Camelia Banu zâmbește și pare, până acum, cea mai puțin timidă în fața camerelor. O rog să se prezinte: „Mă numesc Banu Camelia și sunt croitor angajat la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu”.
Ce meserie visați să aveți atunci când erați copil?
Mi-a plăcut această meserie de când eram copil și, de când am terminat școala profesională, am vrut să vin la teatru. Lucrez aici de 25 de ani și mă bucur că fac mereu chestii interesante și nu e rutina de zi cu zi dintr-o fabrică de confecții, este total diferit.
Care sunt provocările meseriei dumneavoastră?
Sunt multe, pentru că aici nu faci doar costume. Sunt multe elemente de butaforie: faci animale din blăniță, costume din hârtie – creponată de mătase – diferite modele, deci e o varietate. Plus tapiserie, pantaloni de scenă, cortine, tot felul de chestii, deci nu doar costume, efectiv.
Cum se fac costumele?
Scenograful vine și ne prezintă ceea ce dorește pentru spectacol și, în funcție de spectacol, bineînțeles, cumpărăm materiale, începem croitul, proba, și apoi produsul final. Cam ăștia sunt pașii.
Care este cel mai dificil spectacol pentru dumneavoastră?
‘Prințesa deocheată’, la care costumele sunt din hârtie de mătase. Acolo a trebuit să mergem la fabrică, să le chimizeze cei de-acolo, apoi croit, lipit… Acolo nu ținea de cusut, totul se făcea prin lipire, cu benzi dublu-adezive, bineînțeles, și pe urmă tăieturile specifice rochiilor care trebuiau să arate într-un fel și să se miște. Foarte frumos spectacol și pe scenă arătau superbe. Nu poți să alegi așa, pentru că fiecare spectacol vine cu provocările lui, nu poți să alegi.
Aveți și un spectacol preferat?
‘Prințesa’, aș spune, pentru că am făcut cu totul altceva la rochiile din hârtie, n-am mai lucrat așa cu hârtie. Doar la ‘Gulliver’, din hârtie creponată și a ieșit foarte bine. Nu pot spune că îmi place mai mult unul sau altul.
Ce anume – din tot ceea ce faceți aici – vă face să fiți mândră de munca dumneavoastră?
Toate, chiar și tapiseria. Costumele complicate îmi plac pentru că mă provoacă. E ok, mă stimulează ca meseriaș.