La Sala Oglinzilor, scriitorul Matei Vișniec a deschis pe masă un teanc de cărți pentru copii și a pus o întrebare greu de ocolit: pot fi povestite celor mici marile drame ale lumii? „Noi, în familia Vișniec, suntem toți lunatici: desenăm, scriem”, a spus la un moment dat, cu zâmbetul omului care a făcut din scris o îndeletnicire de familie. Pe ecran se proiectau ilustrații, semn că povestea nu trăiește doar în cuvânt. Înainte de cărți, a vorbit despre o lume care îi e la fel de apropiată: aceea a marionetelor. O săptămână de lucru, zece autori și zece păpușari adunați laolaltă, din care s-au născut trei spectacole de marionete și de obiecte gândite pentru adulți, pe textele lui. O întâlnire asemănătoare avusese loc cu câțiva ani în urmă, semn că relația lui cu scena trecută prin mâinile păpușarului e veche și statornică.
De aici a pornit întrebarea care a dat tonul întâlnirii: pot fi povestite copiilor marile teme geopolitice ale lumii? Cum îi vorbești unui copil despre invazie sau despre prețul libertății, fără să-l minți? Răspunsul lui a sunat ca o profesiune de credință: „Poezia trebuie să învingă întotdeauna răul. Nu binele, poezia”. În câteva cuvinte, Vișniec așază literatura pentru copii pe un teren grav, acolo unde povestea devine un mod de a rezista.
Cărțile de pe masă poartă fiecare o astfel de miză ascunsă sub joc. În „Klikel și furnicuțele multicolore” (Polirom Junior, ilustrată de Andra Bădulescu Vișniec), un tânăr rege descoperă că pierde câte un milimetru din înălțime de fiecare dată când se lasă aclamat de mulțime: o poveste despre megalomanie, scrisă pe înțelesul preadolescenților. Volumul a fost desemnat Cartea de literatură pentru copii a anului 2025 la Premiile Cărturino. „Zuza sau Povestea poemului care a fugit din carte” pornește de la o fetiță de zece ani care alege dintr-o librărie o carte de poezii magică, din ale cărei pagini sare afară un poem care îi devine prieten și călăuză. „Îmi place să scriu cu protagoniste fete”, a mărturisit autorul. Tot cu ilustrațiile Andrei Bădulescu Vișniec, „Misterioasa dispariție a unui pitic de grădină” adună piticii de ghips și de ceramică care se strâng noaptea sub clar de lună și hotărăsc, neglijați de oameni, să-și părăsească grădinile. „Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină”, ilustrată de Joèla Vișniec, fiica scriitorului, completează o lume în care fantezia are mereu o poartă deschisă. Iar „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, piesă pentru copii pe care Vișniec o socotește printre cele mai bune scrise la comandă, aduce aceeași căutare pe scenă.
Lângă el, la masă, a stat Andra Bădulescu Vișniec, ilustratoarea cărților și soția scriitorului. Cei doi lucrează din poziții opuse: unul povestește, celălalt ascultă și transformă vorbele în imagini. „Fiecare poveste e diferită și fiecare poveste generează altceva”, a explicat ea. „Eu aș face filme după poveștile lui Matei”. A insistat apoi asupra unui lucru simplu și prețios: copiii trebuie lăsați să deseneze, să-și dea drumul la imaginație. „Sufletul din tine și sufletul poveștii să le pui acolo cu ce vrei și cu ce tehnică vrei”, a spus, atingând, fără să o numească, chiar tema acestei ediții a festivalului.
Poetul Radu Vancu, invitat să răspundă, a ales să vorbească despre miza reală a întâlnirii. Pentru el, Vișniec nu se joacă de-a literatura pentru copii ca un hobby de duminică: o scrie ca pe un gen literar cu drepturi depline, care merită toată atenția. Literatura, a amintit Vancu, cere o suspendare voluntară a neîncrederii, înțelegerea tacită că ceea ce avem sub ochi e adevăr, nu minciună. Iar copiii au, în privința asta, un filtru mult mai fin decât adulții: minciuna nu le scapă. A încheiat cu o imagine pe care merită să o reținem: inteligența artificială ne trage în jos, în vreme ce lectura, de fiecare dată, ne ridică.
Într-o ediție așezată sub semnul sufletului, întâlnirea cu Matei Vișniec a amintit că hrana sufletului începe devreme, în cărțile pe care le citim copii și pe care, dacă avem noroc, le purtăm cu noi toată viața. Vișniec însuși a pus întrebarea, întorcându-se spre Vancu: cum hrănim sufletele, ale copiilor și ale celor mari deopotrivă? Răspunsul, la festivalul acesta, stătea la vedere, pe masă, în teancul de povești cu coperți colorate.
