lor modifici. Am învățat mult. Să trăim împreună cu publicul. Cu anii am învățat că avem nevoie unul de celălalt, de spectatori. Am învățat din succese și din greșeli. Așa a început căutarea în interiorul meu.

Matei Vișniec: știm cu toții că flamenco este foarte codat. Mă întreb dacă nu ați fost foarte criticată că ați ieșit din aceste coduri?

Rafaela Carrasco: este și o activitate pedagogică, de a educa. Criticii și publicul, desigur. Îi conduci efectiv către spații noi. Am primit o mulțime de critici dure pentru că ieșeam din convenții. Nu e o chestie ce ține de ortodoxie sau de a rămâne în cutiuțe, ci criticii cunosc o mulțime de lucruri despre flamenco tradițional. Dar vorbim și despre o etapă în care critica nu era foarte formată în schimbările care urmau să apară. Să scrii despre un stil coregrafic nou. A fost un moment în care toată lumea a trebuit să se readapteze. Nu tot ce e nou e mereu bun. Există și reversul medaliei. Nu e suficient să cauți noutatea, avangarda sau vârful de lance de dragul de a face lucruri. Nu e bine să lucrezi în vid. Dar dacă faci ceva de calitate, vezi un fundament, cunoștințe, că s-a lucrat în spate, lucrurile acestea sunt apreciate. Toți am evoluat împreună pas cu pas.

Întrebare din public: vreau să vă mulțumesc, pentru că am fost extrem de impresionată aseară. A fost foarte frumos. Este un subiect recurent pentru mine, pentru că mă apropii de 50 e ani, pentru că nu știu dacă am trăit cum trebuie până acum. Cum e pentru dvs.?

Rafaela Carrasco: eu am 51 de ani, deci suntem pe acolo. Timpul… cred că e o reflecție pe care și-o face fiecare în viață legat de timp. Trăim și nu ne dăm seama că timpul trece. Uneori drumul pe care îl ai în față ți-e mai scurt decât cel parcurs deja. Apar întrebări personale și profesionale și pentru mine ambele sunt profund conectate pentru că am dansat toată viața. Eu sunt liniștită, pentru că am făcut multe lucruri. Le-am făcut în funcție de ce am avut nevoie să fac, am învățat din greșei și am sărbătorit lucrurile bune. Dansul este un traseu de lungă durată, nu se întâmplă doar pe moment. Muncești pentru el zi de zi. Dacă faci totul cu iubire și onestitate, lucrurile rămân. O viață întreagă am făcut ceva ce a fost bine făcut. Din punctul meu de vedere. Am creat o formă care va rămâne. Am norocul că am avut dansatoare și colaboratoare foarte bune și cred că rămâne o moștenire în urma mea pentru că au ceva din mine. Dansul e efemer, dar e ceva ce rămâne în ceilalți. E frumos să simți că rămâne ceva din tine după.

Matei Vișniec: legat de originea acestui nume, flamenco. Eu am plonjat în tot felul de teorii. Observ că este o știință, dar nu exactă. Unii zic că provine dintr-un cuvânt arab, alții spun despre gitani sau că vine din Flandra. Sunt mai multe teorii.

Rafaela Carrasco: să știți că la fel ca dvs nici eu nu știu. Originile falmenco sunt destul de necunoscute. Teoriile sunt multe. E adevărat că sunt tot mai mulți flamencologi care documentează istoria acestuia, dar nu avem certitudini. Se mai clarifică un lucru sau altul, pentru că se găsesc materiale foarte vechi. Însă nu se știe exact, sunt efectiv păreri despre ce crede X sau Y. Se mai cercetează. Teoriile sunt multe, dar subiectul este deschis. Avem și acest creuzet: Andaluzia, unde avem o cultură, un folclor, mai multe civilizații și o relație directă cu America de unde au venit multe informații și legăturile cu arabii. O mulțime de lucurri care s-au întâmplat și s-a creat acest popor de gitani. Este suma mai multor lucruri care au dus la nașterea flamenco. Nu se știe nimic sigur.

Matei Vișniec: este atât de bine că acest cuvânt rămâne misterior, dar care ne vorbește tuturor. Un spectacol care mi-a atras atenția din 2004, „Dincolo de limite”. Mi se pare semnificativ pentru că mi se pare că dvs. vă luptați cu limitele. Este acest spectacol inspirat din această luptă a dvs cu tot felul de limite?

Rafaela Carrasco: spectacolul a fost creat într-o perioadă în care luptam împotriva criticii și a cutiuțelor în care era ținut flamenco. Spectacolul la care v-ați referit a fost creat ca să depășească limitele, în sensul în care  ne doream să ne exprimăm libere: libertate de alegere (muzical și coregrafic). Fiecare dintre noi ne-am ales piese care ne motivau creația. A fost o declarație de intenții și depășea limitele. Ne retrasam propriile limite dincolo de ceea ce ni se spunea că e predispus.

Matei Vișniec: vă mulțumim și vă rugăm să le transmiteți tuturor cu care lucrați că îi iubim, că ne-au emoționat, că vrem să-i mai vedem. Constantin Chiriac ne spune că își dorește un proiect împreună. Știți că sunt mulți români în Spania. E timpul ca mulți artiști din Spania să vină în România. Spania ne fascinează pe noi de foarte multă vreme. Știm că ați avut o zi deja plină și diseară aveți spectacol. Dorim să vă lăsăm să vă concentrați pe restul zilei. Vă mulțumim pentru arta dvs. care este unică și vă poartă numele.

Rafaela Carrasco: un cuvânt de final: mulțumesc. Mulțumesc tuturor pentru prezență în acest timp scurt pe care l-am împărțit și pentru dragostea voastră. Mulțumesc pentru cuvinte și energie. Sunt sigură că ne vom revedea!

keyboard_arrow_up