În timpul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, am avut privilegiul de a discuta cu Anthony Sargent CBE, o figură distinsă în lumea artelor și culturii. Cariera impresionantă a lui Anthony a început cu studiile sale în Politică, Filosofie și Economie la Universitatea Oxford, urmate de 15 ani de serviciu la BBC Radio și TV în diverse roluri, inclusiv prezentare, producție și management. Parcursul său a continuat ca Director de Proiecte Artistice la Southbank Centre din Londra și ca Șef al Artelor la Consiliul Municipal din Birmingham.
A jucat un rol esențial ca Manager de Parteneriate Externe pentru proiectul Millennium Music Live al BBC, o inițiativă națională multi-platformă. Ca Director General fondator al Sage Gateshead (acum The Glasshouse), leadership-ul lui Anthony a fost important în conturarea succesului acesteia. De asemenea, Anthony a fost președinte ales al Societății Internaționale pentru Artele Spectacolului, CEO al Festivalului Luminato din Toronto și, cel mai recent, Director Interimar al Centrului de Arte Koffler din Toronto.
În plus față de realizările sale profesionale, Anthony a scris două studii internaționale semnificative în 2021 și 2022, explorând lecțiile globale pentru sectorul cultural din perioada pandemică. Echipa de la Sibiu International Performing Arts Market (SIPAM) a realizat un interviu cu Anthony Sargent pentru a obține perspective asupra carierei sale și contribuțiilor sale în domeniul artelor.
Care este importanța unei burse de spectacole?
Anthony Sargent: Unele festivaluri au o bursă precum SIPAM, iar altele nu. Multe festivaluri excelente nu au. În Coreea, este foarte importantă, cu multe spectacole coreene. Pe lângă performanțele fantastice, există o oportunitate structurată de a discuta cu alți colegi profesioniști. Sigur, aceste conversații ar putea avea loc la o cafea sau băutură, dar o piață structurată permite discuții profesionale. La Sibiu, a fost o prezentare a unui tip fantastic de la Ministerul Culturii din România care a explicat cum a structurat sistemul de subvenții culturale. Nu există nimic asemănător în Marea Britanie, nici ca structură, nici din punct de vedere al clarității.
Diferența dintre a avea o bursă și a nu avea una este semnificativă. Fără o bursă de spectacole, oamenii se întâlnesc la cină sau băutură, dar nu sunt pregătiți. Ieri, cineva a vorbit timp de aproximativ 20 de minute despre proiectul său, lucru care nu s-ar fi întâmplat la cină. O sală plină de oameni a ascultat, adăugând valoare. Înveți multe despre alte țări și culturi.
Puteți oferi câteva perspective asupra Pitch Project, care a debutat și la Sibiu?
Anthony Sargent: Am realizat 22 de sesiuni de pitch pentru Societatea Internațională pentru Artele Spectacolului, cu sediul în New York, sesiuni care au avut loc în America de Nord și de Sud, Asia, Europa și Australia. Aceasta a fost prima în Sibiu. Sunt multe lucruri de luat în considerare, mai ales pentru prima ediție. De exemplu, în ziua respectivă, dacă internetul nu funcționează, devine dificil. Juriul adesea alege între spectacole foarte diferite. A fost un spectacol pentru copii din Spania și lucrări foarte politice pentru adulți. Este greu de decis dacă să alegi cel mai bun spectacol, cea care va interesa cel mai mult publicul sau cel care are cel mai mare potențial de turneu. De exemplu, spectacolul „Humans for Sale” despre românii vânduți în Germania este o poveste șocantă care trebuie auzită, chiar dacă spectacolul teatral în sine nu este grozav.
Dar organizatorii SIPAM au făcut lucruri uimitoare pentru prima ediție. Eu am făcut peste 20 de ediții în întreaga lume, așa că este mai ușor pentru mine, dar ei vor acumula o mulțime de experiență din această primă ediție și va deveni mai rafinat în fiecare an. Sesiunile de pitch sunt minunate; sunt cel mai bun sistem pentru a aduce spectacolele în fața publicului.
Practic, ca juriu, judeci spectacolul și oamenii care au creat-o. Te gândești dacă sunt suficient de încrezători și experimentați pentru a susține în fața diferitelor publicuri din locuri precum America de Sud sau Noua Zeelandă.
Nu sunt multe sesiuni de pitch în artele spectacolului. În Europa, Sibiu intră într-un domeniu restrâns de sesiuni de pitch serioase. În Shanghai, au o serie de sesiuni de pitch, una pentru spectacolele străine care vin în China și lucrările chinezești care merg în străinătate.
Referitor la Pitch Project, mă interesează să înțeleg cum influențează barierele lingvistice prezentările vorbitorilor non-nativi de engleză. Acest lucru afectează percepția dvs. asupra proiectelor lor?
Anthony Sargent: Este o întrebare bună. În New York, ai aproximativ șapte minute de prezentare, așadar traducerea consecutivă înjumătățește timpul. Dar aici, în România, traducătorii sunt fantastici, înțeleg nuanțele. Oamenii pot face pitch în română sau în orice altă limbă și este tradus simultan.
În unele sesiuni de pitch fără traducere, companiile trebuie să găsească pe cineva care vorbește limba necesară. Dar aici, traducerea simultană este cea mai bună abordare.
Există o aroganță în locurile vorbitoare de engleză, franceză și germană, presupunând că toată lumea vorbește limba lor. În România, ca și în China și Japonia, mulți oameni nu vorbesc limba locală, așadar traducerea este esențială.
Octavian Saiu a menționat cercetarea dvs. asupra impactului pandemiei asupra sectorului. Care este importanța cercetării în artele spectacolului?
Anthony Sargent: În primele zile ale pandemiei, citeam mult despre trupe de teatru care falimentează, artiști care își pierd veniturile și predicții că publicul nu va reveni niciodată în săli pentru că lumea se termină. Erau numeroase statistici despre închideri de afaceri din industria artelor performative. Totuși, în timp ce citeam acestea, vedeam și auzeam ceva foarte diferit. Multe companii, în special liderii culturali, descopereau modalități incredibile de operare. Deoarece nu puteau prezenta lucrările lor – fie teatru, muzică sau dans – în spații tradiționale din cauza închiderilor, s-au adaptat folosind străzile, platformele online și alte metode inovatoare, utilizând clădirile lor în mod diferit.
Existau aceste două narațiuni: pe de o parte, oamenii din lumea reală găseau modalități extraordinare de a face lucruri, iar pe de altă parte, academicienii scriau studii care prevedeau sfârșitul lumii. Așa că am sugerat Universității Leeds din Marea Britanie să scrie cineva o lucrare nu despre sfârșitul lumii, ci despre oportunitățile și lecțiile de învățat. Răspunsul a fost pozitiv, așa că am scris o lucrare. Nu am planificat o serie, doar un studiu. După câteva luni, a devenit clar că multe dintre predicțiile mele nu s-au adeverit și au apărut multe lucruri neașteptate.
Am decis să scriu o altă lucrare pentru a aborda de ce nu s-au materializat predicțiile mele. Probabil voi scrie și o a treia lucrare, reflectând cu suficientă perspectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat de fapt. Este dezamăgitor oarecum pentru că au existat oportunități extraordinare de a deveni mai puțin ierarhici, mai eficienți, mai strategici și de a avea relații mai apropiate și diferite cu publicul. Multe dintre aceste oportunități au fost ratate.
Există o zicală celebră: „Nu lăsați niciodată o criză bună să se irosească”, care este foarte adevărată în acest caz. Din păcate, am lăsat o criză bună să se irosească.
Nota editorului: Ambele studii sunt disponibile aici: Covid-19 and the global cultural and creative sector by Anthony Sargent & Covid-19 and the global cultural and creative sector. Two years of constant learning – new foundations for a new world
De ce ați ales Universitatea Leeds?
Anthony Sargent: Am ales Leeds pentru că au Centrul pentru Valoare Culturală. Au fost finanțați de guvernul britanic pentru a efectua studii privind impactul Covid. Am sugerat că, în timp ce publicau toate aceste studii despre impacturile negative, ar trebui să exploreze și oportunitățile, la care au fost de acord.
La o scară mai mare, cum vedeți importanța cercetării în artele spectacolului în învățământul superior?
Anthony Sargent: George Bernard Shaw a spus odată: „Cei care pot, fac; cei care nu pot, predau.” Cu toate acestea, trebuie să spun că lucrul cu o universitate a fost o experiență nouă și interesantă pentru mine.
În cele din urmă, ceea ce contează în arte este relația dintre cei care au ceva de spus și cei care primesc. Poate fi un dialog sau o comunicare unidirecțională, dar esența este experiența teatrală, nu paginile nesfârșite de analiză academică.
Există facultăți universitare minunate în întreaga lume care aplică bune metode de cercetare la lucruri practice. De exemplu, în muzica veche, academicienii au jucat un rol esențial în înțelegerea modului în care muzica compozitorilor precum Mozart și Bach a fost interpretată inițial. Această cercetare a avut un impact semnificativ asupra modului în care interpretăm și executăm muzica clasică astăzi.
Există contribuții valoroase din partea academicienilor, cum ar fi reconstrucția textelor incomplete sau a operelor neterminate. Deși unele lucrări academice pot părea deconectate, multe contribuții sunt esențiale pentru arte.
Ați lucrat în managementul TV și acum în managementul artelor. Cum vedeți marketingul și comunicarea pentru arte?
Anthony Sargent: Suntem într-o perioadă periculoasă. Marketingul obișnuia să fie despre pliante și publicitate stradală. Acum, tehnologia ne permite să vizăm audiențele mai precis.
Riscul este că a existat o presiune crescândă asupra profesioniștilor de marketing să justifice munca lor pe baza numărului de participanți și a acoperirii mesajelor lor. Pe măsură ce aflăm mai multe despre public prin algoritmi și modul în care ne exprimăm preferințele, nu este doar despre a indica ce ne place sau nu. Este și despre observarea comportamentului nostru: dacă cineva a participat la un eveniment, ar putea să-i placă altul similar. Riscul este că ofertele culturale devin din ce în ce mai restrânse deoarece marketingul vizează proiectele pentru care oamenii au arătat interes în trecut, în loc să-i expună la noi experiențe.
Unul dintre cele mai incitante aspecte ale artelor este elementul de surpriză. Săptămâna aceasta, la FITS, am evitat în mod deliberat să citesc prea mult despre evenimentele înainte de a participa. Deși nu mi-a plăcut totul, au fost câteva experiențe remarcabile care nu ar fi fost evidențiate de un sistem de marketing asistat de calculator. Sunt conștient că recomandările pe care le primesc online devin mai restrictive în fiecare an. Emoția vine din participarea la ceva neașteptat și din bucuria experimentării acestuia.
Pe măsură ce marketingul devine mai condus de IT, va deveni cu siguranță mai eficient, dar poate descuraja oamenii să exploreze opțiuni necunoscute. S-ar putea să nu observăm efectele acestei tendințe în următorii ani, dar în cinci până la zece ani, impactul va fi semnificativ și posibil ireversibil.
În ceea ce privește starea actuală a recomandărilor în 2024, este important să considerăm atât formele fizice, cât și cele electronice. Tradițional, recomandările însemnau sugestii personale. În zilele noastre, recomandările se întâmplă adesea prin platforme de social media precum X, Facebook, TikTok și Instagram. Oamenii își împărtășesc experiențele online și, chiar dacă nu îi cunoști personal, descrierile lor te pot influența.
Când citești recenzii și te familiarizezi cu munca anumitor critici, dezvolți un sentiment de încredere: dacă le-a plăcut ceva, probabil că îți va plăcea și ție și viceversa. Adesea, citesc recenzii online de la străini, dar descrierile lor mă fac să cred că mi-ar plăcea evenimentul. Astfel, recomandările acum se extind dincolo de cercurile noastre sociale imediate, încorporând o gamă mai largă de opinii, ceea ce duce în cele din urmă la decizii mai bine informate.
Cum ați descrie Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu cuiva din industrie care nu a fost aici?
Anthony Sargent: Sibiul este un loc minunat cu clădiri istorice și oameni prietenoși. Gama de spectacole este extraordinară și totul este curatoriat, oferind încredere că, chiar dacă nu îți place ceva, a fost ales cu un motiv. Festivalul s-a extins pe parcursul a 30 de ani, incluzând lucrări pentru copii, spectacole în aer liber, programe de film și expoziții și reflectă viziunea unei singure persoane, oferind o consistență pe care festivalurile cu directori artistici care se tot schimbă frecvent nu o au.
