Ultima conferință specială din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2026 a adus împreună trei personalități marcante ale culturii române – pictorul Ștefan Câlția, regizorul Silviu Purcărete și compozitorul Vasile Șirli – într-un dialog moderat de Emil Hurezeanu. Întâlnirea a încheiat seria conferințelor FITS într-o atmosferă de reflecție asupra prieteniei, memoriei, colaborării artistice și rolului artei într-o lume aflată în continuă schimbare.
Deschizând conferința, Constantin Chiriac a subliniat simbolismul momentului și a mulțumit invitaților pentru prezență. El a remarcat succesul expoziției Transilvania | Extravaganza, dedicată lui Ștefan Câlția, considerând-o un exemplu al solidarității unei comunități care s-a mobilizat pentru realizarea unui proiect cultural de amploare.
La rândul său, Emil Hurezeanu a descris festivalul ca pe un fenomen artistic și uman rar, rezultat din întâlnirea unor energii creatoare excepționale. Pornind de la legăturile personale dintre invitați, moderatorul a propus o discuție despre felul în care prieteniile construite în timp pot deveni parte din istoria culturii românești.
Primul fir al conversației a fost chiar relația dintre Ștefan Câlția și Vasile Șirli, începută în adolescență, la Liceul de Arte din Timișoara. Ștefan Câlția și-a amintit momentul în care l-a întâlnit pentru prima dată pe viitorul compozitor, venit la internat. Fără emfază, pictorul a descris felul firesc în care această întâlnire s-a transformat într-o prietenie care a traversat decenii. Vasile Șirli a completat povestea evocând atmosfera atelierelor de pictură în care își petrecea timpul în acei ani. Își amintește și astăzi mirosul cărbunelui, gesturile studenților care desenau și bucuria de a-i privi lucrând. Pentru el, apropierea dintre muzică și artele plastice s-a format încă din acea perioadă și a rămas una dintre constantele parcursului său artistic.
Întrebat de ce continuă să colaboreze cu Vasile Șirli după aproape cinci decenii, Silviu Purcărete a răspuns simplu: prietenia este fundamentul acestei colaborări. Cei doi au lucrat împreună încă din perioada spectacolelor de teatru de păpuși, au fost despărțiți de contextul politic și de plecarea compozitorului din România, dar și-au reluat firesc colaborarea după 1990.
Discuția s-a îndreptat apoi spre expoziția lui Ștefan Câlția găzduită în fostul complex al Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu. Pictorul a vorbit despre una dintre lucrările sale reprezentând o săsoaică mergând spre biserică, cu florile din grădină într-o mână și cartea de rugăciune în cealaltă. Pentru el, gestul de a duce florile la biserică și apoi de a le așeza lângă icoană acasă exprima continuitatea dintre spațiul sacru și viața de zi cu zi, o tradiție împărtășită atât de comunitățile săsești, cât și de cele românești.
Pornind de la lucrările lui Ștefan Câlția, Emil Hurezeanu a deschis o discuție despre culoarea gri, amintind reflecțiile lui Paul Cézanne și ale filosofului Peter Sloterdijk. Silviu Purcărete a observat că griul este rezultatul întâlnirii tuturor culorilor și spațiul în care acestea pot coexista. Ștefan Câlția a nuanțat însă asocierea dintre gri și perioada comunistă, afirmând că acea epocă nu i s-a părut una „gri”, ci una tensionată, dominată de contraste puternice, de tușe de roșu și negru. În propriile sale lucrări, griul reprezintă mai degrabă o trecere decât o stare definitivă.
Evocând plecarea sa în Franța în 1986 și lunga carieră la Disneyland Paris, Vasile Șirli a explicat că alegerea a fost determinată de dorința de a deveni liber profesionist și de a lucra într-un mediu cu standarde profesionale foarte ridicate. Experiența acumulată acolo i-a permis să-și continue, în paralel, colaborările cu regizori din România, inclusiv cu Silviu Purcărete, alături de care și-a reluat activitatea imediat după revenirea în țară, la începutul anilor ’90.
Întrebat dacă îi unește pe cei trei interesul pentru mister, Emil Hurezeanu a formulat ideea că niciunul dintre ei nu încearcă să demonstreze ceva prin artă, ci doar să numească și să lase misterul să existe. Regizorul Silviu Purcărete a vorbit și despre legătura sa cu Sibiul, evocând întâlnirea cu actorul Virgil Flonda și Constantin Chiriac, alături de care avea să construiască una dintre cele mai importante colaborări din cariera sa. A mărturisit că orașul îi este astăzi mai apropiat decât Bucureștiul în care s-a născut și că relația cu festivalul s-a construit firesc, în timp.
Ștefan Câlția a revenit asupra ideii apartenenței, afirmând că fiecare om poartă cu sine locul din care vine. Pentru artist, bogăția prezentului stă tocmai în întâlnirea dintre lumi diferite și în capacitatea oamenilor de a-și păstra rădăcinile fără a renunța la dialog.
Discuția a atins și posibilitatea unei colaborări directe între pictură, muzică și teatru. Silviu Purcărete a mărturisit că, deși o asemenea întâlnire pare posibilă în teorie, pictura lui Ștefan Câlția este completă în sine și nu ar trebui redusă la funcția de decor. În aceeași măsură, considera că muzica lui Vasile Șirli are propria autonomie artistică, iar teatrul, prin natura lui, este o artă a amestecului, în care toate elementele își schimbă inevitabil statutul.
Vasile Șirli a împărtășit aceeași perspectivă, afirmând că nici muzica și nici scenografia nu trebuie folosite împotriva naturii lor. Fiecare element scenic trebuie să existe numai dacă servește sensului dramatic al spectacolului, iar atunci când o creație este suficientă prin ea însăși, nu are nevoie să fie completată artificial.
Spre finalul întâlnirii, Emil Hurezeanu a readus în discuție spectacolul Faust, devenit unul dintre simbolurile FITS. Silviu Purcărete a povestit că proiectul a trecut prin numeroase variante înainte de forma actuală, inclusiv ideea realizării unei serii de șapte spectacole, câte unul pentru fiecare capitol. În cele din urmă, toate aceste intenții s-au concentrat într-o singură producție. Întrebat despre succesul neîntrerupt al spectacolului și despre publicul care continuă să îl descopere după atâția ani, regizorul a recunoscut că nu își explică pe deplin fenomenul. Tocmai lipsa reacțiilor negative i se pare cea mai surprinzătoare, mărturisind, cu umor, că i se pare imposibil ca un spectacol să fie apreciat în unanimitate.
Ultima conferință specială a FITS 2026 s-a încheiat fără concluzii grandioase, ci cu o conversație despre prietenie, memorie și continuitatea artei. Dincolo de diferențele dintre pictură, teatru și muzică, dialogul dintre Ștefan Câlția, Silviu Purcărete și Vasile Șirli a arătat că marile întâlniri artistice se construiesc, înainte de toate, prin încredere, timp și fidelitate față de propriul drum.
FOTO: Dragoș Dumitru, FITS 2026
