Round-up-ul zilei 6

25 iunie 2026

A șasea zi a strâns pe scenele Sibiului o adunare de mari visători.

În prim-plan a stat Don Quijote, în regia lui Alexandru Dabija, producție a Teatrului ACT, cu Marcel Iureș în rolul cavalerului care preferă o lume închipuită uneia mohorâte, poate cel mai îndrăgit suflet care a refuzat vreodată să se trezească din vis. Pe scena Naționalului, Teatrul de Stat Constanța a adus Incendii, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, drama lui Wajdi Mouawad despre doi copii porniți pe urmele propriei origini. Mai încolo, actorii de la Beijing Repertory Theatre au jucat Baal, prima piesă a lui Brecht, portretul unui poet care înghite viața cu nesaț, iar Radu Afrim a semnat coproducția TNB și UNITER Gro(o)ve.

Seara târziu, comedia și-a luat partea ei: studenții de la Institute of the Arts Barcelona au dezlănțuit Slugă la doi stăpâni de Goldoni, după ce, ceva mai devreme, cei de la academia din Cracovia jucaseră Barul.

O zi în care sufletul a purtat o mie de măști, de la cavalerul trist la slujitorul șmecher, și sub fiecare a rămas la fel de viu.

Material realizat de Şerban Suciu, Content Specialist FITS

FITS Talks

FITS Talks continuă zi de zi, de la ora 13:00, în direct pe Facebook și mai apoi pe Youtube. A șasea ediție a sezonului 5 o așază față în față cu scriitorul Marius Chivu pe Oana Ciucă Lázár, fondatoarea platformei culturale Capital Cultural din Sibiu. O conversație despre cum se construiește, pornind de la o simplă idee, un spațiu dedicat culturii într-un oraș, și despre ce anume ține vie o asemenea idee dincolo de primul entuziasm.

Revista Aplauze

Revista festivalului merge mai departe. Cel de-al șaptelea număr al Revistei Aplauze este disponibil deopotrivă online, pe site, și pe hârtie, în spațiile de joc ale Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.

FITS doodle of the day

Continuăm cu FITS doodle of the day: în fiecare zi, un voluntar pune mâna pe un marker și desenează festivalul așa cum îl vede el, pe un șervețel. Sufletul festivalului, desenat de cei care îl țin pe picioare.

Jurnalul zilei

Cum s-a văzut cea de-a șasea zi de festival prin ochii echipei video a FITS? Check it out! 🙂

FITS articole

Și conferințele merg mai departe în cadrul cele de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Ofelia Popii a intrat într-un dialog amplu cu Octavian Saiu, o poveste despre vulnerabilitate și precizie într-o viață petrecută în lumina reflectorului. Marcel Iureș și Alexandru Dabija au povestit, de asemenea, cu Matei Vișniec despre grijile lumii de azi, dar și despre cum unul din cele mai emblematice personaje din istorie, Don Quijote, a luat naștere pe prima scenă independentă a României, Teatrul ACT București. Voluntara Iris Neacșu a vizitat din nou spațiul Festivalului Universităților și ne oferă o perspectivă proaspătă despre Hamlet, producția Universității de Arte din Târgu Mureș.

Călătoria sufletului | Capitolul 6: Orfeu și Euridice

Inanna a coborât în întuneric și s-a întors schimbată. Astăzi pornește pe același drum un muritor venit din munții Traciei, care duce cu el o singură armă, lira lui. Îl cheamă Orfeu, fiul unei muze și cel mai mare cântăreț pe care l-a purtat pământul. Când își trecea degetele peste corzi, fiarele se opreau din vânat și râurile își încetineau curgerea, numai ca să-l asculte.

Orfeu o iubea pe Euridice, dar în ziua nunții lor, fericirea s-a frânt dintr-o dată: fugind prin iarbă, tânăra a călcat pe un șarpe ascuns, mușcătura a fost grăbită și veninul s-a dovedit a fi fără milă. Euridice s-a stins în brațele lui și a alunecat în împărăția morților. Ce face un om care poate clinti stâncile cu un cântec, dar nu-și poate ține iubita în viață? A coborât de viu în lumea de jos, hotărât să o ia înapoi.

Muzica i-a deschis fiecare poartă a adâncului. Luntrașul Charon l-a trecut peste apele morții fără plată, iar câinele cu trei capete s-a culcat la pământ și l-a lăsat să treacă. Mai adânc, sufletele osândite și-au uitat o clipă caznele: se spune că Sisif s-a așezat pe piatra lui ca să-l asculte și că pe obrajii reci ai Furiilor au lucit, pentru întâia oară, lacrimi. În cele din urmă a ajuns în fața tronului pe care stăteau Hades și Persefona, stăpânii lumii fără întoarcere. Acolo nu s-a rugat cu vorbe, dar a cântat. A cântat despre iubirea retezată prea devreme și despre faptul că toți ajung, până la urmă, oricum la ei. Cerea doar un scurt împrumut de ani.

Cântecul a făcut imposibilul. Pentru prima oară, ochii Persefonei s-au umezit, iar Hades cel neînduplecat a încuviințat. Euridice avea să urce înapoi la lumină, în urma lui Orfeu. O singură lege apăsa însă asupra darului: cât timp suiau spre soare, el avea să meargă înainte, fără să se uite o clipă în urmă. Au pornit pe poteca abruptă, prin beznă, el în față, ea în urmă. Orfeu asculta cu sufletul la gură pașii din spate, dar piatra nu scotea niciun sunet sub tălpile unei umbre, și îndoiala a început să-l roadă. Mai era ea acolo? Îl urma cu adevărat, ori zeii îl păcăliseră? Cu cât se apropia de gura peșterii, cu atât teama creștea. Și, chiar în clipa în care lumina zilei i-a atins fața, n-a mai răbdat. S-a întors. A apucat s-o vadă o clipă, palidă, cu brațele întinse spre el. Apoi Euridice a alunecat înapoi în întuneric, ușoară ca un fum, șoptindu-i un singur cuvânt de rămas-bun. O pierduse a doua oară și de data asta pentru totdeauna.

Povestea asta ne doare fiindcă vorbește deopotrivă despre puterea și neputința artei. Cântecul lui Orfeu a făcut ce nu poate face nicio rugăciune: a înmuiat moartea însăși și totuși n-a fost de ajuns. Arta urcă sufletul iubit până la marginea luminii, apoi îl pierde tocmai din prea multă iubire și din graba de a-l privi. Teatrul trăiește exact pe pragul ăsta. Seară de seară, pe scenă, morții se ridică și iubirile pierdute se întorc, atâta vreme cât ține cântecul. Poate că asta căutăm și noi în sală, clipa de dinainte de privirea fatală, răstimpul scurt în care arta îi ține piept morții și aproape, aproape o învinge.