Tadeusz Kantor: „Nu vreau să folosesc figura umană pentru manipulare estetică. Am un scop și o problemă mai importantă: ce să fac dintr-un om…”
Pe 22 iunie, în Sala Oglinzilor, a avut loc o conferință specială dedicată artistului vizionar Tadeusz Kantor (1915—1990), unul dintre cei mai importanți creatori ai secolului al XX-lea. Evenimentul a fost moderat de Octavian Saiu și i-a avut ca invitați pe Katarzyna Fazan, Anna Róża Burzyńska, Marta Bryś, Natalia Zarzecka, Tomasz Pietrucha și moderator a fost Octavian Saiu.
Totodată, anul 2025 marchează cea de-a 50-a aniversare a premierei celui mai faimos spectacol al lui Tadeusz Kantor, Clasa moartă. producție a marcat începutul unei noi etape în activitatea teatrală a lui Kantor – Teatrul Morții – care a exercitat o influență semnificativă asupra teatrului postdramatic la nivel global.
Puține personalități artistice au lăsat o amprentă atât de puternică precum Tadeusz Kantor. În teatrul contemporan, în artă, instalații și dincolo de ele, multe dintre vocile de azi nu ar fi existat fără influența sa. Kantor a articulat idei care continuă să rezoneze profund, iar mesajul său rămâne la fel de puternic și astăzi. Ne inspiră prin credința neclintită în forța transformatoare a artei.
Marta Bryś – doctor în științe umaniste, licențiată în studii teatrale la Universitatea Jagiellonian – a povestit despre Clasa moartă de Tadeusz Kantor și teatrul morții. Aceasta a avut o prezentare care a oferit context și a pregătit publicul pentru intervențiile următorilor invitați. A ales să înceapă de la origini – de la locul unde a început totul. Premiera spectacolului a avut loc la Galeria din Cracovia, situată în centrul orașului, într-un subsol care funcționa atunci ca spațiu de întâlnire pentru artiști. Astăzi, acel loc este integrat în Muzeul de Artă din Cracovia. Aceste imagini și spații sunt esențiale pentru a înțelege mai bine experiența vizionării spectacolului Clasa moartă (sunt proiectate imagini pe ecranele din sală).
Galeria a fost fondată în 1958 și a devenit un spațiu esențial de formare pentru artiștii avangardiști ai vremii. Kantor era nu doar un membru al acestui grup, ci liderul său, implicat activ în viața artistică a Cracoviei, dincolo de lumea teatrului. În acest spațiu expunea nu doar creațiile sale teatrale, ci și lucrări de artă vizuală. Tot în subsolul galeriei a fost înființat Teatrul Cricot 2, iar din 1961 acolo s-a mutat și Casa Artiștilor. În 1980, Kantor a părăsit acest spațiu, după ce municipalitatea din Cracovia i-a oferit un nou sediu – Arhivele Teatrului – într-o altă parte a orașului. Este important de menționat că spectacolele, inclusiv Clasa moartă, nu erau prezentate într-un teatru convențional. Kantor a evitat cu intenție cadrul instituțional al teatrului, preferând spațiile alternative, mai apropiate de spiritul artei sale.
Kantor era figura centrală a Teatrului Cricot 2 – liderul său artistic și unicul creator care își prezenta lucrările acolo. Spațiul nu era deschis altor artiști, ci dedicat exclusiv grupului său. Interesant este că, deși era o voce atât de puternică în teatru, Kantor nu a deținut niciodată o instituție teatrală în sens formal, nu a fost directorul unui teatru și nu a condus nicio structură instituționalizată. În anii ’70, o perioadă în care regizorii începeau să-și creeze propriile companii teatrale, el a rămas în afara acestor modele. De altfel, ultimele sale spectacole au fost produse sau co-produse în străinătate, în special în Germania și Italia. Kantor nu s-a revendicat ca regizor în sensul clasic al termenului. Se prezenta mai degrabă ca pictor, scenograf, iar abia în cele din urmă ca regizor – însă mereu ca un artist complet. Pentru el, toate aceste forme de expresie erau interconectate, iar creația teatrală era o extensie firească a preocupărilor sale vizuale și conceptuale. În perioada în care lucra la Clasa moartă, Kantor a scris numeroase manifeste în care își explica ideile, comentând nu doar propriile demersuri, ci și arta postbelică în ansamblul ei. Poate tocmai în aceste texte se află cheia înțelegerii viziunii sale.
Spectacolul Clasa moartă marchează începutul a ceea ce el a numit Teatrul Morții – o nouă etapă în parcursul său artistic. A fost mai mult decât un spectacol: a fost un manifest despre viața și experiența sa, despre memorie și artă. Kantor vedea teatrul ca pe o „mașinărie a amintirilor”, idee căreia i-a dedicat chiar un manifest, conturând astfel o estetică unică, în care teatrul devine spațiul reconectării cu ceea ce e uitat, reprimat sau pierdut.
Kantor nu se referea la Clasa moartă ca la un simplu spectacol. Pentru el, era ceva mult mai complex, o formă artistică ce depășea convențiile teatrale. În manifestele sale, clarifica această poziție și exprima viziunea profund personală care îi ghida creația. Un fragment din manifest spune: „Nu cred că un manechin ar putea înlocui un actor viu, spre deosebire de ceea ce susțineau Kleist și Craig. Ar fi prea simplu și prea naiv. Încerc să înțeleg motivația și scopul acelui obiect neobișnuit, care a apărut brusc în gândurile și ideile mele. Apariția lui este în acord cu convingerea mea din ce în ce mai puternică că viața poate fi exprimată prin artă.” Aceste reflecții ne oferă acces direct la gândirea lui Kantor și la modul în care își construia universul artistic – unul în care obiectele, amintirile și prezența umană coexistă într-o tensiune profundă.
Artistul căuta, prin teatrul său, un spațiu intermediar – un loc incert între viață și moarte – pe care încerca să îl recreeze scenic. În opera sa apar mai multe etape în care memoria joacă un rol central: nu doar ca temă, ci ca mecanism artistic. Modul în care înțelegea memoria era profund personal și nu întotdeauna evident. Unele imagini sunt ușor de asociat cu biografia sau istoria colectivă, altele rămân criptice, imposibil de descifrat pe deplin. Tocmai această ambiguitate face ca spectacolul Clasa moartă să fie o experiență teatrală atât de specială.
Un element esențial al esteticii sale – și care îl diferențiază radical – este alegerea de a apărea el însuși pe scenă. Însă Kantor nu a fost actor și nu și-a dorit niciodată să interpreteze un rol. Începând cu Clasa moartă, a fost prezent în toate spectacolele sale, mișcându-se printre actori în tăcere, fără replici, fără gesturi teatrale. Era acolo, dar nu participa în sensul convențional – o prezență pe margine, o figură care observă și ordonează, asemenea unui dirijor de orchestră. Această alegere spune mult despre felul în care Kantor înțelegea actul artistic: ca pe o intervenție discretă, dar profundă, o prezență care nu impune, ci revelează.
Octavian Saiu a subliniat în intervenția sa un aspect esențial: vulnerabilitatea asumată a lui Kantor. Prezența sa pe scenă nu era un gest de putere, ci o formă de expunere – o demonstrație autentică a legăturii intime dintre artist și opera sa. Kantor trăia teatrul ca pe o prelungire a sinelui, iar Clasa moartă este poate cel mai puternic exemplu al acestei conexiuni. După 50 de ani de la premieră, spectacolul rămâne una dintre cele mai importante creații din istoria teatrului, nu doar prin forța imaginii sau conceptului, ci prin autenticitatea totală a actului artistic.
Anna Róża Burzyńska – profesor asociat la Departamentul de Teatru și Dramaturgie al Universității Jagiellonian, cercetător literar și de teatru – a evidențiat influența amplă pe care Kantor a avut-o asupra teatrului contemporan, menționând că mulți artiști din ziua de azi recunosc că s-au inspirat din opera lui. Kantor rămâne un exemplu emblematic de artist total: scenograf, dramaturg, regizor, performer – o prezență multidisciplinară, greu de încadrat într-o singură categorie. Cu toate acestea, el nu a format discipoli, nu a creat o metodă formală și nu a întemeiat o școală de teatru. Deși se declara un artist evoluționist, a integrat influențe venite din tradițiile teatrale germane. În arta sa, realitățile fragile, aproape uitate, erau readuse la viață prin gest, obiect și memorie. Chiar dacă nu a transmis o moștenire didactică directă, astăzi există numeroși creatori care pot fi considerați continuatori ai viziunii sale – succesori spirituali ai artei lui Kantor.
Katarzyna Fazan – profesor la Departamentul de Teatru și Dramaturgie al Universității Jagiellonian și la Academia de Artă Teatrală din Cracovia – vorbește despre cercetarea sa academică dedicată scenografiei lui Kantor. Ea subliniază că, spre deosebire de alți artiști care urmăresc să schimbe societatea, Kantor a fost preocupat mai degrabă să exprime schimbarea. Costumul joacă un rol esențial în teatru, iar Kantor a reușit să îi ofere o importanță aparte, dezvoltând în cele din urmă un stil distinct, recunoscut și strâns legat de conceptul de Teatru al morții. Înainte de aceasta, el și-a concentrat atenția asupra reprezentării figurii umane, explorând-o în profunzime.
Kantor declara că: „Imaginația mea se învârte constant în jurul figurii. Umane, desigur. De obicei este o singură figură. Vreau să evit procedura de a compune în acest mod. Nu mă interesează asta. Nu vreau să folosesc figura umană pentru manipulare estetică. Am un scop și o problemă mai importantă: ce să fac dintr-un om…” și acest lucru a putut fi observat de-a lungul timpului în creațiile sale.
În cadrul FITS are loc expoziția din colecția Cricoteka, prezentată la Muzeul Brukenthal din Sibiu, care ilustrează fenomenul Tadeusz Kantor prin obiectele sale teatrale — costume, obiecte, sculpturi. Acestea poartă în ele nu numai amprenta spectacolelor, ci și ideea și documentarea procesului de creație. Expoziția este o invitație la a descoperi istoria teatrului lui Tadeusz Kantor, dar și la a urmări ideile, influențele și fascinațiile din spatele lui.
FOTO: Dragoș Dumitru, FITS 2025
