Round-up-ul zilei 5

24 iunie 2026

A cincea zi a adunat pe scenele Sibiului mai ales povești care rezistă întunericului.

În Sala Mare a Teatrului Național „Radu Stanca”, publicul a urmărit Lungul drum al zilei către noapte, în regia lui Timofei Kuliabin, desemnat cel mai bun spectacol al anului la Gala UNITER, drama unei familii care își petrece o singură zi coborând încet în propriul întuneric. La Fabrica de Cultură, Beijing Repertory Theatre a adus Baal, prima piesă semnată de Brecht, portretul unui poet care arde tot în jurul lui. Ahmed Tobasi a umplut sălile cu Sunt încă aici, un titlu care spune aproape tot.

Au mai fost flamenco din Dansează pentru mine, Povestea regelui Lear de la Teatrul Gong, Micul meu emi și, pe străzi, Parada Muzicilor Militare din România, care a umplut orașul de alămuri.

O zi despre câte nopți lungi poate traversa un suflet fără să se stingă.

Material realizat de Şerban Suciu, Content Specialist FITS

Prin ochii voluntarilor

Festivalul se vede și prin ochii celor care îl fac posibil. Iris Neacșu ne povestește despre spectacolele care au urmărit-o după ce s-au stins luminile: O Noapte cu Morricone, omagiul adus de coregraful Marcos Morau și de Aterballetto marelui compozitor italian: „Ne încredem în muzică așa cum ne încredem în iubire” și Suicid Anunțat, monodrama despre viața frământată și sfârșitul Virginiei Woolf, adusă de Arabic Theatre Production Association: „Până la urmă, Woolf îmi putea fi străbunică”.

Corespondența SIPAM

Tot în aceste zile, la Sibiu se desfășoară și SIPAM, Bursa de Spectacole, ajunsă la a 30-a ediție. Oameni care conduc festivaluri și organizații din toată lumea se întâlnesc aici ca să cântărească ce mai poate însemna colaborarea culturală internațională. Prin corespondența colegei Oana Vasiliu, am adunat mai jos câteva dintre dezbaterile zilei.

Prima a privit chiar viitorul schimburilor internaționale, într-o lume cu granițe tot mai restrictive și costuri în creștere, și a căutat argumente proaspete pentru mobilitate și pentru artele spectacolului ca infrastructură a vieții în comun: „Trei decenii de schimburi internaționale: SIPAM și viitorul colaborării internaționale”. A doua a mers spre mecanismele nevăzute prin care un sistem care se numește internațional împarte accesul inegal, cu lideri din Africa, Asia, Europa și Statele Unite strânși la aceeași masă: „Impactul burselor culturale: reguli, capital și mecanismele invizibile ale accesului în artele spectacolului”. Oana Vasiliu a stat de vorbă și cu Alice Brunot, coordonatoarea rețelei Circostrada, care își ține la Sibiu adunarea generală anuală, despre arta din stradă ca formă de a-ți revendica orașul: „Artele în spațiul public sunt o modalitate de a revendica spațiul public”. Și l-a ascultat pe Roy Luxford, directorul artistic al Edinburgh International Festival, despre cultură ca diplomație și despre festivaluri ca locuri în care, în pofida unei lumi tot mai dezbinate, oamenii încă se întâlnesc: „Festivalurile sunt spații ale conexiunii”.

FITS Talks

FITS Talks continuă zi de zi, de la ora 13:00, în direct pe Facebook și mai apoi pe Youtube. A cincea ediție a sezonului 5 îl aduce în fața scriitorului Marius Chivu pe Adrian Matioc, actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, unul dintre chipurile cele mai familiare ale scenei de aici, de curând nominalizat la Gala UNITER pentru rolul titular din Unchiul Vanea. O conversație despre viața trăită în pielea altora și despre câte suflete încap într-un singur actor.

FITS doodle of the day

Continuăm cu FITS doodle of the day: în fiecare zi, un voluntar pune mâna pe un marker și desenează festivalul așa cum îl vede el, pe un șervețel. Sufletul festivalului, desenat de cei care îl țin pe picioare.

Călătoria sufletului | Capitolul 5: Coborârea Inannei

Inanna era regina cerului, stăpână peste iubire și peste război, cea mai strălucitoare dintre zeițele Sumerului. Adânc în ea mocnea însă o chemare ciudată, dorul de a vedea tărâmul de jos, împărăția surorii ei Ereșkigal, regina morților. Și într-o zi și-a părăsit cerul și a pornit în jos, spre locul de unde nu se mai întoarce nimeni. Înainte de a coborî, s-a gătit ca pentru cea mai mare zi a vieții ei. Și-a așezat pe cap coroana câmpiei, și-a atârnat la gât șiraguri de lapislazuli, și-a prins pe piept podoabele grele și a îmbrăcat veșmântul puterii. Slujitoarei ei credincioase, Ninșubur, i-a lăsat o poruncă: dacă în trei zile nu se mai întoarce, să bată la ușa marilor zei și să-i roage să o scape.

La intrarea în lumea de jos o aștepta cea dintâi dintre cele șapte porți. Paznicul a deschis-o, dar i-a cerut să lase ceva în urmă și i-a ridicat coroana de pe cap. „De ce?”, a întrebat zeița. „Tăcere”, i s-a răspuns, „rânduielile lumii de jos sunt desăvârșite, ele nu se cer lămurite”. La fiecare poartă se repeta același schimb. I-a căzut un șirag de lapislazuli, apoi încă unul, apoi podoaba de pe piept, brățara de pe mână și, la cea de-a șaptea poartă, veșmântul de pe trup. Pas cu pas, regina cerului a fost despuiată de tot ce o făcea regină. În sala de la capăt a ajuns goală și plecată, fără nimic care să mai spună cine fusese. Acolo o aștepta Ereșkigal, pe tron. Cei șapte judecători ai adâncului și-au ațintit asupra ei privirea morții și Inanna s-a prefăcut în hoit. Trupul ei a fost atârnat într-un cui, în perete, ca o bucată de carne uitată.

Trei zile și trei nopți a stat moartă în cârligul acela. Sus, Ninșubur n-a uitat porunca și a bătut la ușa zeilor, până când Enki, înțeleptul, s-a îndurat. Din murdăria de sub unghii a plămădit două ființe mărunte și le-a trimis în adânc, cu hrana vieții și cu apa vieții. Ele au înduioșat-o pe Ereșkigal și au cerut în schimb trupul atârnat în cui. L-au stropit cu apa vieții și l-au hrănit cu hrana vieții, până ce Inanna s-a ridicat dintre morți.

Coborârea Inannei e povestea care ne sperie cel mai tare, fiindcă vorbește despre clipa în care ni se ia totul. Numele, rangul, hainele, chipul cu care ne arătăm lumii, fiecare poartă cere altceva, până rămânem doar noi, fără nimic de pus înainte. Teatrul cunoaște bine drumul ăsta. Actorul intră în culise întreg și iese pe scenă despuiat de sine, gata să fie altcineva, iar la fiecare poartă a rolului lasă câte o bucată din el. Poate că asta facem, în fond, când ne așezăm în sală: coborâm puțin în întuneric, ca să ne ridicăm înapoi cu sufletul mai ușor de tot ce credeam că suntem.

Jurnalul zilei

Cum a fost a cincea zi de FITS puteți vedea mai jos, prin ochii echipei video FITS! 🙂

FITS conferințe

Conferințele au mers și ele mai departe. Octavian Saiu l-a avut în față pe Wim Vandekeybus, coregraful belgian care a întemeiat compania Ultima Vez și care, încă de la spectacolul său de debut, What the Body Does Not Remember, sapă în memoria pe care o ține trupul, acolo unde instinctul și emoția se ating: „Tot ce e viu are suflet”. Ceva mai târziu, Ionuț Sociu a stat de vorbă cu poetul Miguel Gane, plecat copil din Lereștiul argeșean în Spania, despre rădăcinile lăsate acasă și despre felul în care un om ajunge să se aleagă pe sine, la lansarea noului său volum, Albastru: „M-am ales pe mine”. Tot ieri, Matei Vişniec, unul dintre cei mai jucați dramaturgi români de azi, s-a întors către cel mai exigent public cu putință, copiii, și și-a lansat cărțile scrise pentru ei.

Revista Aplauze

Revista festivalului merge mai departe. Cel de-al șaselea număr al Revistei Aplauze este disponibil deopotrivă online, pe site, și pe hârtie, în spațiile de joc ale Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.