Conferința de presă FITS sâmbătă, 21 iunie, ora 10:00, la Forumul Democrat al Germanilor (Sala Oglinzilor).
FITS 2025 a deschis seria conferinţelor speciale cu o discuţie între Octavian Saiu, Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie. Cei doi au deschis festivalul oficial cu turneul Internațional Stradivarius – „Rapsodiile” în Catedrala Luterană Evanghelică ,,Sf. Maria”.
Octavian Saiu a început dialogul cu privire la tema din acest an: MULȚUMESC. Aceasta reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție și relația dintre artiști și public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.
Observând că la concertele susținute de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie sunt foarte mulți tineri, moderatorul conferinței a vrut să afle cum au fost sparte barierele în jurul muzicii clasice. Alexandru Tomescu a răspuns că: „întotdeauna am simțit că muzica ar trebui să fie aproape de oameni, indiferent unde s-ar afla ei. Poți cânta la vioară oriunde, nu necesită foarte multă recuzită. Am avut tot felul de inițiative încă de când eram elev.”
Pentru Dragoș Ilie, „Rapsodiile” au reprezentat o provocare deosebită, deoarece chitara este un instrument care are propria sa categorie. „Chitara are o istorie lungă în care e asociată cu muzica folk sau de stradă. Este însă un instrument foarte valoros. Chitara clasica e ca o orchestră în miniatură. Când maestrul Alexandru mi-a spus: «cântăm Rapsodiile de George Enescu.» Superb, dar partitura unde este sau ce ar trebui să fac? Provocarea a fost de fapt să găsesc un loc pentru fiecare instrument din orchestră și să încerc să le destilez în corzile de la chitară. De asemenea, pentru mine e o provocare însăși să mă reconectez cu publicul român acasă.”
În ceea ce privește relația cu publicul, ea se resimte încă din culise. „Publicul îl simți adesea înainte de a intra pe scenă. În culise se simte chiar respirația sălii. Sunt orașe în care publicul aplaudă minute în șir. Eu nu mi-am promis vreodată să fac lucruri pentru a mă adresa unei singure categorii de vârstă. Tinerii au venit singuri pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Ca artist trebuie să Încerci să oferi ce ai tu mai bun, indiferent de felul în care este receptat. Pentru că ce oferi e sufletul tău și el nu poate fi negociat. Muzica, dacă nu te investești în ea, dacă nu crezi în ea, muzica este moartă. Dacă tu nu îți asumi riscul de a te expune, atunci muzica e plicticoasă. Muzica este totul sau nimic.” (Alexandru Tomescu).
Dragoș Ilie a revenit în România după o perioadă îndelungată petrecută în străinătate și unde a avut o carieră propulsată de competiții. După încheierea acestora, și-a dorit să se regăsească în muzică. „Vreau să cânt în primul rând muzică care îmi place și m-am trezit în fața unui zid gol: ce-mi place de fapt să fac? Mi-am îndreptat puțin atenția spre o muzică pe care o iubesc, dar nu a fost scrisă pentru chitară: George Enescu. Un compozitor pe care îl iubesc extrem de mult. Muzica lui mă mișcă precum nimic altceva. Am început să mă joc cu ideea de aranjamente. Asta mi-a deschis ochii spre un alt repertoriu pe care nu l-am accesat până acum. A fost o tranziție interesantă de la viața de competiție la cea de concert.”
„Rapsodiile” pentru acest turneul internațional au fost alese datorită nivelului lor de energie, dar și pentru că se împlinesc 70 de ani de la trecerea în neființă a lui George Enescu. „Aceste sunt extrem de celebre, indiferent că vorbim de melomani sau oameni care n-au legătură cu muzica. Visam la un program alcătuit exclusiv din rapsodii. Reticența mea față de Gershwin era că muzica lui era compusă pentru pian și orchestră. A fost mai ușor să transcrie rapsodiile lui George Enescu față de cele ale lui George Gershwin.” (Alexandru Tomescu). Dragoș Ilie a completat spunând că a observat paralele speciale între cele doi compozitori: „Gershwin a trăit fenomenul muzicii jazz. Enescu a trăit muzica folclorică românească. A fost o paralelă foarte frumoasă. Au trăit în același secol, deși au trăit în perioade foarte diferite. Amândoi și-au găsit însă locul destul de bine.”
Muzica clasică s-a confruntat adesea cu stări de criză, însă nu va fi învinsă de niciun algoritm. „Noi ca muzicieni avem acest privilegiu de a ne lua timp. Oricât de avansată va fi societatea, Simfonia 9 a lui Beethoven tot 1h 20 minute va avea. Sunt tot felul de direcții. Fiecare lucru poate fi apreciat la justa lui valoare la vârsta potrivită.”
Dragoș Ilie este și coordonator al clasei de chitară universitare ieșene și din această postură se gândește și simte că muzica clasică este antidotul. El declară că „într-o lume în care suntem bombardați de un algoritm, muzica clasică nu face asta. Ca să primești ceva de la muzica clasica, trebuie să te predai unei lucrări. Să te predai timp de 1h 20 minute pentru a-l asculta pe Beethoven.” Alexandru Tomescu accentuează starea de prezență necesară pentru aceasta: „muzica clasică este posesivă. Nu vrea să o împarți cu altcineva. Trebuie să fii acolo 100%.”
FOTO: Dragoș Dumitru, FITS 2025
