Doamna Moga este calmă și așezată. Am văzut-o, înainte de interviu, printre costume, și le manevra cu familiaritate, dar și cu grijă aproape părintească. Am rugat-o să se prezinte: „Mă numesc Irina Adriana Moga, lucrez în teatru de opt ani și jumătate și sunt cabinieră”.
În ce constă munca dumneavoastră?
Costumele – le pregătim, spălăm, călcăm. La spectacole facem și schimbări, când este nevoie. După ce se pune un proiect nou, ținutele intră în atribuțiile noastre, noi avem grijă de ele, le păstrăm în stare bună, le pregătim pentru spectacole.
Ce voiați să vă faceți când erați copil?
Dacă-mi aduc bine aminte, doctoriță sau profesoară.
Și cum ați ajuns să faceți meseria de azi?
Aproape dintr-o întâmplare. Nu m-am gândit niciodată c-aș dori să lucrez la teatru, dar s-a ivit o ocazie când s-a eliberat un post și am zis ”De ce nu? Să fac o schimbare în viața mea”, și n-am regretat. Chiar îmi place ceea ce fac, sunt super încântată.
Care parte a muncii dumneavoastră vă place cel mai tare? Când se simt mai intens emoția și bucuria de a fi în această echipă?
Mai tot timpul. Am cele mai mari emoții la spectacolele în care am schimbări mai multe și mai rapide. Acolo tot timpul ai emoții, și înainte, și când faci schimbările, sunt emoții.
Care este cel mai solicitant spectacol pentru dumneavoastră?
Sunt mai multe. Ar fi ‘Faust’, care este solicitant. Avem un spectacol mai nou, ‘Ora în care nu știam nimic unii de alții’, acolo este foarte solicitant, sunt schimbări multe, unul vine, altul iese, nu știi pe ce să pui mâna mai întâi, vin doi odată… Te duci și ajuți, mai tragi un fermoar, mai dai o cămașă jos, mai pui altă cămașă, fugi iar, aduci elemente de costume, papuci… Ăla este la ora actuală cel mai solictant spectacol. A mai fost și ‘Balul’, nu s-a mai jucat de mult, nu știu când se va mai juca. Și cu acela, la fel, suntem încă doi oameni la schimbări, că este nevoie. Și acolo e la fel, multe schimbări, intră, iese, schimbat, intră iar, iese. Poate un pic și la ‘Prințesa deocheată’, dar acolo suntem trei și ne împărțim.
Cum v-ați defini bucuria și mândria de a face parte din echipa teatrului?
E o bucurie că fac parte din această instituție și colectiv.
Simțiți că aplauzele sunt și pentru dumneavoastră?
Uneori, da, mai ales cele în care sunt împlicată și am momente la vedere, adică ies pe scenă. Atunci parcă altfel se simt aplauzele și emoția e mai mare. Și când este o comedie, și publicul râde, îți dă o altă stare.
Ce ați vrea să știe publicul despre meseria și munca dumneavoastră?
Că este muncă multă în spate. Pe lângă asta putem spune și că e… nu distracție, poate e mult spus „distracție”, dar e satisfacție. Mie, cel puțin, îmi place ce fac, și-atunci e bucurie și pentru mine.
