Round-up-ul zilei 8

A opta zi a adus la Sibiu nume mari de pe scenele lumii.

Fanny Ardant, una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale Franței, a urcat pe scenă în Cassandra, dând glas profeției pe care nimeni n-o credea. Milo Rau a venit la Sibiu cu Copiii Medeei, o producție tulburătoare, iar seara s-a luminat la concertul Muzele, unde violonistul Alexandru Tomescu a cântat alături de Dragoș Ilie și Omar Massa.

O zi în care sufletul a vorbit pe mai multe voci, de la tragedie și până la cântec.

Material realizat de Şerban Suciu, Content Specialist FITS

FITS Foto

Puteți găsi galeria foto din a opta zi de FITS 2026 aici 🙂

Corespondența SIPAM

Colega noastră Oana Vasiliu a urmărit zi de zi dezbaterile de la Bursa de Spectacole. David Baile, directorul executiv al rețelei ISPA de la New York, a pornit de la o idee simplă, că, dincolo de bilete și de bugete, artele spectacolului rămân despre spiritul uman: „Artele spectacolului sunt despre spiritul uman. Un alt panel a privit orașul ca pe o sală de clasă și a susținut că voluntariatul e o formă de educație nonformală care poate transforma deopotrivă oamenii și orașele: „Orașul ca sală de clasă. Producători de pe cinci continente s-au întrebat dacă adevărata problemă e comerțul sau un domeniu care se ferește de propriul public: „Este «comercial» un cuvânt urât. Cea mai grea discuție i-a adunat pe artiști din Ucraina și Georgia alături de Milo Rau, despre teatrul făcut sub război și cenzură, ca mod de a rămâne vizibil și de a păstra memoria: „Prospero: Artiști în zone de conflict. Iar ultima s-a aplecat asupra școlilor de artă și a întrebat cum mai pregătești o nouă generație de artiști într-o lume care se clatină: „Educația viitorului”.

FITS Talks

FITS Talks continuă zi de zi, de la ora 13:00, în direct pe Facebook și mai apoi pe Youtube. A opta ediție a sezonului 5 o aduce în fața scriitorului Marius Chivu pe diplomata Simona Miculescu, care a prezidat vreme de doi ani Conferința Generală a UNESCO și care și-a încheiat mandatul cu o gală dedicată sufletului României. O conversație despre cultură ca limbă comună a lumii și despre felul în care arta poate sădi pace acolo unde politica se poticnește.

Călătoria sufletului | Capitolul 8: Suflete-pereche

Până acum, drumul sufletului a trecut mai ales prin întuneric și prin tot felul de coborâri. Grecii aveau însă și o poveste mult mai zglobie despre suflet, iar pe asta a spus-o, la un ospăț stropit cu vin, un autor de comedii pe nume Aristofan. Tocmai îi venise rândul să vorbească despre iubire, dar îl apucase sughițul, așa că a luat cuvântul întâi alt invitat, până i-a trecut. Apoi, cu paharul în mână, Aristofan a început să povestească de unde vine, de fapt, dorul nostru de celălalt.

La început, spunea el, oamenii nu arătau deloc ca acum. Erau ființe rotunde, cu câte patru brațe și patru picioare, și cu două fețe pe un singur cap, și se rostogoleau vesel prin lume ca niște roți vii. Erau de mai multe feluri. Unele întregi bărbătești, altele întregi femeiești. Cele din urmă, plămădite din lună, purtau în ele deopotrivă bărbatul și femeia. Puternici și plini de ei, oamenii-sferă au îndrăznit până la urmă să se ia la trântă cu zeii și să dea asalt cerului. Zeii s-au mâniat, dar le-a fost și milă. Dacă i-ar fi trăsnit pe toți, ar fi rămas fără nimeni care să le mai aducă jertfe și să le cânte osanale. Așa că Zeus a găsit o cale isteață: i-a tăiat pe oameni în două, fiecare sferă în câte două jumătăți. Apollo a întors fețele rămase spre partea tăieturii. A tras apoi pielea ca pe o pungă și a legat-o la mijloc, într-un nod pe care îl purtăm și azi: buricul. Dintr-o singură ființă fericită ieșeau acum două făpturi schiloade de dor. De atunci, fiecare jumătate umblă prin lume după cealaltă jumătate a ei. La început a fost jale: cum se găseau, cele două se prindeau în brațe și nu se mai desprindeau, uitau să mănânce și se topeau pe loc, numai să nu se mai despartă. Lui Zeus i s-a făcut din nou milă și le-a mutat dorința în față, ca îmbrățișarea să rodească viață și să le dea pace, apoi să se poată întoarce, sătule, la ale lor. Așa s-a născut iubirea, spunea comediantul: dorul de a fi din nou întreg, căutarea celuilalt care îți completează sufletul.

Dintre toate poveștile despre suflet, asta e cea mai caldă și cea mai jucăușă. Ne spune că nu suntem făcuți să fim singuri, că umblăm cu toții după o jumătate care să ni se potrivească, și că dragostea e, până la urmă, bucuria de a te regăsi întreg. De aici ne-a rămas și vorba „suflet-pereche”. Teatrul e unul dintre locurile unde căutarea asta se vede cel mai bine. În sală, sute de străini râd în același loc și tac în același loc, iar pentru două ore se simt, dintr-odată, o singură ființă. Poate că de-asta ne strângem, seară de seară, în întuneric: ca să ne căutăm jumătatea pierdută și, măcar cât ține spectacolul, să fim iarăși rotunzi și întregi.

FITS doodle of the day

Continuăm cu FITS doodle of the day: în fiecare zi, un voluntar pune mâna pe un marker și desenează festivalul așa cum îl vede el, pe un șervețel. Sufletul festivalului, desenat de cei care îl țin pe picioare.

Jurnalul zilei

Cum a fost a opta zi de FITS puteți vedea mai jos, prin ochii echipei video! 🙂

Revista Aplauze

Revista festivalului merge mai departe. Cel de-al nouălea număr al Revistei Aplauze este disponibil deopotrivă online, pe site, și pe hârtie, în spațiile de joc ale Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.

FITS în social media

Ne vedem pe InstagramFacebookYoutube și TikTok!

Mulțumim că ați citit newsletterul FITS! Vă puteți abona pentru a primi periodic prin email noutățile noastre 🙂

keyboard_arrow_up