Kathleen Turner e voce, e legendă, e o forță cu timbru inconfundabil. Dar dincolo de carismă și de zecile de roluri cult din teatru și film, e un om care respiră curiozitate și îndrăzneală. La 71 de ani, e departe de ideea de retragere, iar apariția ei la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a avut acel tip de magnetism blând care face o încăpere să se liniștească. Într-un dialog cald și viu moderat de Octavian Saiu și Radu Toderici, am regăsit o actriță care încă se caută. Nu în sensul rătăcirii, ci în cel al unei neobosite nevoi de a descoperi — alte forme, alte teritorii, alte moduri de a fi. Kathleen Turner nu îmbătrânește – ci doar schimbă direcția.
Cu o carieră ce a traversat dezinvolt granițele dintre Broadway și Hollywood, Turner a jucat roluri iconice în Body Heat, Peggy Sue Got Married, The War of the Roses sau Romancing the Stone și a fost răsplătită cu distincții importante, inclusiv două nominalizări la Globul de Aur. Dar ceea ce o definește mai puternic decât palmaresul este refuzul constant de a rămâne în loc. A fost mereu mai mult decât imaginea – o actriță curajoasă, care își reinventează vocația cu umor, luciditate și o poftă de risc rară. O prezență care nu cere aplauze, ci atenție. Și o formă de sinceritate scenică ce transformă orice apariție într-o lecție de libertate. Kathleen Turner nu e o legendă doar pentru că a fost acolo, în centrul atenției, ci pentru că a știut și cum să plece, când să tacă, când să se reinventeze. Nu s-a agățat niciodată de gloria de odinioară, ci a preferat să îmbătrânească lucid și activ, să-și asume riscuri artistice pe care alte vedete le evită. A fi încă relevant la 71 de ani nu ține de imagine, ci de curajul de a te lăsa incomodat de întrebări noi.
În Conferința FITS din 28 iunie 2025, Kathleen Turner a vorbit despre noul său spectacol, aflat încă în lucru, în care o interpretează pe Gertrude Stein, avangardista cu minte sclipitoare care a adunat în jurul ei artiștii Europei în efervescența începutului de secol XX. Turner joacă un text scris de Stein însăși – adică o provocare de construcție, întrucât „nu e ABC. E ADFB”. Și totuși, sub îndrumarea regizorului David Kaplan și coregrafei Patricia Norcia, spectacolul prinde formă: cu cai adevărați, jucat în Centrul de Echitație al Municipiului Sibiu, cu un umor asumat, și cu promisiunea unei reveniri la Sibiu anul viitor. „Se spune să nu joci niciodată cu copii sau animale… dar o poți face cu cai, dacă ai cuburi de zahăr în buzunar”, a glumit actrița.
Deși nu se consideră cântăreață, Kathleen Turner a creat spectacolul Finding My Voice, un soi de recital-confesiune în care îmbină povestea personală cu momente muzicale. „Nu îmi plac musicalurile. Mi se par plictisitoare. Dar provocarea a fost tocmai asta – să cânt”. A scris textul înainte de era Trump, ceea ce face ca tonul pozitiv al actului al doilea să pară acum „o relicvă a unei epoci naive”. Însă pentru Turner, teatrul rămâne mai mult decât o formă de expresie – e o întoarcere la sine. „În momentul în care fac primul pas pe scenă, încep să casc. M-am documentat – căscatul calmează activitatea cerebrală. Acolo mă liniștesc. Mă simt acasă. Mai bine decât la aplauze”. Ce fascinează în prezența ei e felul în care nu vrea să convingă. Nu construiește un discurs, nu forțează vreo concluzie. Pur și simplu se așază pe scenă — sau într-o conferință — și îți arată cine e, cu toată fragilitatea, cu toată ironia, cu toată generozitatea aceea pe care doar artiștii mari o mai păstrează. La Sibiu, Kathleen Turner n-a performat siguranță. Ci o formă rară de prezență.
Au fost menționate marile roluri. A fost invocată Martha, din Cui i-e frică de Virginia Woolf?, pe care Turner și-a promis să o joace pe Broadway la 50 de ani. Și a făcut-o. A fost rememorată replica din Body Heat – „Nu ești foarte inteligent. Îmi place asta la un bărbat” – și începuturile rebele cu Michael Douglas și Danny DeVito. Dar dincolo de toate, a rămas o idee importantă: „Nu e vorba despre cât de bună sunt eu, ci despre munca întregii echipe. Dacă iau un premiu, acel proiect a funcționat”. Kathleen Turner a crescut în mișcare, cu părinți care au lucrat în educație și diplomație, locuind în Cuba, Columbia, Anglia. A descoperit teatrul în liceu și a înțeles devreme că „publicul nu e scopul, ci martorul”. Și-a dedicat viața scenei și își învață acum studenții, la universitate, să nu mai joace pentru confirmare. Să joace cât pot ei de bine. Atât. Nici mai mult, nici mai puțin.
Poate că prezența sa la FITS ar trebui privită nu ca un trofeu în palmaresul festivalului, ci ca un semn al încrederii pe care o are în artele vii. Faptul că a venit, că a urcat pe scenă, că a stat de vorbă cu publicul – fără protocol, fără mască – spune mai mult decât o mie de afișe. Spune: „aici se întâmplă ceva care merită”. Și doar puțini artiști mai pot oferi acest tip de validare — prin simpla lor alegere de a fi acolo. În 2025, chiar totul e grabă, imagine, virale și „acoperire media”, dar Kathleen Turner reușește să ne aducă aminte ce înseamnă vocația reală. Nu, nu are o voce melodioasă. Nu, nu urcă pe scenă pentru validare. Da, se teme uneori. Da, uneori își scrie singură textele. Și da, în 2025, la Sibiu, ne-a predat o lecție de curaj și simplitate: „E o alegere. Să-ți pese cât de bine joci, nu cât de bine te percepe publicul”.
Articol realizat de Șerban Suciu, content specialist în cadrul celei de-a 32-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
