Studenții masteranzi ai Facultății de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au avut parte de o rezidență la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. Nu doar că acest fel de experiențe sunt binevenite în spațiul cultural românesc, dar atunci când finalul unui astfel de proces este un spectacol reușit, impactul devine cu atât mai profund.
Cred că este tare mișto să lucrezi cu regizorul Bobi Pricop! Abordează conceptele cu care se joacă într-un mod inedit și explorează adâncimea personajelor, dar și complexitatea emoțiilor lor. Sub îndrumarea lui Bobi Pricop și în regia lui Mihai Gligan, „gen.snowflake” ne introduce în complicata lume a generației Z, pe beat-uri de muzică techno, cu glumițe și înjurături, dar și cu multă vulnerabilitate și sinceritate. Pare că e multă furie și multă dorință de viață în oasele generației snowflake, dar haideți să o luăm pe rând și să vedem ce ne spun simțurile despre acest spectacol!
Am văzut…
… un spectacol foarte bine construit. A fost una dintre extrem de puținele mele experiențe la teatru în care nu am verificat pe ceas cât mai durează spectacolul. Este impresionant textul lui Vlad Sălbatecu, este plin forță și de profunzime și aduce, sub luminile reflectorului și a stroboscopului, problemele acestei generații: afirmarea identității, body shaming, anxietatea, dependența financiară de părinți, și inadaptarea socială. Regia lui Mihai Gligan a reușit să potențeze aceste teme printr-o mizanscenă dinamică și creativă, folosind cu ingeniozitate spațiul și resursele tehnice pentru a sublinia tensiunile și emoțiile personajelor. M-au bucurat mult videoproiecțiile atât de frumos integrate, pentru că știm cu toții că este atât de complicat să integrezi cu succes imagini videoproiectate în teatru. Cred că pe lângă puterea sa fabuloasă de a reflecta problemele unei generații, „gen.snowflake” este, de fapt, o invitație la empatie, demonstrând, din nou, că vulnerabilitatea este noul trend scenic și noua superputere a unei societăți care se străduie să o ascundă.
Am auzit…
… un strigăt de revoltă. Mascat printre cuvintele licențioase, prin forța cu care fiecare actor își duce rolul la bun sfârșit, un urlet pentru libertate își face loc. Îl poți auzi atunci când te dor urechile îngrozitor de tare din cauza muzicii techno dată la maxim. Sau atunci când se lasă o liniște mormântală și cuvintele par a fi de prisos. Este vorba despre lupta unei generații care se confruntă cu o etichetă incorectă: snowflake. Această etichetă, care sugerează fragilitate și sensibilitate excesivă, este de fapt o mască ce ascunde o dorință profundă de autenticitate și de afirmare a identității proprii. În spectacol, fiecare personaj își dezvăluie vulnerabilitățile și forța interioară, demontând stereotipurile și arătând complexitatea și reziliența acestei generații. Tehnologia și beat-ul, elemente omniprezente în viața acestei generații, devin atât instrumente de expresie, cât și simboluri ale alienării și conexiunii simultane. Iar momentele Codruței Bonta m-au nimicit și am plecat cu gândul că acest nume este unul pe care, cu siguranță, îl voi auzi spus pe marile scene.
Am mirosit…
… atmosfera încărcată de emoție și intensitate ne-a învăluit într-o lume cool & edgy, unde, deși spectacolul părea documentat din viețile personale actorilor, granițele dintre realitate și ficțiune se estompau. Mirosul persistent de praf de scenă de la CAVAS aducea o notă de autenticitate, accentuând sentimentul de imersiune, dar contrastând cu dansurile zguduitoare ale unei generații pornite să petreacă, să shake it off, să uite de tot ceea ce i-a marcat. Generația asta înțelege foarte bine că trebuie să își danseze trauma, să o obosească și să o elimine din organism.
Am gustat…
… sarea lacrimilor mele. M-a emoționat, așa cum spuneam, momentul Codruței Bonta. Deși fragil și dramatic, mi-a părut veridic și vulnerabil, și a fost foarte aproape de inima mea și de o emoție familiară. Ulterior, în penultima scenă, am râs cu lacrimi. Eduard Crucianu reușește să creeze un moment de neuitat printr-un act super-curajos. Aprinzând luminile în sală, el sparge bariera tradițională dintre scenă și public, invitându-i pe spectatori într-un dialog semi-improvizat. Adoptă un stil de stand-up și se lansează într-un moment de roast, interacționând direct cu publicul și chestionând atât munca actorilor, cât și implicarea noastră, ca oameni ai oricărei generații, în treburile generației Z. Acest moment de interacțiune directă este un act de curaj, deoarece necesită nu doar talent actoricesc, ci și o abilitate de a improviza și de a gestiona reacțiile imprevizibile ale publicului. Crucianu se descurcă excelent, menținând controlul și ghidând discuția cu mult umor, dar și cu perspicacitate.
Am simțit…
… că se sparg bariere. Între generații, între public și actori, între liniște și zgomot. Am simțit cum, realmente, oamenii lasă garda jos și, într-un moment de empatie ușor utopică (dacă stau să mă gândesc de două ori), lumea devine un loc mai bun. Ne luăm în brațe, ne dăm seama că am greșit deseori, că am pus etichete greșite și realizăm că avem puterea să le dezlipim. Fiecare dintre noi are super-puterea de a fi un om (mai) bun. „gen.snowflake” are uriașa capacitate de a fi un spectacol fenomen, pentru că îți demontează fiecare stereotip și te provoacă să înțelegi mai bine lumea în care pretinzi că trăiești. Trăiești și tu aici, cu noi, de fapt?
Despre spectacol
Spectacolul „gen.snowflake”, scris de Vlad Sălbatecu și regizat de Mihai Gligan, reprezintă o colaborare remarcabilă între Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Distribuția este formată dintr-o echipă talentată de tineri actori, masteranzi UBB Cluj-Napoca: Bonta Codruța, Chionac Leonard, Crișan Ioan, Crucianu Eduard, Panait Petra, Pandrea Maria, Pleșa Mihai-Andrei, Vasiliu Demetra și Zaharia Nicola. Spectacolul a fost prezent în cadrul celei de-a XXXI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cadrul sezonului românesc și francofon.
