Round-up-ul zilei 7

26 iunie 2026

A șaptea zi de FITS33 a privit în sus!

Întoarcerea la stele, spectacolul lui Lemi Ponifasio, a prefăcut teatrul într-un ritual despre locul de unde venim și unde ne întoarcem. Pe altă scenă, Israel Galván și Mohamed El Khatib s-au întâlnit în Israel și Mohamed, doi oameni și două lumi față în față.

O zi în care sufletul și-a ridicat privirea de la pământ la stele.

Material realizat de Şerban Suciu, Content Specialist FITS

FITS Talks

FITS Talks continuă zi de zi, de la ora 13:00, în direct pe Facebook și mai apoi pe Youtube. A șasea ediție a sezonului 5 o așază față în față cu scriitorul Marius Chivu pe Oana Ciucă Lázár, fondatoarea platformei culturale Capital Cultural din Sibiu. O conversație despre cum se construiește, pornind de la o simplă idee, un spațiu dedicat culturii într-un oraș, și despre ce anume ține vie o asemenea idee dincolo de primul entuziasm.

Călătoria sufletului | Capitolul 7: Podul Chinvat

Orfeu s-a întors să privească iubirea în față și a pierdut tot. Astăzi, un alt suflet ajunge la o trecere unde privirea hotărăște din nou soarta, doar că de data asta e vorba de privirea aruncată asupra lui însuși. Vechii perși, urmașii lui Zarathustra, credeau că la marginea lumii se întinde un pod și că, mai devreme sau mai târziu, fiecare om are de pășit peste el. Drumul nu începe îndată după moarte. Vreme de trei nopți, sufletul rămâne lângă trupul pe care tocmai l-a părăsit și își trece în revistă viața, clipă cu clipă. În zorii celei de-a patra zile pornește, în sfârșit, la drum, spre Podul Chinvat, Podul Despărțitorului, care leagă lumea celor vii de tărâmurile de dincolo. La intrarea pe pod stau de strajă doi câini, gata să întâmpine sufletul curat și să-l latre pe cel întinat.

La capătul podului așteaptă judecata. Un sobor de ființe cerești cântărește viața omului, iar în mijlocul lor stă Rashnu, judecătorul drept, cu un cântar de aur în mâini. Pe un taler se adună binele, pe celălalt răul, și balanța se înclină după cum a fost trăită viața. Alături veghează Sraosha, glasul conștiinței, cel care duce rugăciunea în sus și păzește sufletul de demonii care dau târcoale. În fața acestei priviri, nimic din ce a făcut omul nu mai poate fi ascuns, fiindcă judecata e, în fond, întâlnirea sufletului cu adevărul despre sine. Și atunci, pe pod, sufletului îi iese în cale o ființă. E o femeie, dar nu una oarecare. Celui care a trăit frumos, ea i se arată ca o fecioară de o frumusețe orbitoare, învăluită în miresme și adieri calde. Celui care a trăit în minciună, aceeași ființă i se preschimbă într-o babă hâdă, dintr-o duhoare de care sufletul se trage înapoi. Uimit, omul o întreabă cine este. ea îi răspunde că e chiar daēnā lui, chipul viu al tuturor faptelor pe care le-a săvârșit cât a fost în lume: „Eu sunt ceea ce ai gândit și ai făptuit. Așa cum mă vezi acum, tu m-ai făcut”.

De această întâlnire atârnă apoi tot. Sub pașii celui drept, podul se lărgește și se face neted ca un drum de țară, iar fecioara îl aduce lin până dincolo, în Casa Cântecului, lăcașul de lumină al lui Ahura Mazda. Sub pașii celui nelegiuit, același pod se subțiază până ajunge tăios ca lama unui cuțit, baba îl trage după ea în jos, și sufletul se prăvălește în Casa Minciunii, în întunericul de la fundul lumii. Pentru cei a căror viață a atârnat la fel de greu în bine și în rău rămâne un loc de mijloc, o așteptare cenușie până la sfârșitul vremurilor.

Dintre toate poveștile despre suflet, asta e poate cea mai necruțătoare și, în același timp, cea mai dreaptă. Aici nu te judecă un străin de pe un tron, te judecă propriul tău chip, ieșit în cale ca să-ți arate ce ai făcut din tine. Frumusețea ori urâțenia de pe pod nu vin de nicăieri, le-ai modelat tu, zi după zi, cu fiecare faptă mică pe care ai crezut că nu o vede nimeni. Teatrul lucrează cu aceeași oglindă. Pe scenă, un actor ne pune în față un chip care ne reflectă și pe noi, undeva, și ne lasă să ne dăm ochii cu el în întuneric, la adăpost. Și poate că de-asta intrăm în sală: ca să ne întâlnim cu daēnā noastră înainte de pod, cât încă mai avem timp să o facem frumoasă.

FITS doodle of the day

Continuăm cu FITS doodle of the day: în fiecare zi, un voluntar pune mâna pe un marker și desenează festivalul așa cum îl vede el, pe un șervețel. Sufletul festivalului, desenat de cei care îl țin pe picioare.

Revista Aplauze

Și revista festivalului își urmează drumul. Cel de-al optulea număr al Revistei Aplauze vă așteaptă deopotrivă online, pe site, și pe hârtie, în spațiile de joc ale festivalului.

Jurnalul zilei

A șaptea zi ne-a dus în linia dreaptă a festivalului. Cum a fost, de dimineață și până în noapte, puteți vedea mai jos, prin ochii echipei video FITS! 🙂

FITS blog

Ziua a lăsat în urmă și o mână de texte pe blogul festivalului.

Cap de afiș a fost dialogul dintre regizorul Cristian Mungiu și criticul Octavian Saiu, în fața unei săli arhipline, la scurtă vreme după ce cineastul a primit al doilea Palme d’Or pentru filmul FJORD. Mungiu a vorbit despre cum își alege poveștile și despre responsabilitatea artistului într-o lume tot mai polarizată. Amira Daoud a pus cap la cap toate aceste gânduri într-un articol: „Mă interesează să înțelegem mai mult despre noi”.
Tot la conferințele speciale FITS, cinci invitați s-au strâns în jurul unei singure întrebări puse de Ionuț Sociu, de ce ne mai vorbește Ibsen la aproape 200 de ani de la naștere: „Arta ca o forță reacționară: Ibsen, citit la pragul celor 200 de ani”.
Voluntarii și-au scris și ei cronicile. Emma Ciutureanu se oprește la Cântăreața cheală a lui Ionesco, comedia care râde de felul în care vorbim fără să ne mai auzim: „Oamenii observă doar chelia”. Iris Neacșu a fost la showcase-ul de la Festivalul Universităților și a plecat de acolo cu un gând despre comedie și despre curajul de a te lua singur peste picior: „Să nu te temi să te iei singur peste picior uneori”. Tot Iris a văzut Sunt încă aici, spectacolul lui Ahmed Tobasi despre război, și a scris despre cum te raportezi la o durere pe care o cunoști mai mult de pe rețele decât din viața ta: „Noi am crescut văzând avioane comerciale, alții văzând avioane de război”.
Și tot azi, un text povestește despre bogăția spectacolelor-lectură, pornind de la În om, totul trebuie să fie minunat, al cărui titlu e o vorbă împrumutată de la Cehov: „În om, totul trebuie să fie minunat. Și ce câștigăm dintr-un întreg modul de spectacole-lectură”.