Într-o sală tăcută, un bărbat își trăiește coliziunea cu viața, în sunet de talgere. „Ciocnirea”, piesa autoarei turce Müge Oskay, a fost adusă în fața publicului într-un spectacol-lectură, regizat de Bogdan Sărătean și moderat de Bobi Pricop. Distribuția i-a reunit pe Mihai Coman, Radu Costea și Ada Bicfalvi într-un act performativ de finețe, unde vocea devine mărturie, iar tăcerile – revelație.
Piesa este construită ca o confesiune tensionată, poetică și amară a unui muzician de orchestră care cântă la… talgere. Un instrument aparent banal, ignorat, redus la o singură lovitură decisivă. Dar acel sunet singular poate fi mai puternic decât întreaga orchestră. Este sunetul unei vieți întregi condensate într-o clipă.
„10 lovituri de talgere”, sau mai precis: 10 momente-cheie în viața acestui bărbat, 10 ciocniri dureroase cu ceilalți și cu sine marchează acest spectacol-lectură inedit:
- Fiul altuia în rândul întâi
Fiul dirijorului – băiatul-minune, elev model – stă în primul rând. Al său, undeva pierdut în sală. „Fiul dirijorului stă chiar în primul rând. Fix în centru. Protocol.” Primul moment unde se ciocnește mândria de umilință.
- O despărțire care reverberează ca o notă falsă
Soția l-a părăsit. În spatele replicilor autoironice, se simte rana nespusă. Ea e fericită cu altcineva. El a rămas cu amintirile și cu o orchestră care nu-l aude.
- Dezamăgirea tatălui
A ales talgerele în locul pianului. Tatăl său a fost mai mândru de pianul pe care l-a achiziționat cu mari sacrificii decât de propriul fiu. „Un om ar trebui să aibă dreptul să-și irosească propriul talent.” Dar cuvintele acestea sunt doar un scut. Lovitura a fost rece și profundă.
- Scena, alcoolul și rușinea
A urcat după ce consumase alcool pe scenă. A rămas acolo, ridicol, învins. „am urcat pe scenă băut. Asta e adevărul. … Dar în ziua aceea am băut. Trebuia să beau. Ziua aceea a fost altfel. Nimic n-a mers așa cum speram.” Momentul în care talgerele nu i-au acoperit rușinea, ci au amplificat-o.
- Gangnam Style, învățat de la „tatăl celălalt”
Copilul lui dansează Gangnam Style. Cine l-a învățat? Noul iubit al fostei soții. El nu știe nici măcar dacă fiul său îi mai acordă real atenție.
- Minciuna cu violoncelul
Soprana, invitată în concert, îl privește cu admirație. El minte: „cânt la violoncel”. În realitate, își cară talgerele ca pe un păcat. Când adevărul iese la iveală, urmează „o palmă”. Probabil a fost cea mai parfumată palmă din viața lui.
- Singurătatea percuționistului
Nimeni nu-l caută. Nimeni nu-l așteaptă. Nu există „fani ai talgerelor”. Nu semnează autografe, nu e invitat la dineuri. El e doar „bătaia finală”. Starea de inferioritate e tot mai pregnantă.
- Blitzul fiului dirijorului
În mijlocul concertului, blitzurile izbucnesc. Sunt făcute de fiul dirijorului. Îl orbesc. Nu mai vede partitura, nici dirijorul. „Văd totul ca într-un caleidoscop.”
- Lovesc. Lovesc. Lovesc. Lovesc.
Îl ucide pe dirijor. Îl împinge, îl face să cadă, îl răzbună pe Strauss.
- Adevărul
În final, revine acasă și vede înregistrarea. Realizează că semnalul i-a fost dat. A fost orb, nu de blitzuri, ci de propriul orgoliu. Nu a fost sabotat. Doar el n-a văzut. E momentul în care coliziunea nu mai e între el și lume, ci între el și propriile iluzii.
Lectura piesei „Ciocnirea” a fost o experiență deosebită, amplificată de regia fină a lui Bogdan Sărătean și de interpretarea atentă a actorilor. Spectacolul-lectura a devenit o oglindă a eșecului și a frumuseții din eșec. Publicul prezent a primit o lecție despre fragilitate, orgoliu și tăcere – o meditație profundă despre sensul de a fi artist și om.
FOTO: Văleanu Andrei, FITS 2025
