Matei Vișniec: Bine ați venit. Mai sunt 3 zile și mai avem multe lucruri de văzut și de spus. Aș spune că ați făcut o opțiune extraordinară în această dimineață. Vorbim într-un fel și despre Europa limbilor, pentru că e un moment lingvistic foarte interesant în această antologie, pentru că sunt prezente mai multe limbi. Noi ne-am întrebat în ce limbă să vorbim acum. Am putea vorbi în franceză, luxemburgheză, germană, engleză. Începem cu româna și apoi poate le mai amestecăm. Această antologie într-un fel face dreptate teatrului din Luxemburg, pentru că de atâția ani e prezent în Sibiu. Să vorbim acum despre cum se construiește o antologie. Nicio antologie nu este perfectă.
Daniel Plier: Mulțumesc. Ne-am dorit foarte tare să facem această antologie pentru a avea în primul rând texte și în limba română. Pentru mine a fost greu, dar am vorbit cu cineva. Ne-am dorit să avem un volum cu un catalog de piese din Luxemburg și am încercat să facem un panel corect. Avem diferite vârste, de la autori născuți din 1930. Am încercat să dăm un panel reprezentativ. Avem piese care sunt universale, care se adresează fiicelor Europei de peste tot. Avem o piesă care vorbește despre 3 frați care după moartea părinților se întreabă ce să facă cu casa copilăriei. Avem o piesă din 2007 care e situată în timp și spațiu. Vorbește despre perioada din anii 2006-2007, despre pregătirile Sibiului pentru Capitala Europeană. Are un limbaj universal și parodic.
Matei Vișniec: În ce moment v-ați întâlnit cu România, că sunteți deja stabilit în Sibiu ca actor și regizor. Cum v-ați apropiat de limba României?
Daniel Plier: Soția mea e româncă, așa că n-am de ales, chiar dacă vorbim și-n franceză. Avantajul e că româna e o limbă foarte apropiată de franceză.
Matei Vișniec: Larisa Faber, am în față un fel de destin european. Ați studiat în Anglia și locuiți în Luxemburg. Ați fost considerată la un moment dat una dintre cele mai promițătoare autoare de sub 35 de ani. Abordați subiecte foarte actuale, pentru că tot mai multe femei astăzi nu vor să devină mame. Pentru că adulții au construit o lume infernală încât femeile nu mai doresc să aibă copii.
Larisa Faber: O să încep în limba română. Motivația mea a început cu întrebările care au apărut odată cu 30 de ani. La 20 și ceva de ani maternitatea îmi părea atât de distantă și nu avea nicio influență în viața mea. Mă identificam complet cu munca. La 30 ani parcă am auzit tic-tac, tic-tac. Biologia e acolo și nu o putem învinge. În Anglia și în Luxemburg, per total oamenii au tot, plus-minus. Am impresia că corpul mai este de deconstruit. Acum, în sfera artistică se vorbește despre deconstructing în absolut tot. Eu nu cred că putem să deconstruim tot. Îmbătrânești și știința nu poate salva tot. O filosofie foarte puternică a făcut click pentru mine. În Luxemburg ți se dau toate posibilitățile ca să faci tot, ca bărbații. Eu nu găsesc că e chiar așa. S-au pierdut foarte multe nuanțe. La începutul vârstei de 30, am reușit să ajung undeva cu valoare pentru mine, dar vine această dorință care e în conflict cu partea profesională. Poți avea totul, dar nu totul în același timp. Am vorbit cu un bărbat care mi-a zis că reușita profesională între femei și bărbați este dată de momentul când femeia decide dacă să facă un copil și să facă o pauză. Cât de mult chiar putem controla cine suntem în societatea aceasta? Avem și schimbări chimice în corp care sunt în conflict cu viața profesională.
Matei Vișniec: V-ați născut în România cu 2 ani înainte de căderea comunismului și practic nu l-ați cunoscut. Nu ați cunoscut anumite elemente specifice acelor timpuri. De exemplu, cine făcea actorie, făcea doar asta, nu se apuca să monteze și o piesă. Disciplinile artistice erau foarte bine compartimentate. Eu când am ajuns în Franța am realizat că poți face de toate. Erau artiști cu o libertate totală. Scrieți, sunteți actriță, producătoare, regizoare. Cum gestionați toate aceste roluri?
Larisa Faber: E interesant ce spuneți. Chiar dacă nu am trăit epoca comunistă, am trăit ce spuneți. Piesa care e în festival este scrisă în 2019, aveam undeva în jur de 33 de ani. Chiar dacă aveam dorința înainte, nu m-am simțit îndreptățită să o fac, că nu am studiat asta. La începutul lui ’90, chiar dacă aveam 4 ani când am plecatat din România, chiar dacă nu știam ce e geopolitica, resimțeam privirile societății. Am vrut să arăt că am o valoare. A fost important pentru mine să am o bucată de hârtie care să ateste că am studiat asta și am dreptul să fac acest lucru. Acum eu mă consider scriitoare și actriță. Fac regia pieselor mele pentru că îmi place controlul artistic. Nu aș putea regiza piesele altora. Cum eu am scris ceva vreau să și văd cum arăt. Nu am niciun chef să fac producție, dar fac din necesitate. Din cauza structurii de finanțare care e extrem de dificilă și competitivă. Artiștii au foarte puține oportunități reale. Am vorbit cu colega mea de origine franceză și care locuiește în Anglia despre cum trăiesc oamenii. Nu trebuie să trăim și noi ca ei. Am participat la Edinburgh Fringe anul trecut. Noi la Sibiu am venit cu o campanie deja făcută. Știam deja de ce avem nevoie. În Anglia, artistul e responsabil inclusiv de vânzarea de bilete. Edinburgh are cel mai vicios contract. Dacă nu aduce acel minimum de revenue teatrului, atunci îi datorezi bani. Nu are nimic în comun cu minunatul Festival de la Sibiu care are valoarea artei. Desigur că o persoană care e 100% regizor are mai mult timp să-și dedice acestui job. Dacă încerci să le faci pe toate este dificil. Aici am scris, am făcut regia, am jucat, am produs-o. Când am fost la Edinburgh am făcut marketing și social media.
Matei Vișniec: Daniel, aș vrea să vorbim despre editor, Ian de Toffoli, și acest volum.
Daniel Plier: Ne-am dorit să punem degetul pe rană, să arătăm ceea ce doare. Partea mai puțin luminioasă a lucrurilor. Nu ne-am dorit să facem un catalog de turism. Ci să arătăm avantaje și dezavantaje. Sper că vom continua această activitate de traducere și în alte limbi.
Matei Vișnic: Câte limbi oficiale se vorbesc în Luxemburg?
Daniel Plier: Engleză, franceză, germană și luxemburgheză. Dacă luați un ziar din Luxemburg, cel mai mare, veți vedea articole în ultimele 3 limbi. Din când în când mai vedeți un articol și-n engleză. Trecem de la o limbă la alta zilnic. Cei mai mulți vorbesc germana, aș zice eu. Dar sunt 3 limbi de circulație cotidiană și trecem de la una la alta și asta cred că face parte și din identitatea noastră culturală. Luxemburghezii vorbesc luxemburgheza în Luxemburg. Există o expresie în germană care s-ar traduce: mama este limba, tata este țara.
Matei Vișniec: Ce face autorul luxemburghez pentru a avea o mai mare vizibilitate?
Daniel Plier: Cred că luxemburgheza a fost la început mai puțin apreciată. Nu era limba aceea apreciată, înaltă. La început de secolul trecut însă aveam deja autori care scriau în luxembrugheză. Evoluția limbii s-a reflectat în limba pe care o vorbim între noi. După al doilea Război Mondial am început să ne apreciem mai mult limba maternă și a început să se scrie mai des în luxemburgheză. Cu un risc major totuși. Piesele în luxembrugheză sunt într-o limbă poetică. Cred în același timp că toate textele au și calitatea de literatură. Sunt piese care au o calitate literară.
Matei Vișniec: legat de limbile Europei, Umberto Eco spunea că traducerea este adevărata limbă a Europei. Pentru familile care migrează, se spune că limba unui copil este limba în care se joacă. Pentru a onora cele 2 sau 3 limbi, aș vrea să ne citiți o pagină dintr-o poveste din carte.
Se citește din antologie.
Matei Vișniec: Un adevărat spectacol. Aproape că nu avem nevoie de traducere!
Intervine traducătoarea care s-a ocupat de textele în germană: eu sunt traducătoare de poezie și aici, în teatru, a fost o provocare la nuanțe. A fost cel mai greu să traduc un discurs continuu, fără semne de punctuație. Aveam dificultatea să-mi dau seama unde se încheie fraza. Mi-a plăcut foarte mult „Zeul oamenilor”, avea foarte multe referințe și a trebuit să aflu foarte multe despre imperiul persan. Am mai tradus o piesă cu adolescenți și a fost interesant să aflu despre asta.
Matei Vișniec: mulțumesc mult. Sunt puncte de vedere foarte interesante.
Daniel Plier: mulțumesc tuturor traducătorilor pentru disponibilitate și muncă. Ce e frumos e că ați reușit să redați limbajul fiecărui autor. Am reușit să păstrăm specificul fiecărui autor.
Matei Vișniec: ce ați simțit recitând piesa dumneavoastră tradusă în românește? Chiar merită să ne citiți o pagină.
Larisa Faber: Titlul. Nu se traduce în română. E o expresie în engleză și înseamnă că ești gol. Pentru un anglofon e de înțeles gluma lingvistică, dar în română e imposibil de tradus. Mai sunt niște lucruri. Period de exemplu, înseamnă menstruație și punct și marchează un moment semnificativ în piesă. Cel mai mult m-a surprins că eu nu știu cum vorbesc oamenii de astăzi. Noi nu ne-am întors în România. Mama și bunica erau singurele persoane de referință și vocabularul lor a rămas blocat în 1990. De multe ori îi scriu mamei despre expresii de care aflu. În engleză anumite cuvinte au fost utilizate atât de mult încât li s-a luat puterea și sunt aproape haioase. Nu și în română.
Larisa Faber citește o pagină din piesa ei.
Matei Vișniec: mulțumesc, Larisa. Mulțumesc, Daniel. Mulțumesc că ați venit aici.
Daniel Plier: vreau foarte mult să-i mulțumesc lui Constantin Chiriac pentru prilejul de a fi aici.
