Round-up-ul zilei 9

28 iunie 2026

Ne apropiem de final, dar festivalul încă nu și-a spus ultimul cuvânt.

A noua zi, penultima, a fost una dintre cele mai pline. Pe Aleea Celebrităților s-au aprins stele noi, iar pe scene s-au strâns nume mari. Faust, spectacolul-fenomen al lui Silviu Purcărete, a umplut din nou Fabrica de Cultură, în vreme ce Emma Dante și-a adus Îngerul casei pe scena Naționalului Sibian. Milo Rau a fost peste tot, de la Copiii Medeei până la Scrisoarea, teatrul lui popular la Gong. Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a venit cu Sebastian, iar serile s-au luminat cu Fado, vocea sufletului, Voltaj și cu marea expediție aeriană a francezilor de la Plasticiens Volants, deasupra Pieței Mari.

O zi în care festivalul a strâns din toate, ca înaintea unui rămas-bun.

Material realizat de Şerban Suciu, Content Specialist FITS

Conferințele FITS

Conferințele speciale au continuat și ele. Octavian Saiu a stat de vorbă cu Lemi Ponifasio, regizorul din Pacific pentru care ierarhiile sunt o iluzie și pentru care arta începe de la rădăcini și de la sacru: Lemi Ponifasio și stelele care cad în apă. Tot Saiu l-a avut în față pe Milo Rau, care a vorbit despre Copiii Medeei și despre locul copilului pe scenă, pornind de la un caz real, cutremurător: „Trebuie să vedem și frumuseţea copleșitoare din jurul nostru. Frumusețea din această lume mă înalță”. Israel Galván și Mohamed El Khatib, doi artiști de pe maluri diferite ale Mediteranei, s-au întâlnit în jurul figurii tatălui și a corpului care ține minte totul: „Corpul ca arhivă: Israel Galván și Mohamed El-Khatib la FITS”. Iar Fanny Ardant, în dialog cu Matei Vișniec, a pornit de la tăcerea sălii de după Cassandra și a deschis ușa spre camerele nevizitate ale sufletului ei: „Fanny Ardant și camerele nevizitate ale sufletului ei”.

FITS Talks

FITS Talks a continuat zi de zi, de la ora 13:00, în direct pe Facebook și mai apoi pe Youtube, iar azi e ultima zi în care îl mai puteți urmări LIVE. A noua ediție a sezonului cinci l-a adus în fața scriitorului Marius Chivu pe Ștefan Lupu, coregraf și performer, manager al Teatrului Mic din București, într-o discuție despre corp ca unealtă a actorului și despre ce înseamnă să ții un teatru viu.

Călătoria sufletului | Capitolul 9: Fluturele lui Zhuangzi

Până acum, sufletul a trecut prin întuneric și și-a căutat jumătatea pierdută. Vechii chinezi aveau, însă, o poveste mult mai ușoară, ca un fluture care se așază o clipă pe umăr. A spus-o Zhuangzi, un înțelept taoist cu har de poet și cu zâmbetul mereu la colțul gurii. Se spune că, într-o după-amiază, Zhuangzi a ațipit la umbră și a visat că e fluture. Se visa fluture adevărat, ușor și fără griji, plutind din floare în floare după pofta inimii, fără să mai țină minte că fusese vreodată om. În visul acela, Zhuangzi nu mai știa nimic despre el însuși. Era numai aripi și plăcerea de a se lăsa purtat de vânt.

Apoi s-a trezit. Și s-a trezit de-a binelea Zhuangzi, om în toată firea, întins pe rogojină. O clipă însă a rămas nedumerit, cu o întrebare care nu-i mai dădea pace. Fusese Zhuangzi care visase că e fluture, ori era acum un fluture care visează că e Zhuangzi? Greu de spus care dintre cele două lumi era cea adevărată. Pentru Zhuangzi, nedumerirea asta nu era o spaimă, era o eliberare. Dacă granița dintre om și fluture e atât de subțire încât o poți trece în somn, atunci poate că sufletul nu e prins o dată pentru totdeauna într-o singură formă. El curge dintr-una într-alta, ca apa care ia chipul vasului, și se bucură de fiecare. Chinezii numeau asta „prefacerea lucrurilor”, ideea că totul se transformă fără încetare și că tocmai în asta stă frumusețea lumii.

Și mai e ceva frumos aici. Fluturele din visul lui Zhuangzi e chiar făptura de la care a pornit călătoria noastră, fiindcă grecii foloseau același cuvânt, psyche, și pentru suflet, și pentru fluture. Drumul se rotunjește singur: am început cu un fluture grecesc și am ajuns la unul chinezesc, amândoi vorbind despre cât de ușor și de liber poate fi sufletul.

Dintre toate poveștile despre suflet, asta e cea mai senină. Ne spune că nu suntem închiși într-un singur chip, că sufletul e ușor și schimbător, gata oricând să fie și altceva. Teatrul trăiește exact din bucuria asta. Un actor adoarme în culise ca el însuși și se trezește pe scenă fluture, ori rege, fără să se piardă pe sine, ba chiar regăsindu-se în fiecare. Iar noi, în sală, visăm o vreme că suntem altcineva și plecăm acasă mai plini decât am venit. Poate că de-asta iubim teatrul: ne arată că sufletul are aripi și că, măcar cât ține spectacolul, putem fi deopotrivă omul care visează și fluturele din vis.

Prin ochii voluntarilor

Și voluntarii și-au spus părerea, descoperind puterea scrisului de a șlefui sentimente. Irina Pojar a văzut Și stelele au suflet, spectacolul studenților, cu un titlu parcă scris anume pentru tema noastră. Tot ea a scris despre un spectacol de magie plin de haz al lui Txema Muñoz, care, fără o vorbă, readuce la viață copilul din fiecare: „E important să ne bucurăm și copilul interior”. Iar Miruna D. s-a oprit la Sunt încă aici, spectacolul lui Ahmed Tobasi despre o viață trăită în umbra conflictului și despre voința de a rămâne, în ciuda a tot: „Sunt încă aici, mereu voi fi”.

FITS doodle of the day

Continuăm cu FITS doodle of the day: în fiecare zi, un voluntar pune mâna pe un marker și desenează festivalul așa cum îl vede el, pe un șervețel. Sufletul festivalului, desenat de cei care îl țin pe picioare.

Jurnalul zilei

Cum a fost a noua zi de FITS puteți vedea mai jos, prin ochii echipei video! 🙂

Revista Aplauze

Revista festivalului merge mai departe. Cel de-al zecelea număr al Revistei Aplauze este disponibil deopotrivă online, pe site, și pe hârtie, în spațiile de joc ale Festivalului Internațional de Teatru Sibiu.