Ciocnirea – o viață zguduită de talgere

Într-o sală tăcută, un bărbat își trăiește coliziunea cu viața, în sunet de talgere. „Ciocnirea”, piesa autoarei turce Müge Oskay, a fost adusă în fața publicului într-un spectacol-lectură, regizat de Bogdan Sărătean și moderat de Bobi Pricop. Distribuția i-a reunit pe Mihai Coman, Radu Costea și Ada Bicfalvi într-un act performativ de finețe, unde vocea devine mărturie, iar tăcerile – revelație.

 

Piesa este construită ca o confesiune tensionată, poetică și amară a unui muzician de orchestră care cântă la… talgere. Un instrument aparent banal, ignorat, redus la o singură lovitură decisivă. Dar acel sunet singular poate fi mai puternic decât întreaga orchestră. Este sunetul unei vieți întregi condensate într-o clipă.

 

„10 lovituri de talgere”, sau mai precis: 10 momente-cheie în viața acestui bărbat, 10 ciocniri dureroase cu ceilalți și cu sine marchează acest spectacol-lectură inedit:

  1. Fiul altuia în rândul întâi

Fiul dirijorului – băiatul-minune, elev model – stă în primul rând. Al său, undeva pierdut în sală. „Fiul dirijorului stă chiar în primul rând. Fix în centru. Protocol.” Primul moment unde se ciocnește mândria de umilință.

  1. O despărțire care reverberează ca o notă falsă

Soția l-a părăsit. În spatele replicilor autoironice, se simte rana nespusă. Ea e fericită cu altcineva. El a rămas cu amintirile și cu o orchestră care nu-l aude.

  1. Dezamăgirea tatălui

A ales talgerele în locul pianului. Tatăl său a fost mai mândru de pianul pe care l-a achiziționat cu mari sacrificii decât de propriul fiu. „Un om ar trebui să aibă dreptul să-și irosească propriul talent.” Dar cuvintele acestea sunt doar un scut. Lovitura a fost rece și profundă.

  1. Scena, alcoolul și rușinea

A urcat după ce consumase alcool pe scenă. A rămas acolo, ridicol, învins. „am urcat pe scenă băut. Asta e adevărul. … Dar în ziua aceea am băut. Trebuia să beau. Ziua aceea a fost altfel. Nimic n-a mers așa cum speram.” Momentul în care talgerele nu i-au acoperit rușinea, ci au amplificat-o.

  1. Gangnam Style, învățat de la „tatăl celălalt”

Copilul lui dansează Gangnam Style. Cine l-a învățat? Noul iubit al fostei soții. El nu știe nici măcar dacă fiul său îi mai acordă real atenție.

  1. Minciuna cu violoncelul

Soprana, invitată în concert, îl privește cu admirație. El minte: „cânt la violoncel”. În realitate, își cară talgerele ca pe un păcat. Când adevărul iese la iveală, urmează „o palmă”. Probabil a fost cea mai parfumată palmă din viața lui.

  1. Singurătatea percuționistului

Nimeni nu-l caută. Nimeni nu-l așteaptă. Nu există „fani ai talgerelor”. Nu semnează autografe, nu e invitat la dineuri. El e doar „bătaia finală”. Starea de inferioritate e tot mai pregnantă.

  1. Blitzul fiului dirijorului

În mijlocul concertului, blitzurile izbucnesc. Sunt făcute de fiul dirijorului. Îl orbesc. Nu mai vede partitura, nici dirijorul. „Văd totul ca într-un caleidoscop.”

  1. Lovesc. Lovesc. Lovesc. Lovesc.

Îl ucide pe dirijor. Îl împinge, îl face să cadă, îl răzbună pe Strauss.

  1. Adevărul

În final, revine acasă și vede înregistrarea. Realizează că semnalul i-a fost dat. A fost orb, nu de blitzuri, ci de propriul orgoliu. Nu a fost sabotat. Doar el n-a văzut. E momentul în care coliziunea nu mai e între el și lume, ci între el și propriile iluzii.

 

Lectura piesei „Ciocnirea” a fost o experiență deosebită, amplificată de regia fină a lui Bogdan Sărătean și de interpretarea atentă a actorilor. Spectacolul-lectura a devenit o oglindă a eșecului și a frumuseții din eșec. Publicul prezent a primit o lecție despre fragilitate, orgoliu și tăcere – o meditație profundă despre sensul de a fi artist și om.

FOTO: Văleanu Andrei, FITS 2025 

keyboard_arrow_up