Tineri, foarte tineri. Așa erau bunicii noștri, străbunicii noștri când au plecat în război. Așa sunt tinerii din Ucraina, și din Rusia deopotrivă, care luptă pentru suveranitatea patriei lor. E ceva nobil și înduioșător în acest devotament. E ceva sfâșietor când vezi simetria perfectă a cimitirelor Eroilor. E ceva îngrozitor când te gândești la suferința mamelor, iubitelor și fiicelor celor căzuți. Oare poate teatrul să aducă vreo formă de alinare, de fapt? Cât de fragilă e, de fapt, ființa umană în fața glonțului? Oare cât de fragilă este viața noastră în fața unui tiran?
Greu și dureros a fost la „Undeva, într-un teatru de război” – un spectacol de Cristina Blaga Tomuș cu studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Pe scenă, tinerii actori au reușit să capteze esența fricii, a curajului, a pierderii și a speranței, transmițând publicului o paletă complexă de emoții. Au reînviat amintirile generațiilor marcate de război, oferind o oglindă a tragediei care încă se desfășoară în prezent.
Am văzut…
… o echipă de actori care împarte în mod egal lumina reflectorului și asta e o lecție atât de importantă în teatru. Fiecare actor și-a adus aportul unic în spectacol, aspect evidențiat și în momentele de monolog. Și chiar cred că aceasta e rețeta unui moment armonios, de fapt. Nu a existat un protagonist singular, ci o orchestră de voci și mișcări care pulsează în sincron perfect. Acest echilibru nu doar că evidențiază talentul individual al fiecărui actor, dar și subliniază mesajul profund al spectacolului: unitatea și solidaritatea în fața adversităților. Teatrul rămâne o artă colectivă, un întreg compus din mai multe forțe, iar studenții de la Sibiu definesc un nou etalon al lucrului în echipă în acest spectacol.
Am auzit…
… o identitate sonoră puternică, creată de Claudiu Urse. Mi-a plăcut mult vocea controlată a Francescăi Gărbălău, cred că e multă forță în felul în care își folosește tonul și intonația pentru a transmite emoția profundă a durerii războiului. Mi-a plăcut mult momentul de monolog al lui Șerban Melnic, un actor care merită urmărit în evoluția sa. Povestind despre frică și război, fiecare cuvânt rostit de el pare să poarte o greutate emoțională profundă. Interpretarea sa este atât de autentică și convingătoare încât poți vedea imaginile pe care le descrie. Întotdeauna m-au impresionat actorii care reușesc să transforme un simplu monolog într-o experiență viscerală, lăsând o impresie de durată asupra spectatorilor, iar Șerban Melnic pare să înțeleagă foarte bine subtilitatea fiecărei nuanțe în personajele pe care le interpretează.
Am mirosit…
… mult fum de țigară. Aerul era dens și greu la CAVAS în acea seară, purtând cu el urme de tutun ars, care se amestecau cu parfumul vechi al scaunelor, al mileurilor prăfuite și al lăzii de whisky. Fiecare gest, fiecare privire transmitea groaza și incertitudinea vieții pe front, fie din perspectiva tinerilor soldați, dar și din emoțiile puternice ale femeilor. Mirosul de fum devenea parte integrantă a experienței, evocând imagini de tranșee, de soldați fumând, dar nemâncând, încercând să găsească un moment de calm în mijlocul haosului.
Am gustat…
… din nostalgia unor adolescenți care au intrat în război prea devreme. Fiecare poveste spusă pe scenă aducea la viață visurile și speranțele tinerilor care au fost brusc smulse din cotidianul lor liniștit și aruncate în mijlocul violenței și haosului. Cred că e organic să simți durere pentru aceste pierderi. Spectacolul a capturat perfect contrastul dintre idealismul tinereții și cruzimea experiențelor de pe front, aducând în fața noastră imaginea unor vieți frânte și curmate prea devreme. Fiecare scenă era încărcată de melancolie și regret, dar și de un fel de speranță tăcută, ca o amintire a ceea ce ar fi putut fi, iar gustul nostalgiei se amestecă cu amărăciunea realității, lăsând în urmă o impresie profundă și dureroasă despre prețul pe care războiul îl impune asupra sufletului uman.
Am simțit…
… cum spectacolul ne-a adus mai aproape de înțelegerea profundă a suferinței și a sacrificiilor făcute de cei tineri în timpul războiului. Prin interpretările intense și autentice, piesa ne transpune în lumea lor, făcându-ne să trăim alături de ei momentele de frică, de speranță și de pierdere. A fost o experiență care a depășit simpla vizionare a unei piese de teatru; a fost o călătorie emoțională care ne-a provocat să reflectăm asupra impactului devastator al războiului asupra vieților noastre. Am fi mai fericiți fără tirani în viețile noastre? Cum ajungi să romantizezi ororile vieții tale? Poți continua să trăiești cu groază, sau ceea ce urmează războiului nu se mai poate numi viață?
Despre spectacol
„Undeva, într-un teatru de război”, un spectacol regizat de Cristina Blaga Tomuș, aduce în prim plan o poveste profundă și emoționantă despre război și umanitate. Cu coregrafia realizată de Isabela Haiduc, spectacolul îmbină mișcările expresive cu interpretările intense ale unei distribuții talentate, formată din Roxana Armenciu, Ada Bicfalvi, Alexandru Bumbeș, David Cristian, Alberta Dima, Eva Frățilă, Francesca Gărbălău, Isabela Haiduc, Cătălin Haiducescu, Șerban Melnic și Monica Vîlcu. Asistența regizorală a fost oferită de Andrada Oltean, iar sound design-ul de Claudiu Urse și light design-ul de Dorin Părău au contribuit la crearea unei atmosfere captivante și autentice. Operatorul de sunet, Cătălin Bobariu, și echipa de management formată din Dalia Ioanaș și Sebastian Smarandache au asigurat desfășurarea impecabilă a proiectului. Spectacolul a fost prezent în cadrul celei de-a XXXI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cadrul sezonului românesc, sibian și francofon.
