Lansare de carte: Matei Vișniec. Prietenii Literare

Matei Vișniec: mulțumesc că sunteți aici să vorbim despre Prietenie. Prietenii literare și artistice. O aventură care mi s-a întâmplat recent, dat fiind că eu după 32 de ani de servicii fidele oferite statului francez, m-am pensionat. Statutul de pensionar îți dă aripi noi. Acum 2 ani am avut brusc mai mult timp și dorința de a monta una din piesele mele. Toată viața m-am jucat cu cuvintele. Niciodată nu am fost actor sau regizor, dar am scris mult. M-am întrebat cum e să fiu de partea cealaltă, ca regizor. Un bun prieten mi-a oferit această posibilitate în Portugalia. Un regizor portughez. Prietenii ne oferă cadouri gigantice emoționale. Acest prieten a început să monteze acum peste 10 ani textele mele în Portugalia și e foarte interesant cum se poate crea o prietenie internațională pe baza unor sensibilități comune. A descoperit piesele mele în Brazilia, tot prin intermediul unui prieten. Acum a descoperit o piesă despre comunism, despre spălarea de creier, Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre. Întrucât în Portugalia a existat o lungă perioadă de dictatură, i s-a părut că textul meu îi vorbește, drept pentru care a montat acest text și au urmat alte texte. S-a concretizat și montarea unui text la un teatru portughez, cu 5 actori. Sunt atâtea lucruri fabuloase care vin din Prietenie.

Prietenia nu este o știință exactă, ci o artă. Poate fi de scurtă durată, dar intensă. Uneori, colaborările devin prietenii. Alteori, prieteniile se destramă, dar rămâne ceva profund. Există prietenii de tinerețe sau de maturirtate. Pentru mine a existat o primă epocă când mi-am făcut prieteni în România, până în 1989, apoi în Franța mi-am făcut alți prieteni. Există o genă a Prieteniei și nu toți o avem foarte deschisă. Nu degeabă există expreisa are o natură prietenoasă. Are din naștere o deschidere spre ceilalți. Gândiți-vă câte prietenii ați ratat pentru că nu ați îndrăznit. Natura prietenoasă o vedem și-n animale. De exemplu la pisici și la câini. Multe prietenii in istoria literaturii s-au dus pe apa sâmbetei fie din motive ideologice, fie chiar din cauza iubirii.

Am ales 20 de imagini pentru a puncta Prietenia în această conferință. Se afișează imagini pe ecran.

Iată o imagine care vine din Franța. Dacă veți cerceta în literatura europeană, veți descoperi scriitori care au fost buni prieteni. Jean de La Fontaine și Jean Racine sunt cunoscuți în Franța, se vorbește despre ei ca prieteni.

Trecem la imaginea 2 care vine din Germania, unde avem o statuie a prieteniei, între Goethe Și Schiller. Goethe care a trăit mult, a tânjit după Schiller care a murit repede. Goethe l-a dezgropat pe Schiller și i-a luat craniul pentru a-l pune pe masa de lucru. O peripeție interesantă și plină de tâlc. „Suntem prieteni, dar dacă ți-aș vedea craniul pe masa de lucru ar fi și mai bine.”

Gabriel García Márquez și Mario Vargas Llosa – au fost prieteni, până la o premieră de film unde Llosa i-a dat un pumn. Cei doi au jurat să nu spună niciodată de ce a avut loc acel eveniment. Niciodată nu s-a aflat. S-ar părea însă că a fost vorba despre o femeie, dar nu știm adevărul.

Imaginea 3. Altă prietenie plină de mitologie. Shelley și Byron. Admiratori ai revoluției franceze. Literatura universală este puțin zgârcită cu femeile. Nu avem foarte multe construcții mitologice legate de scriitoare sau artiste. Suntem colonizați de această scriitură a bărbaților.

În imaginea 4 intrăm în literatura română. Mihai Eminescu și Ion Creangă. O imagine cultivată în manualele școlară și sunt prezentați cu naivitate. Sigur că între ei s-a produs ceva interesant. Iată, se vede și din scrisori. Prietenia nu intră în sfera egalitate, fraternitate și libertate. Nu trebuie să fie egali ca vârstă, ca parcurs cultural. Uneori prietenii se completează. Ce nu avea Eminescu, primea de la Creangă și invers. Și mai interesantă cred că a fost prietenia între Eminescu și Slavici, pentru că Eminescu l-a găzduit la București.

O altă imagine. Avem primele prietenii transfrontaliere – Vasile Alecsandri și Frederic Mistral. Alecsandri scria mai bine în franceză decât în românește. Cred că în 1876 a participat la un concurs pentru cea mai bună poezie din lumea latinității, Odă latinității. Acest concurs a fost propus de mișcarea condusă de Mistral. Alecsandri a obținut acest premiu. Are niște amintiri extraordinare despre această întâlnire. Mistral dorea să facă cunoscută lumii existența unui popor latin despre care la acea oră nu se știa nimic, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această prietenie a fost interesantă, deși nu a fost niciodată cunoscută.

Următoarea imagine. Dacă ajungeți la Avignon, unde am avut șansa să am multe piese jucate, veți da de un palat care e muzeul mișcării felibrige. Există o plăcuță unde este menționat premiul primit de Vasile Alecsandri, 1878. Este un loc cu o încărcătură importantă. De atunci placa rezistă și e un semn că ar trebui să se facă ceva în acea curte. Există această urmă a lui Alecsandri la Avignon.

Următoarea imagine. Panait Istrati și Nikos Kazantzakis, 2 prieteni care la un moment dat s-au întâlnit ca doi vagabonzi ai literelor care credeau în comunism. Până la urmă s-au separat din cauza ideologiei. Cum se paginează o prietenie este interesant.

Următoarea imagine. Cea mai emblematică pentru noi: Cioran, Ionesco și Eliade. A fost făcută de un fotograf tânăr la acea vreme. E ca un fel de icoane în multe case românești sau în Franța, pentru că reprezintă simbolul realizării în străinătate. Avem impresia că acești oameni au dat o imagine a României atât de puternică încât pare că nimeni nu poate oferi ceva mai puternic decât ei, în 3 domenii diferite. Din nefericire, celebritatea lui Eliade s-a diminuat mult în America. Cei 3 s-au respectat știind cât de greu e să te orientezi când istoria o ia razna și nu ai repere.

Continuăm cu altă imagine. Norman Manea și Claudio M. Uitați-vă ce complicitate între ei doi. Își pun apă în același moment. Această idee că suntem complici și îmbarcați într-o mare Prietenie este o punere în scenă, dar este și o realitate.

În următoarea imagine îi avem pe Nichita Stănescu și pe Nicolae Breba. Nichita a murit tânăr, dar l-am cunoscut, am fost la el. Ne primea pe toți, ne cerea să-l tutuim, pentru că și pe Dumnezeu îl tutuim. Căutau afirmarea, își căutau identitatea.

O altă imagine. „Belgradul în 5 prieteni” – apariția acestei cărți scrisă de Nichita Stănescu a fost un șoc la ora aceea. Nichita Stănescu a fost adulat de sârbi.

Trecem la imaginea cu Iosif Naghiu. Am încercat să-mi fac prietenii cu oameni mai vârstnici. Un scriitor din generația precedentă care mi-a fost prieten și mi-a schimbat viața este Iosif Naghiu. Era un om generos cu mine și cu alții. Prin intermediul lui, am cunoscut un alt scriitor, Radu Dumitru.

O altă imagine. Prietenia cu japonezii. Constantin Chiriac vă spune multe despre japonezi. Ce se leagă cu japonezii nu se mai dezleagă niciodată. Am avut șansa de a fi jucat în Japonia. I-am cunoscut pe artiștii de la un teatru din Tokyo și am devenit prieteni, deși nu vorbim nicio limbă comună. Știu ce înseamnă să am o prietenie cu Japonia.

Acum această imagine cu George Banu. George Banu este un mare spirit care a descifrat ce ține de arta spectacolului sub toate unghiurile posibile și cu o capacitate imensă de a menține prieteniile. Avea teoria că nu trebuie să lași 6 luni ca să-i spui unui prieten că te-ai gândit la el. Stăpânea arta Prieteniei.

Mergem la următoarea imagine. Muzeul Literaturii a organizat la un moment dat o expoziție despre prieteniile scriitorilor.

Ultima imagine. Ea este Andra. Este soția mea. Ea citește totul, timp în care eu sufăr și mă întreabă ce o să spună. Ea are ochii spre exterior, eu îi am spre interior.

Mulțumesc tare mult că ați venit aici, e ca un semn de Prietenie.

keyboard_arrow_up