Chiar dacă FITS 2026 s-a încheiat, ecourile ediţiei din acest an continuă să se audă. Iată un articol semnat de criticul Oltiţa Cîntec pentru Observator Cultural.
Transcarpathian Hungarian Drama Theatre funcționează la Berehovo, în Ucraina, ca instituție a minorității maghiare, iar de vreo trei decenii, inclusiv acum, în condiții de război cauzat de Rusia, produce spectacole și susține permanent turnee în teatrele ungurești din zona Carpaților, inclusiv în România. Așezămîntul, care rezistă în condiții foarte dificile (lipsa curentului electric, a căldurii de multe ori, permanenta descompletare a trupei), a montat, cu sprijinul Teatrului Național Budapesta, Revizorul după Gogol. Regizorul Attila Vidnyánszky Jr. reașază comedia satirică clasică în paradigma actualității caracterizate, în fostele țări comuniste mai ales, dar, constatăm cu îngrijorare, și în democrații mai îndelungate ce păreau solide, prin corupție și incompetență endemică. Un social reality show de televiziune din Ucraina are același titlu, Revizorul, reporteri camuflați în inspectori filmează cu camera ascunsă situații de încălcare a legii în diverse domenii, un demers jurnalistic de igienizare infotainment a sferei publice prin dezvăluiri adesea incredibile, titlul original al spectacolului citîndu-l. O atenție specială acordă regizorul statutului pe care arta teatrală îl are în această lume a ignoranței cocoțate în scaune decizionale, a disprețului pentru carte și cultură. „Nimic nu e mai inutil decît teatrul. Poate doar baletul“, e opinia primarului, un arivist fără nici un fel de repere altele decît îmbogățirea rapidă prin șmecherii și complicități. Hlestakov e un artist care abia supraviețuiește și, iată, se trezește răsfățatul micii localități în care nimerește datorită anulării unui contract. Cavalcada de circumstanțe comice o știm, se rîde copios, fiecare la secvențele cu care rezonează, eu la cele referitoare la teatrologi și actori care, în opinia edilului-șef, nu produc nimic, doar consumă și mai dau și idei oamenilor, îi deprind să gîndească. Sună cunoscut?! Revizorul e dinamic, ritmat, o radiografie a comunităților cangrenate de imoralitate, ahtiate după cîștiguri facile. Clubul de teatru din scenariu e un semn al revărsării scenicului în societate, al civilizației spectacolului care ne determină timpurile. Farsa nu mai e un gen dramaturgic, e o formă de viață socială.
În Metamorfoza lui Yuri Kordonsky de la Teatrul Excelsior București, textura teatrală se țese gradual, bine strunit, mereu cu surpriză. Echipa a păstrat literalul, nu l-a transformat dramaturgic, ci scenic, personajele fiind și cele din pagina de literatură a lui Kafka, și cele dialogice tipice teatrului. Nu s-a făcut o dramatizare în înțelesul practicilor teatrale, se utilizează persoana a III-a, interpreții sînt și povestitori, și personaje. Producția e o întîlnire fericită estetic, regizorul are un rafinament creativ de mare clasă, proiectează lumi imaginare cu un firesc ce ți se lipește de suflet. Colaborarea cu scenografa Oana Micu a dat concretețe ideilor elaborate în laboratorul pre-repetițiilor și al repetițiilor, mașinăriile ei scenice poziționate pe o turnantă mai sus de nivelul scenei „mobilează“ activ spațiul, joacă și ele, animă teatralitatea. Un cub cu latura spre public deschisă este încăperea ce se transformă odată cu Gregor, lucrătorul în vînzări susținător financiar al familiei. Nici o dimensiune nu rămîne neutilizată, direcțiile se fluidizează prin răsucire, schimbarea perspectivei prin mutarea obiectelor sincron cu omul care se trezește insectă, care părăsește tipicul. Camera aceasta se reașază, e cu susu-n jos, cu spatele-n față, Marius Turdeanu (Gregor) e sublim în toate felurile, în fizicalitate (se suie pe pereți), verbalitate, atitudine, relații interpersonaje. Nivelurile umanului implică individualul, grupul, micro-comunitatea, componente ale unui conglomerat mai amplu pe care-l pun în mișcare. Gregor Samsa e multiplicat în trei, cinci, apoi nouă, nu coral, plural ca un ovocit în diviziune. Metamorfozarea îi cuprinde pe toți, mama, tatăl, sora se ajustează atitudinal forțați de context, adaptabilitatea, cu toate costurile ei emoționale, e în fibra umanului, ne garantează supraviețuirea ca specie. Atmosfera spectrală, dominant dark, e investită în stranietatea absurdului, insecta devine fluture, ceva frumos iese din ceva urît. E un fir de speranță care-și face loc în spectacolul acesta minunat în toate aspectele lui.
Florin Piersic Jr. revine la Colibri de Garret Jon Groenveld (îl pusese în scenă la Teatrul Luni de la Green Hours în 2012, dacă nu mă înșel, chiar în premieră mondială) într-o variantă în care nu mai e doar regizor, e și unul dintre actori. Textul autorului american, premiat în SUA și tradus în multe locuri, ne proiectează într-o lume a absurdului societal în care, la biroul pentru șomaj, un duet de funcționari decide arbitrar, pe baza principiului „poți merge, deci poți munci“, pentru toți cei fără job, neezitînd să despartă soți, să încredințeze copii, să constate că cineva e prea înalt etc. O țesătură de conectivitate cu spectatorii proiectează incluziv teatralitatea și către sală, transformînd-o în spațiul de așteptare din fața ghișeului, în potențialitatea prezumtivă pentru privitori de-a deveni una dintre persoanele repartizate în, de pildă, linia întîi a frontului, la săpat șanțuri. Dramaturgicul evoluează uimitor în această lume bizară, distopică, în care individul nu e nimic altceva decît un element la dispoziția statului. Colibri e construit într-un comic eliberat din situații, dialog (cîteva replici din absurdul autohton pigmentează benefic canavaua de text), actorie. Florin Piersic Jr. și George Constantinescu (titlul e pe afișul Teatrului de Artă București) trimit declarativ la clovnesc prin ținutele de scenă (papuci supradimensionați, roșu cu alb, bombeu exagerat, culori țipătoare în costumele office, cu cravată lată, decupată scurt), zîmbete false, înghețate în poză, cu reflexe funcționărești împinse în grotesc. Stilistica actoricească e în minimalism, un control interpretativ în care ironia alunecă iminent spre dramă, cu teroriști, explozii, detonări etc., destine la limită.
