Round-up-ul zilei 10

A venit și ultima zi.

După zece zile pline, FITS 2026 și-a luat rămas-bun de la Sibiu, sub un soare de vară în toată puterea lui. Pe scenă, Faust, spectacolul-fenomen al lui Silviu Purcărete, a închis programul indoor, în vreme ce Scrisoarea lui Milo Rau a mai răsunat încă o dată la Gong. Seara, Piața Mare s-a umplut pentru concertul lui Horia Brenciu și HB Orchestra, iar totul s-a stins, firesc, sub un cer plin de drone și lumini, pe muzică, cel mai frumos fel de a spune la revedere.

Cortina a căzut peste a 33-a ediție, cea pusă sub semnul sufletului.

Material realizat de Şerban Suciu, Content Specialist FITS

Călătoria sufletului | Capitolul 10: Miorița

Am pornit, acum zece zile, cu Psyche, sufletul-fluture al grecilor, și de atunci am cutreierat toată lumea, de la cosmologia yoruba și până la podul persan. Pentru ultima ediție a Călătoriei, sufletul nostru se întoarce acasă, pe un picior de plai românesc, la cea mai senină poveste pe care ne-a lăsat-o neamul ăsta despre moarte: Miorița.

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, coborau la vale niște turme de oi, cu ciobanii lor. Unul era moldovean, unul ungurean și unul vrâncean, iar pe cei doi din urmă îi rodea invidia, fiindcă moldoveanul avea oile mai frumoase și câinii mai voinici. Au pus la cale, pe ascuns, să-l omoare la asfințit și să-i ia tot, dar o mioară năzdrăvană a prins însă de veste. De trei zile nu mai mânca iarbă și behăia într-una, până când stăpânul a întrebat-o ce are. Mioara i-a spus tot, să-și cheme un câine mai bărbat și să fugă, cât mai e timp. Ciobanul a ascultat-o liniștit, fără spaimă. În loc să se ascundă ori să ridice toporul, i-a întors mioarei o rugăminte care a rămas peste veacuri. Dacă i-a fost scris să moară chiar în seara aceea, atunci voia să fie îngropat aproape, în strunga oilor, ca să-și audă câinii și turma chiar și de dincolo. La căpătâi îi cerea un fluieraș, pe care vântul, suflând prin el, să-i adune oile și să le facă să-l plângă.

Apoi i-a spus partea cea mai frumoasă. Mioara să nu sufle o vorbă nimănui despre moarte. Tuturor să le spună că nu a murit, că s-a însurat cu o mireasă fără seamăn, crăiasa lumii întregi. La nunta lui a căzut o stea, iar soarele și luna i-au ținut cununa. Munții i-au fost preoți, brazii nuntași, păsările lăutari, iar stelele de pe cer făclii. Moartea se prefăcea, în gura ciobanului, într-o nuntă cu tot universul. Mai era cineva la care ciobanul se gândea: bătrâna lui mamă. O vedea aievea cum aleargă peste câmp, cu lacrimi în ochi, întrebând pe toți de feciorul ei mândru, frumos ca un crai. Pe mioară o ruga ca, dacă o întâlnește, să-i spună doar atât, că s-a însurat cu o crăiasă, la o gură de rai. Despre durere și trădare, mamei să nu-i spună nimic, ca s-o ferească de durere.

Am ales să încheiem cu Miorița fiindcă aici sufletul nu mai fuge și nu mai tremură, se împacă. Ciobanul nu își plânge moartea, o preface în nuntă, în cea mai mare sărbătoare cu putință, în care îi sunt nuntași munții și făclii stelele. Asta a făcut, de fapt, și festivalul, zece zile la rând: a luat tot ce ne sperie și ne doare și a prefăcut în sărbătoare și în cântec. Teatrul e nunta noastră cu lumea, locul unde ne adunăm laolaltă, străini și prieteni, ca să privim împreună viața și moartea fără să ne mai fie frică. Am pornit cu un suflet care căuta iubirea și am ajuns la unul care se topește, împăcat, în tot ce e viu. Mulțumim că ați călătorit cu noi. Cortina cade, dar sufletul, ca întotdeauna, rămâne pe un picior de plai, la o gură de rai.

FITS Conferințe

Și pe blog a apărut una dintre cele mai așteptate conferințe ale ediției, într-un articol semnat de Amira Daoud. Milo Rau, una dintre cele mai puternice voci ale teatrului european de azi, a stat de vorbă cu Octavian Saiu despre drumul lui către scenă și despre responsabilitatea care vine la pachet cu teatrul documentar. Regizorul care a urcat pe scenă tragedii grele, de la genocid până la violența de zi cu zi, a lăsat la final un gând luminos, tocmai bun de dus mai departe: dincolo de tot ce ne apasă, merită să vedem și frumusețea copleșitoare din jurul nostru. „Milo Rau: Trebuie să vedem și frumusețea copleșitoare din jurul nostru”.

Jurnalul zilei

Și a venit și ultimul jurnal. Cum a fost ziua de închidere, cu tot ce a strâns ea, de la spectacole până la marele rămas-bun din Piața Mare, puteți vedea mai jos. Le mulțumim din suflet echipei video FITS, care au prins festivalul în imagini și ni l-au dăruit înapoi, seară de seară. A fost un drum frumos alături de voi.

From Soul to Soul

Și fiindcă tema acestui an a fost SUFLET, vă mai amintim o dată de proiectul From Soul to Soul. Pe soul.sibfest.ro puteți scrie o scrisoare din inimă și o puteți trimite oriunde în lume, către oricine simțiți că merită câteva vorbe bune. Fiecare scrisoare ajunge prin email la destinatar și se aprinde pe harta sufletelor, ca un semn că, de la Sibiu, pleacă în lume gânduri calde. Festivalul se termină, dar o scrisoare trimisă acum rămâne.

FITS Talks

FITS Talks și-a încheiat ieri drumul, după zece zile alături de festival, mereu de la ora 13:00, în direct pe Facebook și păstrate pe Youtube. Ultima ediție a sezonului 5 l-a adus în fața scriitorului Marius Chivu pe jurnalistul și omul de radio Cătălin Striblea, un povestitor pe viu, care trăiește din cuvânt rostit. O conversație numai bună de încheiere, despre puterea poveștii de a aduce oamenii laolaltă.

Astăzi, FITS Talks a mai pregătit o întâlnire-bonus, de data asta despre pictură. Marius Chivu a stat de vorbă cu Liviana Dan, curatoarea expoziției Transilvania | Extravaganza, cea mai amplă expoziție dedicată lui Ștefan Câlția, găzduită la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu. O discuție despre universul poetic al pictorului, în care satul se întâlnește cu lumea teatrului, și despre Acrobatul, tabloul care a oferit chiar afișul ediției de anul acesta.

FITS în social media

Ținem aproape în continuare pe Instagram, Facebook, Youtube și TikTok!

Mulțumim că ați citit newsletterul FITS! Vă puteți abona pentru a primi periodic prin email noutățile noastre 🙂