Într-una dintre conferințe speciale din cadrul FITS, regizorul Johan Simons a fost invitat la un dialog sincer și plin de profunzime cu Ionuț Sociu, într-un moment de reflecție asupra artei teatrale și a parcursului său artistic remarcabil. Regizorul olandez, director artistic al Schauspielhaus Bochum – declarat teatrul momentului în Germania în 2022 – a vorbit despre rădăcinile sale, începuturile în Theatergroep Hollandia și despre felul în care teatrul a devenit parte din viața sa.
„M-am născut într-un sat cu 600 de oameni. Era o comunitate creștină, așa că am fost învățat să ascult – în biserică, în tăcere, timp de ore. Cred că acolo am învățat să primesc arta fără să știu ce este”, mărturisește Simons, evocând copilăria sa și momentul revelator în care, imitând un dans din Peter Pan, mama sa i-a deschis drumul către școala de balet, în ciuda opoziției tatălui: „Mama a fost mai puternică decât tata. A văzut în ochii mei o posibilitate de a evada din situația existentă.”
De la dans la actorie și regie, traseul său a fost de un om care a crezut în el: „La examenul de admitere, nouă din zece profesori au spus că nu am ce căuta pe scenă. Al zecelea a spus că, dacă eu nu rămân, el pleacă. Așa am ajuns să rămân patru ani la școala din Maastricht.”
Fondarea Theatergroep Hollandia împreună cu Paul Koek a reprezentat un punct de cotitură. A fost o formă de teatru simplu, neconvențional, aproape de oameni, desfășurat în fabrici abandonate și sere, pentru un public care nu mergea la teatru. „Dacă vrei să spui ceva oamenilor, trebuie să te întorci la origini”, explică John Simons. Unul dintre cele mai puternice momente ale unui astfel de spectacol a fost unanim recunoscut deopotrivă de țărani și de elitele urbane: „Scena în care un bărbat îi aranja soției decedate dantura. Pentru că era reală. Asta e viața adevărată. Și, în același timp, asta e artă.”
Trecerea spre spațiul teatral convențional a fost firească, culminând cu montări extraordinare în Germania: „Am avut noroc. Mult noroc. Dar și o etică a muncii care cere actorilor să fie deschiși, prezenți, să revină mereu la un ‘punct zero’ – o stare de vulnerabilitate necesară actului artistic.”
În dialog, Johan Simons vorbește cu interesul pentru Shakespeare și despre montarea Macbeth în care vrăjitoarele capătă un rol central. Dar piesa sa preferată rămâne Hamlet, în care actrița Sandra Hüller l-a interpretat pe prințul Danemarcei: „Ea a rămas pe scenă în pauză, nemișcată, timp de 20 de minute. A vrut să rămână în pielea personajului, fără distrageri. A luptat cu gândurile ei pentru a fi prezentă. Asta este teatru.”
Pentru Simons, teatrul nu este despre efecte sau spectaculozitate, ci despre o tensiune vie, fragilă, între actor și prezent: „Sentimentele sunt bune. Sentimentalismul, nu. Pe scenă trebuie să încerci, să eșuezi, să reîncepi – să fii deschis.”
O altă prezență recurentă în montările sale este autorul Georg Büchner, pe care l-a explorat în trei spectacole: „Büchner creează punți între cer, pământ și iad.”
Johan Simons a venit pentru prima dată în România în anii ʼ70, pe vremea lui Ceaușescu. Ce l-a impresionat atunci? Emoția teatrului est-european și capacitatea lui de a transmite adevăruri profunde prin simboluri și nuanțe: „Românii, polonezii, cehii – făceau teatru cu romantism și cu multă emoție. Era un limbaj care trebuia descifrat, un protest subtil, dar plin de forță.”
În conferința de la FITS, Johan Simons ne-a oferit nu doar un portret al artistului ca om, ci și o lecție despre fragilitate, credință și curajul de a spune o poveste. Asemenea actorilor săi, și el rămâne „pe scenă” – în pauze, în gânduri, în întrebări.
FOTO: Dragoș Dumitru, FITS 2025
