Una dintre cele mai așteptate întâlniri din cadrul Conferințelor Speciale FITS 2026 i-a adus față în față pe regizorul Silviu Purcărete și criticul de teatru Octavian Saiu. În Sala Oglinzilor, în fața unui public numeros, dialogul a traversat teme dintre cele mai diverse: de la tehnologie și inteligență artificială la memoria spectacolelor, relația cu marile texte ale dramaturgiei universale și viitorul teatrului într-o lume aflată într-o continuă transformare.
Întâlnirea a fost deschisă de Constantin Chiriac, care a evocat legătura specială dintre Silviu Purcărete și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Directorul FITS a amintit că regizorul este singurul artist prezent la toate edițiile festivalului din 1993 până astăzi și a subliniat contribuția sa esențială la dezvoltarea unor spații emblematice ale teatrului sibian. După un moment poetic oferit de Constantin Chiriac prin recitarea Sonetului 124 de Shakespeare, conversația dintre Octavian Saiu și Silviu Purcărete a început într-o notă relaxată și plină de umor.
Pornind de la un detaliu aparent tehnic, discuția a ajuns rapid la una dintre marile provocări ale teatrului contemporan: raportul dintre artă și tehnologie. „În momentul în care folosești o tehnică e bine ca ea să funcționeze”, a punctat Silviu Purcărete, observând că teatrul a fost întotdeauna influențat de noile invenții și de transformările tehnologice ale epocii.
Deși recunoaște utilitatea progresului tehnic, regizorul mărturisește că idealul său artistic rămâne unul surprinzător de simplu. „Mie mi-ar plăcea, dacă aș putea, să ne îndreptăm către un teatru absolut în afara tehnologiei”, a spus el. În opinia sa, esența teatrului nu poate fi înlocuită de niciun instrument tehnologic, oricât de sofisticat ar fi acesta. Întrebat despre inteligența artificială, Silviu Purcărete a răspuns fără ezitare. „Teatrul fără actori? Holograme poate, dar care ar fi sensul? Nu ar mai avea sens.” Pentru regizor, viitorul teatrului este strâns legat de natura sa fundamental umană. „Teatrul va supraviețui prin acest caracter primitiv de expresie”, a afirmat el, adăugând că existența publicului și nevoia oamenilor de a împărtăși experiențe comune reprezintă garanția continuității acestei arte.
O parte importantă a dialogului a fost dedicată spectacolelor care traversează timpul. Pornind de la exemple precum „Faust”, montat la Sibiu în urmă cu aproape două decenii, sau opera „La Bohème”, care continuă să fie prezentată pe scena din Essen după aproape treizeci de ani, Octavian Saiu a deschis o reflecție despre transformarea inevitabilă a fiecărei creații artistice. Pentru Silviu Purcărete, niciun spectacol nu rămâne identic cu el însuși. „În fiecare seară e un nou spectacol de fapt”, a explicat regizorul. Chiar și atunci când scenografia, distribuția sau structura rămân aceleași, timpul produce modificări subtile și inevitabile. Actorii se schimbă, experiențele se acumulează, iar spectacolul continuă să trăiască asemenea unui organism viu. Această perspectivă explică și relația specială pe care Silviu Purcărete o are cu propriile creații. Departe de a căuta perfecțiunea retrospectivă, el preferă să le lase să își urmeze propriul drum. „Nu îmi place să îmi văd spectacolele. Nu îți mai aparțin. Aparțin trupei, aparțin teatrului”, a mărturisit el.
Discuția s-a îndreptat apoi către relația regizorului cu marile texte ale dramaturgiei universale. Vorbind despre Shakespeare, autor care traversează întreaga sa carieră artistică, Silviu Purcărete l-a numit fără ezitare „fundamentul dramaturgiei pentru Europa”. Totodată, a explicat de ce anumite texte considerate capodopere absolute au rămas în afara repertoriului său. „Sunt unele spectacole care m-au impresionat atât de mult încât mi-am dat seama că eu nu am cum să mă apuc de acel text”, a spus el, evocând experiența unor montări care i-au oferit interpretări atât de puternice încât i-au modificat definitiv perspectiva asupra operei respective.
Publicul a avut ocazia să afle și detalii despre colaborările sale din Japonia, despre spectacole precum „Povestea prințesei deocheate”, despre întâlnirea cu actorul Kuranosuke Sasaki sau despre montarea piesei „Iona”, care a reușit să emoționeze publicul japonez în ciuda diferențelor culturale evidente. Referindu-se la finalul acestui spectacol, Silviu Purcărete a vorbit cu admirație despre interpretarea actorului principal. „Felul în care a făcut ultima scenă din spectacol este absolut uluitor”, a spus regizorul.
În încheiere, Octavian Saiu a subliniat dimensiunea umană a personalității lui Silviu Purcărete, evocând încrederea pe care acesta o acordă colaboratorilor săi și generozitatea cu care construiește relații artistice de durată. Mai mult decât o conversație despre teatru, întâlnirea de la FITS a devenit o reflecție asupra timpului, memoriei și fragilității creației. O întâlnire în care, dincolo de spectacole, premii și recunoaștere internațională, publicul a descoperit un artist care continuă să privească teatrul ca pe un organism viu, aflat într-o permanentă transformare, dar care își păstrează intactă esența umană.
FOTO: Dragoș Dumitru, FITS 2026
