„Stai să termin tabloul ăsta”, mi-a zis Adrian Vlad, înainte să vină pe scenă pentru interviu. Uite că n-am întrebat pentru ce spectacol era, dar am admirat tușele precise și patina adăugată. La interviu, desigur, am început prin a-l ruga să se prezinte: „Sunt Adrian Vlad, artist plastic, și lucrez de patru ani aici. Am mai lucrat nouă ani la Teatrul Gong”.
Ce faceți ca artist plastic la teatru?
Multe. De toate. De la pictură, la construcții, patină decor… Particip la construcții, inclusiv proiectare. E o combinație de arhitectură și inginerie aici. Și artă.
Ce meserie visați să aveți atunci când erați copil?
Artist voiam să mă fac.
Cum ați ajuns să lucrați în teatru?
Accidental. Nu voiam să lucrez în teatru. Până în 2013 am văzut teatru doar din sală, nu știam de ateliere, de producție, nu știam ce se întâmplă în zona asta. Am fost plăcut surprins și prins de toată zona asta de producție, mi s-a părut foarte interesant. Prima data n-am crezut că fac mulți purici în teatru, dar am descoperit multe lucuri interesante, multă creativitate, așa că am rămas.
Ce vă place cel mai mult la munca asta?
Partea artistică. Eu aș prefera să pictez, să sculptez, asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult. Și nu e întotdeauna plăcut, dar, în același timp, ai zilele în care nu poți pleca acasă, că nu poți să lași lucrurile din mână, și alte zile în care simți că în secunda aia trebuie să părăsești atelierul și să lași totul baltă, și rămâne un haos total în jur, ca să te poți recrea. Ca să să vii a doua zi și s-o poți lua de la capăt. Să te aduni un pic, că te consumă fizic și psihic.
Care sunt cele mai mari provocări în pregătirea unui spectacol?
Soluțiile tehnice și materialele de folosit, pentru că nu există o rețetă. Niciodată nu ai ”Lucrurile așa se fac, așa trebuie făcute”, nu. De cele mai multe ori folosim materiale pe care nici prin cap nu ne-ar fi trecut c-ar da bine la scenă și care într-un final se potrivesc mai bine decât orice altceva.
Puteți să ne dați un astfel de exemplu? Un truc, să-i zicem.
Sunt multe. De exemplu sunt multe materiale pe care le poți valorifica și, într-o lumină, bineînțeles, împreună cu luminiștii, să ajungi să dai un efect extraordinar. Nu că urmărești să fie o apă sau un nisip, dar ceva care să sugereze. E artă, e ceva artistic, nu trebuie să fie exact ca-n film, materialitate. E o iluzie!
Care e, până acum, cel mai solicitant spectacol la care ați lucrat?
‘Neînțelegerea’, aici, la „Radu Stanca”. Am avut o suprafață mare de polistiren de adăugat și lipit, de adus într-o anumită formă, ca o stâncă, și pe urmă trebuia să-l întărim, că trebuie să reziste la transport, la montări. Treaba asta a fost solicitantă.
Ce anume vă face să fiți mândru de munca dumneavoastră?
Este o satisfacție să vezi lucrurile pe care le-ai facut, le-ai crescut în atelier, și că nu ai făcut compromisuri. Că ai avut suficient timp și materialele alea au ajuns să fie folosite într-un spectacol și să fie exact ceea ce-ți doreai să fie.
